Contestațiile la pensie ar urma să fie soluționate în 45 de zile, după votul din Senat. Ce se întâmplă cu termenul de mers în instanță

Senatul a adoptat în cursul serii de luni un proiect care obligă casa teritorială de pensii să soluționeze și să comunice un răspuns motivat, în 45 de zile, la contestațiile administrative împotriva deciziilor de pensionare, potrivit Newsweek România. Votul a fost unanim, cu 109 voturi pentru și niciunul împotrivă.
Pensionarii vor putea alege între două căi: să conteste decizia la casa teritorială emitentă sau să se adreseze direct instanței judecătorești competente.
Termenul pentru sesizarea instanței se suspendă în timpul contestației administrative
Pensionarii au la dispoziție 45 de zile pentru a contesta decizia de pensionare în instanță. Dacă aleg mai întâi contestația administrativă, acest termen se suspendă din momentul depunerii cererii la casa de pensii.
Suspendarea durează până când instituția comunică răspunsul motivat sau până la expirarea termenului de 45 de zile în care trebuie să soluționeze contestația.
Dacă pensionarul nu este mulțumit de răspuns sau nu primește unul, termenul de 45 de zile pentru sesizarea instanței începe să curgă de la comunicarea răspunsului ori de la expirarea termenului de soluționare.
În procesele dintre pensionari și casele de pensii sunt implicați peste 25.000 de oameni
Newsweek România arată, pe baza propriei monitorizări, că există peste 25.000 de procese în care sunt implicați pensionari și casele de pensii.
Proiectul mai prevede că drepturile de pensie sunt imprescriptibile și nu pot fi cedate total sau parțial.
Proiectul trebuie adoptat și de Camera Deputaților
Pentru a intra în vigoare, proiectul trebuie să fie adoptat și de Camera Deputaților.






