Cu o investiţie de peste 500.000 de euro, Altex deschide un nou magazin

În data de 15 aprilie 2021, Altex România continuă strategia de extindere la nivel naţional şi anunţă deschiderea unui nou magazin în Haţe, după o investiţie de peste 500.000 de euro, potrivit unui comunicat al companiei.
Astfel noul magazin Altex are o suprafaţă de 1.300 de metri pătraţi, iar clienţii vor găsi o gamă de peste 30.000 de produse, oferte special dedicate deschiderii, cu reduceri de până la 50%, iar primii 300 de clienţi care vor face achiziţii de minim 150 de lei în ziua inaugurării vor primi gratuit măşti de protecţie ridicată KN95 FFP2.
„Altex înţelege, promovează şi încurajează un comportament cât mai responsabil în această perioadă, de unde şi decizia de a oferi un plus de protecţie clienţilor săi din Haţeg cu aceste măşti de protecţie ridicată”, se spune în comunicat.
Noul centru de servicii Altex din Haţeg va funcţiona de luni până sâmbătă între orele 09:00 – 20:00 şi duminică între orele 09:00 – 18:00. Ţinând cont de incidenţa cazurilor de COVID-19 în zonă, în acord cu măsurile emise de autorităţi, programul special este de luni până joi între orele 09:00 – 20:00 şi de vineri până duminică intre orele 09:00 – 18:00. Joi, 15 aprilie, cu ocazia inaugurării, magazinul îşi va deschide porţile în intervalul 8:00-20:00.
„Haţeg este un oraş care se dezvoltă constant, cu clienţi care cunosc şi îşi doresc experienţa omnichannel propusă de Altex, în calitate de lider al pieţei electro-IT din România. Cererea pentru tehnologie este în creştere şi este de datoria noastră să le punem la dispoziţie tehnologia de ultimă generaţie, la preţul corect, mijlocită printr-o experienţă de cumpărare plăcută şi eficientă”, a declarat Edvin Abdulachim, director comercial al Altex.
Odată cu deschiderea acestui magazin, clienţii din Haţeg vor avea acces la o ofertă extinsă de produse şi servicii utile, dezvoltate pentru a le acoperi toate nevoile lor actuale de consum: de la posibilitatea de a rezerva produsul online şi a-l ridica din magazin, servicii de finanţare flexibile, extragaranţii, livrare la domiciliu, service, retur oriunde, rabla pentru electrocasnice, livrare rapidă în aceeaşi zi, respectiv consultanţă de specialitate în magazin.
„Altex garantează şi aici, ca în toate magazinele sale, ‘Cel mai mic preţ din România!’, prin serviciul ‘de 2X diferenţa’, prin intermediul căruia clienţii care vor găsi produsele din gama companiei la preţuri mai mici la alţi retaileri specializaţi, atât online cât şi offline, vor primi de două ori diferenţa. În plus, până la finalul anului, magazinul Altex din Haţeg va fi digitalizat conform strategiei anunţate la nivelul magazinelor din toată ţara, urmând să se implementeze etichetele electronice, dar şi displayuri digitale profesionale pentru afişarea ofertelor şi promoţiilor”, se menţionează în comunicat.
Compania Altex reiterează atenţia sporită oferită în vederea protecţiei clienţilor şi angajaţilor săi. Astfel, noul magazin din Haţeg va respecta toate măsurile recomandate de autorităţi pentru prevenirea răspândirii COVID-19, aplicate la nivelul întregii reţele: angajaţii poartă măşti de protecţie în spaţiile interioare; este asigurat triajul epidemiologic înainte de intrarea în magazin (verificarea temperaturii, atât a angajaţilor, cât şi a clienţilor); magazinul este dezinfectat în mod regulat; există o staţie cu dezinfectant de mâini la intrarea în magazin; în magazin şi parcare sunt plasate benzi pentru a indica distanţa de siguranţă de minimum doi metri între persoane.
În prezent, Altex România este lider pe piaţa de retail din România, cu 125 magazine deschise în ţară. În peste 28 de ani de provocări, Altex a trecut de la un business local de import de televizoare la liderul pieţei de produse electronice, electrocasnice, IT&C şi multimedia din România. Încă de la înfiinţare, compania Altex şi-a propus să ofere produse de calitate adecvate nevoilor consumatorilor şi soluţii de finanţare accesibile.
Din punct de vedere bancar, pentru a-şi ajuta clienţii să aibă acces la finanţare, Altex a înfiinţat Credex, o companie de credite de consum, care oferă soluţii optime de finanţare la dobânzi scăzute, pentru achiziţia articolelor de pe website şi din reţeaua naţională de magazine.









