Cum au fost ultimii 20 de ani în România în viziunea lui Radu Tudor?

De Jurnalul Național 328 citiri
4 min citire

 

Analistul militar și realizatorul de televiziune Radu Tudor a făcut o analiză, pe blogul său, a evenimentelor petrecute în urmă cu 20 de ani, la care a fost martor.

Astfel, La data de 29 martie 2004, România depunea la Washington documentele de ratificare a Tratatului NATO, iar patru zile mai târziu steagul țării noastre era ridicat la sediul din Bruxelles al alianței.

În prezentarea sa, „Acum 20 de ani. 29 martie 2004. Aeroportul Otopeni.

Ne suim la bordul aeronavei lung-curier Boeing 707 a companiei Romavia. Delegația oficialilor e mare. A jurnaliștilor e și mai mare.

După un zbor lung București-Washington, ne pregătim de un moment așteptat timp de 14 ani, practic, de la căderea comunismului.

Mergem la Casa Albă, unde are loc ceremonia semnării şi depunerii documentelor de ratificare a Tratatului de la Washington pentru șapte noi state.

Emoții mari, satisfacție imensă.Sunt sute de oameni pe peluza, fiecare așteptând în felul său ceremonia.

Noua Europă a dus șapte state în NATO în 2004

Apare președintele american George W. Bush. Rostește un discurs istoric, în prezența celor șapte premieri ai țărilor ce aderă la NATO.

Adrian Năstase e sobru, așezat imediat lângă Bush. Speră, amândoi, să câștige alegerile prezidențiale.

Năstase a rămas cu speranța, Bush a obținut al doilea lea mandat.

A doua zi, pe 30 martie, are loc recepția oferită de Administrația SUA în onoarea aderării la NATO a celor noi șapte membri: România, Slovacia, Slovenia, Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania.

Îl salut pe șeful Pentagonului, legendarul Donald Rumsfeld.

Îmi răspunde amabil, deși nu era genul…

Mă întreabă de unde sunt. Îi răspund cu una din replicile sale preferate: „New Europe, Secretary Rumsfeld. Romania”.

Răspunde: „Oh, yes, New Europe”, scie acesta.

În contextul sentimental, Radu Tudor, a retrăit, ” Am simțit valoarea istorică a revenirii definitive a României în spațiul libertății, democrației, securității

Zâmbește larg, o face foarte rar. Facem o fotografie împreună. Bem un pahar de vin Roșu. Euforia momentului e inegalabilă.

Simțeam valoarea istorică a revenirii definitive a României în spațiul libertății, democrației, securității, cu teritoriul și populația protejate de cea mai importantă garanție din lume: statutul de membru NATO.

A doua zi zburam spre Bruxelles.

Pe 2 aprilie 2004 avea loc ceremonia emoționantă a ridicării drapelului românesc la Cartierului General al NATO, continuuă acesta.

O revenire în prezent, Radu Tudor, menţionează, ” Cu războiul la graniță, înțelegem deplin valoarea istorică a integrării noastre în cea mai puternică alianță politico-militară

Când se intonează imnul de stat și văd drapelul ridicat de militarii români, îmi dau lacrimile. Încerc să mă feresc de privirile curioase sau ironice.

Aderarea României la NATO a fost cel mai spectaculos efort făcut de țara noastră după decembrie 1989.

Acum, când suntem la granița unui război ilegal şi neprovocat lansat de Rusia în Ucraina şi în bazinul Mării Negre, înțelegem cu toții deplin valoarea integrării noastre în cea mai puternică alianță politico-militară din istorie.

Față de acum 20 de ani, statutul de aliat ne-a adus o întărire fără precedent a apărării noastre: mii de militari NATO pe teritoriul nostru pentru a ne apăra, investiții de peste 4 miliarde de dolari în modernizarea bazelor și unităților militare românești”, arată Radu Tudor pe blogul său.

Sursa – www.antena3.ro




Ora de vară 2025. Când se schimbă ora în România

Trecerea la ora de vară este programată pentru noaptea dintre 29 și 30 martie, de sâmbătă spre duminică. Schimbarea afectează [...]

Cum se vor calcula pensiile în 2025! Ce se schimbă

Cum se vor calcula pensiile în 2025! Ce se schimbă? Începând cu 1 septembrie 2024, sistemul public de pensii din România [...]

Românii, loviți în plin de inflație. Pe ce vom ajunge să plătim mai mult

Românii, loviți în plin de inflație. Pe ce vom ajunge să plătim mai mult. Situația economică a României se înrăutățește, [...]

Schimbări MAJORE la pensii! Guvernul anunță noi impozite

Schimbări MAJORE la pensii! Guvernul anunță noi impozite. Autoritățile intenționează să elimine impozitarea progresivă a pensiilor speciale. Un proiect de [...]