Cum să îi asiguri toate condițiile copilului tău atunci când devii părinte

0 11

Să devii părinte este una dintre cele mai frumoase experiențe pe care le poate trăi o persoană, fiind un prilej de bucurie și entuziasm. Totuși, să ai grijă de un copil implică foarte multă responsabilitate și dedicare. Odată ce va veni pe lume, el va fi prioritatea ta. De aceea, trebuie să fii pregătit din toate punctele de vedere. Iată câteva sfaturi utile care te vor ajuta să fii un părinte responsabil, care îi oferă celui mic toate condițiile. 

O locuință spațioasă 

Odată cu venirea pe lume a copilului, va trebui să ai suficient spațiu la dispoziție, de aceea e recomandat să te muți fie într-un apartament spațios, fie la casă. În primul rând, trebuie să ai o cameră dedicată micuțului, unde vei așeza pătuțul și vei depozita jucăriile lui și, poate, hăinuțele. În plus, ia în calcul faptul că peste ceva timp poate o să îți mai dorești un copil, de aceea trebuie să ai un număr suficient de camere. Un alt aspect de care să ții cont când vei alege locuința este distanța față de unitățile de învățământ. Pentru că, mai ales în primii ani de viață ai celui mic, nu ai vrea să parcurgi o distanță foarte lungă în drumul spre grădiniță sau after school.

O mașină îți va îmbunătăți viața 

Cu siguranță, o mașină îți va fi de mare ajutor atunci când vei deveni părinte. Va trebui să mergi cu cel mic la controale medicale de rutină, îl vei duce la școală, te vei deplasa la cumpărături sau va trebui să îl transporți la bunici, ca să aibă grijă de el. De aceea, ai nevoie de un automobil fiabil, de familie, cu un portbagaj încăpător, care să vă asigure siguranța pe șosele. Așadar, în acest caz, o variantă potrivită pentru tine și copilul tău ar fi un model Passat B7, al cărui producător și-a pus amprenta asupra mașinilor încă din anii ‘60. Dacă ești fanul mărcii germane, poate te-ar interesa să citești despre beetle istorie.

Venituri suplimentare

Pe lângă iubire, atenție și afecțiune, un copil are nevoie și de lucruri materiale. De aceea, fii pregătit să îți adaptezi bugetul la perioada care va urma și să ai pregătite venituri suplimentare. O soluție ar fi să îți mai găsești un job part time sau să fii freelancer, în timpul liber, și să lucrezi pe bază de proiect. Pentru că pe lângă energie și timp, cel mic va consuma și bani. Jucăriile, alimentele proaspete și sănătoase, hăinuțele sau vizitele la pediatru, toate acestea costă. Așa că, atunci când te decizi să îți întemeiezi o familie, fii pregătit financiar, ca să fii acoperit în cazul unei urgențe sau al altor evenimente ce pot apărea.

Cărți și cursuri de parenting 

Chiar dacă instinctul patern sau cel matern apare de la sine, trebuie totuși să te pregătești temeinic pentru acest rol important, cel de părinte. În funcție de vârsta copilului, trebuie să te adaptezi la nevoile lui. Trebuie să știi când să fii indulgent, dar și când să te impui. Să ai un comportament adecvat, să îl înveți foarte multe lucruri, mai ales când are o vârstă fragedă, să ai o atitudine potrivită indiferent de context. De aceea, e bine să apelezi la sfaturile specialiștilor, pentru că modul în care ai fost tu educat nu mai e în pas cu vremurile actuale. Important este să păstrezi o relație echilibrată, din toate punctele de vedere, cu copilul tău, pentru a te asigura că trăiești într-un mediu sănătos. Astfel, te vei asigura că va ajunge un adult responsabil, cu încredere în sine, pregătit să ia viața în piept. 

Un copil e o binecuvântare, iar tu poți să fii binecuvântarea lui. Dacă îi arăți cât de mult îl iubești, lucrurile vor veni de la sine. 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata