joi, 16 aprilie 2026

Caută în Jurnalul Național

Externe

Chrystia Freeland este succesoarea probabilă a lui Justin Trudeau şi se lansează în campanie cu un atac la Donald Trump: „Dacă ne loviţi, vom riposta”

Stefan Dragomir · 20 ianuarie 2025 · Actualizat: 12:57
succesoarea probabila a lui justin trudeau se lanseaza in campanie cu un atac la donald trump daca n

 

Fosta viceprim-ministră canadiană, Chrystia Freeland, s-a lansat, duminică, în cursa pentru a-l înlocui pe Justin Trudeau la conducerea Partidului Liberal şi la şefia guvernului de la Ottawa, afirmând că este gata să riposteze la ameninţările lui Donald Trump privind creşterea tarifelor vamale la exporturile canadiene în SUA.

Astfel, Justin Trudeau, ajuns la cel mai jos nivel în sondaje şi în plină criză politică, a demisionat în luna ianuarie. Plecarea lui a dus la lansarea unei campanii în cadrul Partidului Liberal din Canada pentru desemnarea unui nou prim-ministru. Învingătorul ar urma să fie numit premier până la viitoarele alegeri, care ar trebui să aibă loc cel târziu în luna octombrie, din acest an.

RecomandariChrystia Freeland ar putea fi succesoarea lui Justin Trudeau despre care Donald Trump spune că este „toxică”

În contextul politic, Chrystia Freeland, care a dus negocierile cu precedenta administraţie Trump pentru ultimele acorduri de liber schimb nord-americane, s-a prezentat, duminică, la Toronto, drept o „lideră încercată în luptă, cu cicatrici care probează asta”.

În afirmaţiile sale, „Donald Trump ştie cine sunt şi nu mă place foarte mult pentru că am apărat cu fermitate Canada şi am reuşit”, a declarat Chrystia Freeland în faţa susţinătorilor săi, într-un discurs întrerupt de mai multe ori de o mână de manifestanţi pro-palestinieni.

Iar lansarea campaniei sale oficiale, vine la aproape o lună după ce a demisionat din cabinetul lui Justin Trudeau din cauza divergenţelor cu privire la modul de gestionare a războiului economic care se profilează cu SUA, şi cu o zi înainte de învestirea lui Donald Trump.

Netanyahu anunță că Israelul continuă atacurile asupra Hezbollah
RecomandariNetanyahu anunță că Israelul continuă atacurile asupra Hezbollah

Pe reţelele sociale, miliardarul republican o calificase drept „toxică” după retragerea din guvernul canadian

„Nu ne dorim să ne batem cu voi”, a afirmat fosta ministră de finanţe canadiană, „dar dacă ne loviţi, vom riposta”, a adăugat ea, ameninţând să aplice „cel mai mare eşec comercial pe care SUA l-au suferit vreodată”.

În contextul economic, Donald Trump, care va fi învestit, luni, la Washington, a ameninţat ca va impune tarife vamale de 25% la toate produsele canadiene. O astfel de decizie ar fi catastrofală pentru Canada, pentru că SUA constituie cel mai important partener comercial al său şi destinaţia pentru 75% dintre exporturile sale.

Mai mult, Chrystia Freeland a făcut referire şi ideea provocatoare a lui Donald Trump de a face din Canada cel de-al 51-lea stat american, replicând că ţara „nu este de vânzare, iar suveranitatea noastră nu este negociabilă”.

Péter Magyar anunță suspendarea televiziunii de stat M1 după formarea guvernului
RecomandariPéter Magyar anunță suspendarea televiziunii de stat M1 după formarea guvernului

Din punct de vedere profesional, aliată apropiată şi de cursă lungă a lui Justin Trudeau, Freeland, în vârstă de 56 de ani, a ocupat mai multe funcţii posturi ministeriale (Comerţ internaţional, Afaceri Externe, Finanţe) de când liberalii au ajuns la putere în 2015.

Dar în cursa pentru a-i succeda în funcţie fostului său şef, ea se confruntă cu un „outsider” în plin avânt: Mark Carney, fost guvernator al băncilor centrale canadiană şi britanică, care şi-a lansat campania joi.

Câştigătorul ar urma să fie cunoscut pe 9 martie, precizează partidul, înainte de alegerile legislative care ar putea avea loc chiar în luna respectivă sau, cel târziu, în octombrie. Din datele sondajelor, liberalii se clasează cu peste 20 de puncte procentuale în urma Partidului Conservator, condus de Pierre Poilievre.

Sursa – www.antena3.ro