Cine sunt cei care au reacționat după raportul „Cod roșu pentru umanitate”
Raportul privind starea climei, publicat luni de grupul interguvernamental de experți al ONU însărcinat cu evaluarea riscurilor asupra încălzirii globale din cauza efectelor activității umane a stârnit reacții nenumărate în rândul liderilor politici, oficialilor europeni și activiștilor de mediu.
Astfel, Frans Timmermans, Boris Johnson sau Greta Thunberg sunt printre personalitățile care au atenționat că este foarte important să luăm în serios raportul denumot „Cod roşu pentru umanitate”.
În continnuare, omenirea poate preveni în continuare „schimbările climatice din ce în ce mai intense, dacă națiunile pun în aplicare politici zero nete de carbon”, a spus șeful politicii climatice a UE.
RecomandăriViața și domnia istorică a reginei Elisabeta a II-a a Marii BritaniiDespre acest raport, într-un mesaj pe twitter, Frans Timmermans vicepreședintele Comisiei Europene însărcinat cu Pactul Ecologic European, a declarat că noul raport realizat de experții climatici din cadrul IPCC demonstrează „urgența imensă” de a lua măsuri privind combaterea schimbărilor climatice, iar țările ar trebui „să acționeze decisiv acum și să acționeze toate împreună”.
La rândul său, premierul britanic Boris Johnson, a cărui țară va găzdui conferința ONU privind schimbările climatice, a declarat că următorul deceniu va fi „esențial” pentru asigurarea viitorului planetei noastre, notează BBC News.
Astfel, „Sper că raportul IPCC de astăzi va fi un semnal de trezire pentru ca lumea să ia măsuri acum, înainte de a ne întâlni la Glasgow în noiembrie pentru summitul critic al COP26”, a spus premierul Marii Britanii, subliniind în același timp că epoca cărbunelui trebuie să devină istorie pentru a limita avertismentele globale privind schimbările climatice.
RecomandăriInfrastructura rusă, țintă a unui atac masiv cu drone. Depozite și porturi ard în Krasnodar și Mariupol.Totodată, cunoscuta activită de mediu din Suedia, Greta Thunberg, a scris pe twitter că „suntem într-o situație urgentă” și „depinde de noi să fim curajoși și să luăm decizii bazate pe dovezile științifice furnizate în aceste rapoarte”.
Dintre toate știrile îngrijorătoare din raportul lansat luni de grupul interguvernamental al ONU privind schimbările climatice (IPCC), un avertisment generează cele mai multe îngrijorări: în toate scenariile examinate, Pământul va ajunge probabil la limita crucială de încălzire a temperaturii medii globale cu peste 1,5 grade Celsius la începutul anilor 2030.
În raportul IPCC se sugerează că încălzirea globală cu 1,5 grade Celsius și apoi cu 2 grade Celsius va fi depășită până la sfârșitul acestui secol, cu excepția cazului în care vom face reduceri profunde la emisiile de CO₂ și alte gaze cu efect de seră în deceniile următoare.
RecomandăriSUA restructureaza spionajul național. Președintele american a numit un director interimarÎntr-o notă mai pragmatică, Doug Parr, director pentru implementarea politicilor la filiala Greenpeace din Marea Britanie, a declarat pentru The Guardian, că guvernele trebuie să țină cont de avertismentele experților ONU.
În prezent, „Planurile practice, măsurile de finanțare și activitatea directă a guvernelor pentru a ne menține sub limitele presupuse de siguranță ale încălzirii sunt aproape inexistente. O acțiune urgentă privind combaterea schimbărilor climatice era necesară în urmă cu zeci de ani. În prezent nu prea mai avem timp”, a punctat Doug Parr, precizând și că Guvernul Marii Britanii are o responsabilitate imensă ca gazdă a negocierilor ONU privind schimbările climatice, pentru a se asigura că liderii mondiali își vor asuma angajamentul „nu doar să pună frâna crizei climatice, ci și să o împiedice”.
În contextul dat, în aceeași linie s-a încadrat și reacția lui John Kerry, consilierul special al președintelui american Joe Biden pentru schimbări climatice. Acesta a declarat că „raportul IPCC subliniază urgența copleșitoare a acestui moment, iar lumea trebuie să se alinieze împreună pentru a combate efectele problemelor de mediu înainte ca temepratura medie globală să depășească 1,5 grade Celsius”. „Glasgow trebuie să fie un punct de cotitură în această criză”, a mai spus John Kerry.
Dar şi Michael Mann, un reputat profesor în științele atmosferice la Universitatea de Stat din Pennsylvania, a declarat că raportul IPCC „ar fi ultima evaluare care poate face o diferență reală în termeni politici, înainte ca temperatura medie globală să depășească 1,5 grade celsius și ambițiile acordului climatic semnat în 2015 la Paris”.
Iar, dintr-o perspectivă mai moderată, Simon Lewis, profesor privind știința schimbărilor globale la University College London, a declarat că „observațiile din această vară sugerează că unele efecte prezise în evaluările climatice anterioare ale IPCC au fost subestimate, însă nu putem avea certitudinea că fenomenele meteo extreme din vara lui 2021 reprezintă noul normal fără încă câțiva ani de cercetare și colectare de date. Dar ceea ce știm este că dacă emisiile de CO2 continuă să crească, atunci vor avea loc evenimente climatice extreme din ce în ce mai severe”.






