Ciucu despre CSM București buget de 60 de milioane și o singură secție performantă

Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, recunoaște existența unor restanțe financiare la clubul CSM București. Gruparea sportivă are un buget anual de 60 de milioane de lei, însă, în opinia edilului, doar o singură secție face cu adevărat performanță, cea de handbal feminin. Situația este, de fapt, mult mai complicată.
O singură secție performantă
Întrebat direct, joi, într-o conferință de presă, despre problemele financiare de la CSM, în special la echipa de handbal, primarul nu s-a ferit de răspuns. Ba chiar a pus degetul pe rană. „CSM are un buget mare, 60 de milioane pe an, dintre care o singură secţie cu adevărat performantă, cea de handbal feminin. Dar avem şi şah, avem şi multe alte chestii care consumă bani, dar nu ştiu ce concursuri au câştigat”, a declarat Ciprian Ciucu. o mulțime de bani se duc pe secții cu rezultate… discutabile.
Restanțe la ordinea zilei
Numai că problema nu e doar la clubul sportiv. E drept că situația pare generalizată la nivelul tuturor companiilor din subordinea primăriei. Cum vine asta? Simplu, datoriile sunt peste tot.
CSM București are 60 de milioane buget dar și datorii nu puține" loading="lazy" referrerpolicy="no-referrer" class="gp-ra-img">RecomandăriCiucu dă din casă CSM București are 60 de milioane buget dar și datorii nu puține„Peste tot există restanţe. Şi la ALBAP, şi la străzi, la toate companiile municipale. Absolut peste tot există restanţe”, a punctat primarul.
Deci, să nu ne imaginăm că doar sportivii își așteaptă banii.
Șocul sutelor de milioane
Ciucu a recunoscut că a avut un șoc real când a văzut amploarea dezastrului financiar lăsat în urmă. Sumele sunt, pe bune, amețitoare. „Când am văzut datorile, pentru că în decembrie nu trimiseseră toate facturile şi toate datorile. Vă daţi seama, în ianuarie şi februarie, când am văzut valoarea datorilor, care sunt de sute de milioane, m-am şocat. Vă zic sincer. Am zis, de unde iau banii aceştia?”, a povestit edilul.
RecomandăriCiucu îi dă replica lui Drulă pe bugetul Capitalei Bucureștiul primește 59%Iar soluția de moment a fost un apel direct la Guvern. „Şi atunci am sunat la guvern. Au zis, că nu-s pe buget. Daţi-mi timp să fac reforme, daţi-mi timp să pun lucrurile la punct. Dacă nu-mi daţi bugetul de care am nevoie, nu o să am timp să pun lucrurile la punct. Şi de aceea am găsit înţelegere la guvern”, a adăugat Ciucu.
Timpul, marele dușman
Primarul a recunoscut, fără ocolișuri, că pur și simplu nu a avut când să se ocupe în detaliu de situația de la Clubul Sportiv Municipal. Agenda sa a fost dominată de alte urgențe (unele la fel de costisitoare) în cele trei luni de la preluarea mandatului.
„N-am avut timp să mă ocup şi de CSM. Am doar trei luni în spate, de mandat, am Termoenergetica, am multe, am avut deszăpezire, o să ajung la toate, dar vă daţi seama că durează. Probabil că sunt datorii şi nu puţine”, a conchis Ciprian Ciucu.
RecomandăriCiucu reorganizează Cimitirele Bucureștiului o gaură de zeci de milioane de lei






