Céline Dion anunță revenirea la Paris după lupta cu boala ce afectează 1 la un milion

Céline Dion revine pe scenă. Legendara artistă a anunțat recent, într-un mesaj video, că va susține o serie de concerte la Paris începând din septembrie 2026, după o pauză prelungită cauzată de o boală rară. Anunțul vine după o luptă crâncenă și publică cu sindromul persoanei rigide, o afecțiune neurologică care a forțat-o să se retragă din viața publică și să își anuleze turneul mondial „Courage” în mai 2023.
Diagnosticul care a șocat lumea
În decembrie 2022, Céline a dezvăluit diagnosticul într-un video emoționant postat pe rețelele de socializare. Atunci a explicat, cu ochii în lacrimi, de ce a dispărut din lumina reflectoarelor. „Îmi pare rău că a durat atât de mult să iau legătura cu voi”, spunea artista. „Mi-e dor de voi toți și abia aștept să fiu pe scenă și să vă vorbesc personal. După cum știți, am fost mereu o carte deschisă și nu eram pregătită să spun nimic înainte. Dar acum sunt pregătită. M-am confruntat cu probleme de sănătate de mult timp și mi-a fost foarte greu să fac față acestor provocări și să vorbesc despre tot ce am trăit. Recent, am fost diagnosticată cu o tulburare neurologică foarte rară, numită sindromul persoanei rigide, care afectează cam una la un milion de persoane.”
Sindromul persoanei rigide (SPS), conform Institutului Național de Tulburări Neurologice și AVC, poate provoca rigiditate musculară și spasme, o sensibilitate crescută la stimuli sonori și luminoși, dar și suferință emoțională care poate declanșa spasmele. E drept că boala este atât de rară încât diagnosticarea poate dura ani de zile, iar în prezent nu există un leac.
RecomandăriCeline Dion revine pe scenă la Paris într-o arenă de 40.000 de locuri„Este frecvent asociat cu spasme musculare, care pot fi destul de severe. Acestea pot provoca căderi, dureri severe și dizabilități semnificative”, a explicat pentru CNN dr. Emile Sami Moukheiber de la Centrul pentru Sindromul Persoanei Rigide de la Johns Hopkins Medicine.
O luptă lungă și dificilă
Dar lupta artistei începuse de fapt cu mult înainte. Încă din aprilie 2022, ea și-a amânat turneul european, spunând că recuperarea „merge foarte lent”. „Îmi pare atât de rău că trebuie să ne schimbăm din nou planurile de turneu pentru Europa; mai întâi a trebuit să mutăm spectacolele din cauza pandemiei, acum problemele mele de sănătate ne fac să amânăm spectacolele. Mă simt puțin mai bine… dar încă am unele spasme”, dezvăluia ea pe 29 aprilie 2022.
Afecțiunea i-a afectat capacitatea de a merge și de a-și folosi corzile vocale la capacitate de 100%. totusi, a încercat să rămână optimistă. „Am o echipă grozavă de medici care lucrează alături de mine pentru a mă ajuta să mă fac bine, și pe copiii mei prețioși, care mă susțin și îmi dau speranță”, îi asigura ea pe fani în decembrie 2022.
RecomandăriCare a fost povestea de dragoste uimitoare a lui Celine Dion cu Rene Angelil?Anularea completă a turneului mondial „Courage” în mai 2023 a fost o lovitură grea. A numit-o o „dezamăgire extraordinară”, adăugând: „Îmi pare foarte rău să vă dezamăgesc pe toți încă o dată. Muncesc din greu pentru a-mi reface forța, dar turneele pot fi foarte dificile chiar și atunci când ești 100%.”
„Vreau să știți cu toții, nu renunț… și abia aștept să vă revăd!”
Speranță și mesaje sumbre de la familie
Pe parcursul recuperării, sora ei, Claudette, a oferit periodic informații despre starea de sănătate a cântăreței. Vestea nu a fost mereu bună. În august 2023, Claudette a oferit o actualizare sumbră. „Nu găsim niciun medicament care să funcționeze, dar este important să avem speranță”, a declarat ea pentru Le Journal de Montreal. „Sincer, cred că are nevoie mai ales de odihnă. Ea se autodepășește mereu, încearcă mereu să fie cea mai bună și în top. La un moment dat, inima și corpul tău încearcă să-ți spună ceva. Este important să asculți.”
RecomandăriCeline Dion anulează spectacolele din 2023-24 din cauza stării de sănătateCâteva luni mai târziu, în decembrie 2023, veștile erau și mai îngrijorătoare. „Muncește din greu, dar nu are control asupra mușchilor ei”, a spus Claudette pentru 7 Jours. Dar ce înseamnă, pe bune, să nu-ți mai poți controla mușchii? „Ceea ce îmi frânge inima este că a fost întotdeauna disciplinată. A muncit mereu din greu. Mama noastră i-a spus mereu: «O vei face bine, o vei face cum trebuie».” totusi, speranța revenirii pe scenă nu a dispărut. „Este adevărat că atât în visele noastre, cât și în ale ei, scopul este să se întoarcă pe scenă. În ce calitate? Nu știu.”
Revenirea neașteptată și planurile de viitor
Și totuși, semnele unei reveniri au început să apară. În februarie 2024, Céline a avut o apariție surpriză la Premiile Grammy, unde i-a înmânat lui Taylor Swift premiul pentru Albumul Anului. Apoi, în iulie 2024, a uimit publicul interpretând „Hymne A L’Amour” la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris. Un documentar despre lupta ei, intitulat „I Am Celine Dion”, a fost lansat pe 25 iunie, oferind fanilor o privire intimă asupra provocărilor fizice și emoționale prin care a trecut.
În noiembrie 2025, a transmis un mesaj video de Ziua Recunoștinței. „Dragi prieteni, astăzi este un memento frumos să încetinim, să respirăm adânc și să mulțumim”, spunea ea. „Sunt atât de recunoscătoare familiei mele și momentelor noastre împreună, care înseamnă totul pentru mine.”
Iar acum, în martie 2026, a venit confirmarea oficială. Într-un nou mesaj video, Céline Dion a anunțat concertele de la Paris. „Am vrut să vă anunț că sunt foarte bine, îmi gestionez sănătatea”, a explicat ea. „Anul acesta, primesc cel mai frumos cadou de ziua mea din viața mea. Am șansa să vă văd, să cânt pentru voi din nou la Paris, începând din septembrie.”






