Primarul PNL Constantin Sava, vine cu noi detalii despre femeia care a născut luni dimineață, 31 iulie, în fața spitalului orașului pe care îl conduce, după ce ar fi fost refuzată de medicii instituției medicale.
Dezinteres și nepăsare la spitalul din Urziceni
Un eveniment de-a dreptul halucinant a avut loc luni dimineață, 31 iulie, în jurul orei 06:00, în fața spitalului municipal din orașul Urziceni, condus de primarul PNL Constantin Sava. O tânără în vârstă de 24 de ani s-a prezentat la unitatea medicală pentru a aduce pe lume un copil, însă ar fi fost refuzată.
Mama de 24 de ani a ajuns să nască pe trotuar, în fața spitalului din orașul Urziceni, după ce, potrivit angajaților de la Ambulanță, medicii au dat dovadă de dezinteres total și nepăsare. Pacienta s-ar fi prezentat cu 15 minute înainte la CPU, în travaliu, fără a i se acorda ajutor din partea specialiștilor.
După ce a născut pe trotuarul din fața spitalului, evenimentul a ajuns pe prima pagină a ziarelor locale, dar și centrale. Poliția face cercetări în acest caz. Parchetul a luat măsuri, oamenii legii deschizând un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu.
Spitalul municipal din orașul Urziceni, condus de edilul PNL Constantin Sava, se află în subordinea primăriei. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, din partea PSD, a cerut demisia managerului instituției medicale după evenimentul absolut șocant ce a avut loc luni dimineață, 31 iulie.
Constantin Sava, declarații despre pacientă
În circumstanțele date, primarul Constantin Sava a fost întrebat de jurnaliști ce măsuri se iau în ceea ce privește administrația spitalului și nu numai. Edilul PNL a luat prin surprindere, sugerând că Ministerul Sănătății ar fi de vină, nu primăria în subordinea căreia se află unitatea medicală.
Constantin Sava a precizat despre pacienta de 24 de ani, care a născut în fața spitalului municipal din Urziceni, că prezenta dizabilități și era de etnie rromă, stârnind astfel multe controverse.
În afirmaţiile sale, ”Este, Doamne ferește, regretabil, că s-a întâmplat așa ceva. Rămâne să văd ce înseamnă ancheta internă făcută de oamenii domnului ministru și atunci vedem ce dispunem. Aștept un rezultat al anchetei, după care cu mare drag vă spun despre ce e vorba…
Dacă este de vină Ministerul? Spitalul din Urziceni are Secție de Ginecologie fără doctori. Din ce știu eu, până să aflu și să văd ancheta, femeia are un handicap (…). Este surdomută sau ceva de genul ăsta, dar contează mai puțin, sau că este de etnie rromă.
Întrebarea mea este de ce medicii de familie, care iau bani cu lopata, nu înregistrează toți oamenii și toți bolnavii din toate localitățile țării. Mai ales o mamă care trebuie să nască. Medicii de familie și-au înregistrat cu miile oameni, care nu știu carte sau sunt surdo-muți.
De ce nu merg după ei: Gata, ți-a venit timpul, mergi la internare? Săraca asta dacă nu știe de capul ei… E de aici, din Bărbulești, nu are nicio relevanță chestia asta”, a declarat Constantin Sava, într-o intervenție pentru Antena 3.
Parchetul a dechis, în acest caz, un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu. Rămâne de văzut ce vor arăta primele date ale anchetei declanșate de către oamenii legii.
Sursa – playtech.ro