Cum pregăteşte Oficiul Central de Stat pentru Probleme Speciale așa-numitul plan de mobilizare a economiei naţionale

De Jurnalul Național 23 citiri
4 min citire

Începând din anul 2003, la fiecare patru ani, Consiliile locale şi consiliile judeţene/Consiliul General al Municipiului Bucureşti întocmesc din timp de pace Programul de aprovizionare cu produse agroalimentare şi industriale ce urmează a fi distribuite raţionalizat populaţiei, în situaţii deosebite prevăzute de lege, se stipulează într-o  normă  a Oficiului central de Stat pentru Probleme Speciale, normă aprobată prin Ordinul nr. 109/2003.

Programul de aprovizionare cu produse agroalimentare şi industriale

În anul 2025, programul anterior a expirat, motiv pentru care Consiliile locale sunt nevoite să adopte noi hotărâri privind aprobarea acestui program. Acesta este motivul pentru care în spațiul public s-au manifestat temeri cu privire la pregătirea României pentru război.

În explicaţiile sale, „Anul acesta, ca și în trecut, la fiecare patru ani, se aprobă aceste hotărâri privind aprovizionare cu produse agroalimentare şi industriale ce urmează a fi distribuite raţionalizat populaţiei, în caz de mobilizare sau război. În realitate, pe teren, nu se întâmplă însă nimic. Este doar o pregătire din punct de vedere juridic, așa cum se menționează în legislație „, au explicat, pentru Economica, specialiștii în domeniu, potrivit cărora programul se activează doar în caz de situații speciale.

Astfel, pâine, carne, preparate din carne, lapte, ulei comestibil, cartofi, zahăr

În cadrul acestui Program, Oficiul Central de Stat pentru Probleme Speciale elaborează așa-numitul plan de mobilizare a economiei naţionale care include necesarul de produse alimentare şi nealimentare care vor fi distribuite populaţiei pe bază de raţii şi cartele, precum şi posibilităţile de asigurare de către economia naţională a acestor produse.

Confecţii, tricotaje, încălţăminte, articole de igienă – săpun, detergenţi

Este vorba despre pâine, carne, preparate din carne, lapte, ulei comestibil, cartofi, zahăr; confecţii, tricotaje, încălţăminte, articole de igienă – săpun, detergenţi. Consumul raţionalizat se poate introduce pentru o parte sau pentru toate produsele prevăzute în legislație.

Ulterior, autorităţile administraţiei publice locale, sunt desemnate să asigure de la agenţii economici, în prima urgenţă, cererile cuprinse în planul de garnizoană, a rechiziţiilor de bunuri şi a altor cereri ale componentelor sistemului naţional de apărare; să asigure aprovizionarea cu prioritate a populaţiei evacuate, a personalului din sectorul industriei de apărare şi al agenţilor economici militarizaţi și să asigure aprovizionarea  pentru consumurile din centrele de cazare şi hrănire colectivă – spitale, grădiniţe, creşe, unităţi de ocrotire şi protecţie socială, unităţi sanitare şi de protecţie socială şi alte unităţi similare de pe raza judeţului/municipiului Bucureşti.

La declararea mobilizării sau a stării de război, consiliile locale vor analiza reţeaua de desfacere a produselor raţionalizate stabilită în programul de aprovizionare, iar dacă va fi necesar, se vor stabili noi unităţi de desfacere a produselor raţionalizate. Aprovizionarea centrelor de cazare şi hrănire colectivă se va face pentru produsele raţionalizate de la agenţii economici stabiliţi prin programul de aprovizionare.

„Introducerea sistemului de distribuire către populaţie a principalelor produse alimentare şi nealimentare pe bază de raţii şi cartele, în caz de mobilizare sau de război, are drept scop  apărarea unor interese publice majore privind optimizarea consumului de produse alimentare şi nealimentare de strictă necesitate în vederea susţinerii efortului de apărare; protecţia vieţii şi sănătăţii populaţiei; utilizarea cât mai raţională a resurselor de care dispune economia naţională”, se mai arată în Normă

 

 

Sursa – www.economica.net




Românii, loviți în plin de inflație. Pe ce vom ajunge să plătim mai mult

Românii, loviți în plin de inflație. Pe ce vom ajunge să plătim mai mult. Situația economică a României se înrăutățește, [...]

Schimbări MAJORE la pensii! Guvernul anunță noi impozite

Schimbări MAJORE la pensii! Guvernul anunță noi impozite. Autoritățile intenționează să elimine impozitarea progresivă a pensiilor speciale. Un proiect de [...]

Taxa pe stâlp. Cum va fi calculată și ce înseamnă

Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a anunțat marți, în cadrul conferinței PRIA Finance for Key Business Sectors, că normele privind „taxa [...]

Paște scump în 2025! Creșteri de prețuri ULUITOARE la alimente. Ce îi așteaptă pe români

Paște scump în 2025! Creșteri de prețuri ULUITOARE la alimente. În următoarele trei luni, alimentele vor înregistra scumpiri accelerate. Conform [...]