Cum ar putea statutul bunăstării să salveze democrația europeană de extremism?
În Europa, statutul bunăstării este din nou sub atenția criticilor din cauza presiunilor fiscale crescute, în special în Franța și Italia. Aici, dezbaterile se intensifică în jurul durabilității cheltuielilor sociale, alimentate de o preocupare generală față de stabilitatea economică pe termen lung.
Tensiunile fiscale își au rădăcinile în îmbătrânirea populației, pensiile generoase și cheltuielile publice amplificate.
Presiunile politice și economice în Franța și Italia?
În Franța, scena politică a fost destul de volatilă, cu patru prim-miniștri schimbați în mai puțin de doi ani. Discuțiile despre sustenabilitatea statului de bunăstare au fost reînviate, catalizate de îngrijorările referitoare la creșterea cheltuielilor publice.
În Italia, critica la adresa sistemului de bunăstare este similară. Criticii susțin că datoria publică ridicată este amplificată de angajamentele sociale extinse, cum ar fi ajutoarele de șomaj și subvențiile regionale. Aceste îngrijorări au condus la temeri că modelele europene de cheltuieli sociale mari ar putea rigidiza fiscalitatea și diminua dinamismul economic.
Complexitatea problemelor economice europene
În opinia sa, Omer Taspinar, profesor la National War College și lector la Johns Hopkins University, contestă ideea că bunăstarea este cauza problemelor economice. El argumentează că această viziune ignoră factori structurali mai profund înrădăcinați, precum productivitatea stagnantă și evaziunea fiscală.
Taspinar afirmă că protecțiile sociale au stabilizat economia în perioade de criză și nu au contribuit la colapsul capitalismului. Țări precum Suedia și Danemarca contrazic această teorie prin succesul lor economic susținut într-un cadru social robust.
Rădăcinile istorice ale statului de bunăstare din Europa de Vest
După Al Doilea Război Mondial, Europa de Vest a creat state sociale puternice ca răspuns la vulnerabilitățile politice și economice de atunci. În Franța și Italia, succesul electoral al partidelor comuniste a determinat crearea de măsuri de bunăstare pentru a preveni schimbările radicale de sistem politic. Aceste măsuri au fost menite să stabilizeze capitalismul printr-un contract social inclusiv.
De asemenea, Germania lui Bismarck a introdus protecții sociale din motive similare, având ca scop consolidarea statului prin sprijinirea muncitorilor.
Provocările actuale și ascensiunea extremismului
În prezent, statul de bunăstare este contestat, fiind văzut ca un factor împotriva creșterii economice în Europa. De fapt, provocările reale sunt legate de eșecul capitalismului global în a genera creștere incluzivă.
Criza economică din 2007-08 a demonstrat vulnerabilitatea piețelor dereglementate, iar pandemia COVID-19 a exigurat necesitatea unor măsuri de intervenție publică masive. În acest context, extremismul politic câștigă teren.
Rassemblement National în Franța și Alternative für Deutschland în Germania reușesc să atragă tot mai mulți alegători.
Problema cheltuielilor pentru apărare
Pe măsură ce cheltuielile pentru apărare devin o prioritate, Europa întâmpină o dilemă fiscală. Aliații NATO, sub influența SUA, și-au stabilit obiectivul de a aloca 5% din PIB pentru apărare până în 2035. Pentru statele europene ale bunăstării, aceasta ridică problema finanțării sectorului de apărare fără a afecta programele sociale.
În Spania, premierul Pedro Sánchez ezită să atingă acest obiectiv, argumentând că ar submina angajamentele sociale ale țării.
Abordarea nordică a bunăstării
Există o cale mai promițătoare pentru viitorul Europei prin exemplul modelului nordic. Țările nordice au demonstrat că se pot îmbina protecțiile sociale generoase cu niveluri ridicate de inovare și competitivitate economică.
Soluția constă în alinierea sistemelor de bunăstare la cerințele unei economii moderne. Investițiile în capitalul uman și modificările reglementărilor fiscale sunt doar câteva măsuri esențiale pentru adaptarea la realitățile economice actuale.
Aşadar, statul de bunăstare european nu este o povară pe umerii economiei, ci un mecanism esențial pentru asigurarea stabilității democratice și economice. În loc să fie perceput ca o piedică, acesta trebuie văzut ca un factor de echilibru și adaptare într-o lume dinamică.
