De ce preşedintele Zelenski îi cere lui Trump să vină în Ucraina?

De Jurnalul Național 105 citiri
4 min citire

 

„Securitatea lumii este în joc” dacă Rusia continuă să avanseze, a avertizat președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat CBS News, publicat pe 13 aprilie. El i-a cerut președintui american Donald Trump să viziteze Ucraina pentru a vedea cu ochii lui realitatea războiului provocat de Rusia, scrie Kyiv Independent.

Volodimir Zelenski: „Securitatea lumii este în joc, amenințarea este reală”

Dacă nu ne menținem fermi, el (președintele rus Vladimir Putin) va continua să avanseze. Nu este o speculație lipsită de temei; amenințarea este reală”, a declarat Zelenski.

„Vă rog, înainte de orice decizie, înainte de orice formă de negociere, veniți și vedeți oamenii, civilii, soldații, spitalele, bisericile, copiii morți. Veniți, priviți și apoi… să venim cu un plan pentru a încheia acest război”, a adăugat președintele ucrainean.

Zelenski l-a invitat în mod repetat, în trecut, pe Trump să viziteze Ucraina. În aceeași zi, pe 13 aprilie, liderul de la Kiev a cerut intensificarea presiunii internaționale asupra Rusiei, în urma unui atac asupra orașului Sumî, în care au fost ucise cel puțin 34 de persoane și alte 117 au fost rănite.

„Nu putem avea încredere în Rusia. Nu putem avea încredere în negocierile cu Rusia”

El l-a condamnat pe Putin pentru declanșarea războiului împotriva Ucrainei și a subliniat că liderul rus nu este un partener de încredere pentru o eventuală încetare a focului.

„Putin? Ura este de 100%, nici măcar 99,9%. Asta nu înseamnă că nu ar trebui să lucrăm pentru a pune capăt războiului cât mai repede și pentru a trece la diplomație. Dar cum altfel să vezi un om care a venit aici și ne-a ucis oamenii, ne-a ucis copiii?”, a spus Zelenski.

Rusia ar putea extinde războiul la nivel mondial

El a avertizat că războiul dus de Rusia împotriva Ucrainei s-ar putea extinde la nivel mondial dacă trupele ruse își continuă înaintarea.

În avertizarea sa, „Scopul final al lui Putin este să reînvie Imperiul Rus și să recucerească teritorii care în prezent sunt sub protecția NATO. Iar faptul că Statele Unite fac parte din NATO înseamnă că vor fi implicate într-un eventual conflict. Ținând cont de toate acestea, cred că totul ar putea escalada într-un război mondial”, a declarat Zelenski.

Președintele ucrainean a îndemnat cetățenii americani să nu se lase influențați de propaganda rusă și a criticat dur pe cei care nu recunosc faptul că Ucraina este țara invadată.

„Cred, din păcate, că narațiunile rusești câștigă teren în SUA. Cum e posibil să vezi pierderile noastre, suferința noastră, să înțelegi ce fac rușii și totuși să crezi că ei nu sunt agresorii, că nu ei au început acest război? Asta arată influența uriașă a propagandei ruse asupra Americii”, a spus Zelenski.

El l-a condamnat și pe vicepreședintele american JD Vance pentru încercările acestuia de a justifica invazia rusă în Ucraina și a declarat că nu va accepta propaganda rusă prezentată ca realitate.

În concluzie, „Este o schimbare de ton, o schimbare de realitate, da, cu adevărat o schimbare de realitate, și nu vreau să intru în această realitate alternativă care îmi este prezentată”, a comentat Zelenski, referindu-se la vizita sa la Casa Albă din 28 februarie.

Sursa – www.antena3.ro

Plata pensiilor în luna mai. Anunțul făcut de Poșta Română

Plata pensiilor în luna mai. Anunțul făcut de Poșta Română. Persoanele în vârstă care primesc pensia prin Poșta Română nu [...]

O nouă scumpire lovește românii din plin. Ce taxă se triplează de luna viitoare

O nouă scumpire lovește românii din plin. Ce taxă se triplează de luna viitoare. Șoferii care obișnuiesc să folosească parcarea [...]

Cum îți construiești un fond de urgență care chiar funcționează

Un fond de urgență nu e despre frică. E despre libertate. Nu-l faci pentru că ești pesimist, ci pentru că [...]

Vârsta de pensionare crește. Cine sunt românii vizați

Guvernul are în vedere majorarea vârstei de pensionare pentru beneficiarii pensiilor speciale, ca parte a unui proces mai amplu de [...]