luni, 11 mai 2026 🌤Columbus17°CPredominant senin

Caută în Jurnalul Național

Actuale

Constantin Enceanu va ajunge pe masa de operație

Stefania Voicu · 24 octombrie 2022 · Actualizat: 11:13
WhatsApp Image 2022 10 24 at 10.44.54

Deși evită de mai mult timp acest lucru, Constantin Enceanu se pregătește în acest moment să se opereze. De mai bine de un an, durerile nu îi dau pace artistului, iar în prezent acestea au devenit insuportabile.

Cu toate că a încercat pe cât posibil să nu ajungă pe mâna medicilor, din cauza durerilor foarte mari pe care le are, Constantin Enceanu a hotărât să se interneze în spital. Încă de anul trecut artistul amână o operație care l-ar fi scăpat de toată suferința.

În plus, din cauza intervenției la care va fi supus, cântărețul va fi absent la un mare spectacol care va avea loc la Sala Palatului, in memoriam Petrică Mâțu Stoian.

Adevărul despre prietenia dintre Petrică Mîțu Stoian şi Constantin Enceanu
RecomandariAdevărul despre prietenia dintre Petrică Mîțu Stoian şi Constantin Enceanu

Constantin Enceanu a mărturisit că nu va putea fi prezent la concert pentru că urmează să se opereze la genunchi: „Eu pe data de 7 noiembrie mă internez și îmi fac o intervenție la genunchi. Am tot amânat-o de un an și ceva. Și acum am stabilit cu doctorul Stoica de la Foișorul de foc. Nu mi-am luat evenimente o lună și jumătate, tocmai să îmi pot rezolva această problemă de sănătate. Așa nu o mai rezolvam niciodată. Vine Revelionul…”

Mai mult, interpretul a luat deja legătura cu organizatorii evenimentului pentru a le explica motivul din cauza căruia va fi absent. Chiar dacă își dorește foarte tare să ajungă la spectacol, sănătatea acestuia este mai importantă, așa că le-a sugerat acestora să nu îl pună pe afiș.

„I-am spus să nu mă pună pe afiș, mai demult. De când a făcut distribuția i-am spus să nu mă pună (…) Le-am spus organizatorilor să mă înțeleagă, că nu pot. Chiar nu am cum”, a mai spus Constantin Enceanu.

Armistitiul cerut de Trump in Ucraina esueaza. Rusia lanseaza 60 de atacuri pe front
RecomandariArmistitiul cerut de Trump in Ucraina esueaza. Rusia lanseaza 60 de atacuri pe front

În plus, el și Petrică Mâțu Stoian au fost prieteni foarte buni, fapt pentru care Enceanu a făcut o piesă în memoria regretatului artist, al cărui videoclip a fost filmat chiar pe plaiurile natale ale acestuia.

Așadar, spectacolul va avea loc în data de 18 noiembrie, la Sala Palatului din București. Vor fi prezenți mai mulți interpreți de muzică populară, cum ar fi: Steliana Sima, Mariana Ionescu Căpitănescu, Mioara Velicu, Niculina Stoican, Gelu Voicu, Ilie Caraș, Valentin Sanfira, Maria Loga, Emilia Ghinescu, Elisabeta Turcu, Vasilica Tătaru, Marcela Fota, Mariana Roșu și Monica Angels.