China: Adevăratul motor imperialist din spatele războiului din Ucraina

Războiul din Ucraina. Represiunea sângeroasă din Iran. Ambele au un numitor comun, unul care stă adesea în umbră: Beijingul. Fără sprijinul economic și diplomatic masiv oferit de regimul comunist, partenerii săi din așa-numita „coaliție revizionistă” ar fi infinit mai slabi. Aceasta este teza profesorului Ioan Stanomir, care susține că, de fapt, China este adevăratul inamic global al democrațiilor, scrie HotNews.

Iluziile păcii s-au terminat, avertizează Stanomir într-o analiză preluată de HotNews. Până în 2026, Europa va fi deja în al cincilea an al agresiunii ruse, un conflict care a spulberat orice speranță de revenire la o ordine internațională bazată pe reguli. Lumea s-a schimbat. Definitiv.

O lume fără reguli: „Revenirea e imposibilă”

Incertitudinea domină totul. Declinul democrației liberale la nivel global nu mai este o simplă teorie, ci o realitate pe care datele o confirmă, arată profesorul Stanomir. Modelul preferat de majoritatea națiunilor pare să fie autoritarismul. Aici, ordinea se impune prin forță. Nu prin consens și drepturi. Pluralismul și statul de drept nu mai sunt aspirații universale.

„O linie a fost trecută, iar întoarcerea nu mai este posibilă,” scrie Stanomir. Să crezi că ne vom întoarce la o liniște edenică este o naivitate pură. O naivitate care ne poate costa totul. Războiul a redevenit un instrument legitim pentru multe state. O realitate familiară. Democrațiile sunt din nou în minoritate, exact ca în timpul Războiului Rece.

Logica autocrațiilor: De ce dialogul e sortit eșecului

Democrațiile occidentale comit o eroare fatală. Ele judecă regimuri precum cele de la Moscova, Beijing sau Teheran prin propriul sistem de valori. A le atribui o raționalitate similară este o greșeală fundamentală. Aceste state nu acționează pe baza unui interes pragmatic sau a dorinței de pace, ci sunt animate de o ideologie agresivă, aproape mesianică. Surprinzător sau nu, ideologiile contează enorm.

Pentru Rusia, războiul este o componentă a „devenirii imperiale rusă”. În cazul Chinei, agresivitatea reflectă „mandatul divin pe care dictatura de la Beijing îl deține”. Iar pentru Teheran, teroarea internă și înarmarea sunt însăși rațiunea de a fi. Singurul lor obiectiv este să-și îndeplinească misiunea ideologică. Pace? Pentru ele, conceptul este irelevant, susține analiza.

China, hegemonul din umbră

Aici intră în scenă rolul central al Chinei.

Regimul de la Beijing nu este un simplu aliat pentru Rusia și Iran. Este pilonul care susține întreaga construcție. Fără China, războiul Rusiei nu ar putea continua la această scară, iar teocrația iraniană și-ar pierde colacul de salvare economic. Stanomir este tranșant: „crimele din Ucraina şi din Iran sunt posibile graţie patronajului pe care acest regim îl oferă partenerilor din coaliţia pe care o domină.” Imperialismul chinez nu se oprește în Asia; are o vocație globală și concurează direct cu Statele Unite.

Singura soluție: Descurajarea și îndiguirea

Ce e de făcut? Dialogul nu mai este o opțiune cu state a căror misiune este să distrugă ordinea globală. Singurul instrument care poate garanta libertatea națiunilor democratice este descurajarea. O descurajare fermă. Credibilă. Constantă. Scopul strategic devine limpede: „prevenirea hegemoniei globale a autocraţiilor.”

În acest peisaj sumbru, obiectivul principal trebuie să fie „îndiguirea Chinei comuniste”, considerată hegemonul care cimentează alianța revizionistă. Speranța, conchide Stanomir, nu se poate baza decât pe luciditate și pe capacitatea de a planifica o rezistență pe termen lung. Orice altceva ar fi o sinucidere colectivă.