Preşedintele rus, Vladimir Putin, a afirmat că oferă SUA, posibilitatea explorării în comun a zăcămintelor de metale de pământuri rare ale ţării sale, precum şi furnizarea de aluminiu pe piaţa internă a SUA, în cadrul unui viitor acord economic, relatează Reuters, potrivit Agerpres.
Vor fii posibile acorduri cu SUA în domeniul aluminiului şi al pământurilor rare?
Preşedintele american, Donald Trump, a declarat anterior că vor avea loc „tranzacţii majore de dezvoltare economică cu Rusia”. La două ore după declaraţia lui liderului de la Casa Albă, Putin a prezidat o reuniune cu miniştrii şi consilierii săi economici pe tema metalelor din pământuri rare.
În precizările sale, „Suntem, de altfel, pregătiţi să oferim (proiecte comune cu) partenerii noştri americani, iar când spun «parteneri», mă refer nu doar la structuri administrative şi guvernamentale, ci şi la companii, dacă acestea sunt interesate să lucrăm împreună”, a declarat Vladimir Putin la televiziunea de stat după întâlnire, a relatat Agerpres.
Mai mult, „Vreau să subliniez că avem cu siguranţă mult mai multe resurse de acest tip decât Ucraina”, a mai adăugat liderul de la Kremlin. El a menţionat că un potenţial acord SUA-Ucraina privind metalele rare nu reprezintă o preocupare pentru Rusia.
Din datele U.S. Geological Survey, Rusia deţine a cincea cea mai mare rezervă de metale rare din lume, după China, Brazilia, India şi Australia.
Rezervele Rusiei sunt estimate la 3,8 milioane de tone metrice
Metalele din pământuri rare sunt utilizate la fabricarea magneţilor care transformă energia în mişcare pentru vehicule electrice, telefoane mobile, sisteme de rachete şi alte dispozitive electronice. Rusia extrage doar 2.500 de tone de concentrat pe an şi nu are capacitatea necesară pentru prelucrare.
Putin a declarat că potenţialele acorduri de explorare a metalelor din pământuri rare ar putea fi extinse şi la zăcăminte de pe teritoriul din estul Ucrainei, pe care Rusia îl controlează după trei ani de acţiuni militare.
El a menţionat că societăţile ruseşti ar putea furniza, de asemenea, până la 2 milioane de tone de aluminiu pe piaţa americană anual, dacă aceasta se redeschide. Rusia obişnuia să furnizeze până la 15% din importurile americane de aluminiu înainte de introducerea taxelor prohibitive în 2023.
Vladimir Putin: Rusia şi SUA ar putea colabora la generarea de energie hidroelectrică
Preşedintele rus a sugerat că Rusia şi SUA ar putea lucra împreună la generarea de energie hidroelectrică şi la producţia de aluminiu în regiunea Krasnoiarsk din Siberia, unde îşi are sediul cel mai mare producător de aluminiu din Rusia, Rusal.
„Ceea ce este cel mai important, în opinia mea, este că am putea lua în considerare colaborarea cu companii americane în acest domeniu”, a precizat Putin în timpul declaraţiilor.
Acesta a estimat investiţiile potenţiale în acest proiect la 15 miliarde de dolari
De asemenea, a adăugat că proiectele comune ar putea fi extinse şi la sectorul energetic şi că unele companii ruseşti şi americane sunt deja în contact, dar nu a oferit detalii.
Aşadar, într-o transcriere postată de Kremlin, Putin a declarat că pământurile rare sunt un sector prioritar pentru dezvoltarea economică şi competitivitatea Rusiei. Guvernul a încercat să „stimuleze potenţialul industriei naţionale”, de la extracţie la „fabricarea de produse finite de înaltă tehnologie”.
„Pe baza rezultatelor proiectului naţional, volumul producţiei de astfel de bunuri ar trebui să crească de câteva ori”, a mai spus el.
Sursa – www.antena3.ro