Cum să te bucuri de fotbal în afara stadionului

36

Cel mai iubit sport de pe planetă, fotbalul este pasiunea a milioane de oameni din toate generațiile. Din cauza restricțiilor cauzate de pandemia de coronavirus, microbiștii n-au mai avut șansa să-și urmărească echipele preferate din tribunele stadioanelor. Cu siguranță că te afli printre cei care duc dorul fazelor fierbinți din careul advers și visează la goluri memorabile marcate de jucătorii favoriți.

Până când vom putea reveni în arenele sportului rege, iată cum să te bucuri de fotbal în afara stadionului:

Joacă fotbal în familie

Exersează câteva pase cu cei mici sau organizează chiar un meci de fotbal cu vecinii, prin mobilizarea întregii familii. Ce poate fi mai haios decât un derby de cartier FC Ionescu versus FC Popescu? Ne trebuie tuturor umor și optimism să trecem prin această perioadă tulbure, iar fotbalul ni le oferă pe amândouă.

Regulile le știe toată lumea, cele două porți se pot cumpăra de la magazinele de echipament sportiv sau se pot improviza ca în curtea școlii. Important este să ai o minge și doritori de pase, șuturi, goluri și fente. Nu strică să fie și o galerie care să încurajeze efortul jucătorilor de ocazie, pentru o sărbătoare fotbalistică pe cinste.  

Merge și-o bere rece, niște limonadă pentru prichindei și gustări pregătite de gospodinele casei. Doar știm cu toții că fotbalul este sportul care a adunat familiile laolaltă, dintotdeauna, indiferent de vreme și de vremuri.

Pariază pe fotbal online

Amânată în premieră cu un an de zile, competiția continentală a echipelor naționale se va desfășura în anul 2021 în perioada 11 iunie – 11 iulie. Accesul spectatorilor în tribune este sub semnul întrebării, dar ai șansa să plasezi pariuri online la Campionatul European de Fotbal 2020 și să te bucuri de victoria echipelor favorite odată cu satisfacția câștigurilor proprii.

La turneul final al Euro 2020 sunt prezente cele mai bune 24 de selecționate naționale. Acestea sunt împărțite pe grupe, iar fazele ulterioare începând cu optimile și continuând cu sferturi de finală și semifinale sunt eliminatorii, astfel că în finală se întrec cele mai bune două echipe, iar titlul de campioană revine selecționatei care câștigă finala mare. Se joacă și finala mică, prin care se determină ocupanta locului trei.

Echipele calificate la campionatul european ce are loc în acest an sunt: Turcia, Italia, Elveția, Țara Galilor, Danemarca,  Belgia,  Rusia,  Finlanda, Olanda, Ucraina, Austria, Macedonia, Anglia, Croația, Scoția, Cehia, Spania, Polonia, Suedia, Slovacia, Ungaria, Franța, Germania și Portugalia.

Vizionează meciuri memorabile din istoria fotbalului 

Accesul la platforme online și la site-uri de specialitate reprezintă o oportunitate de a revedea cele mai frumoase meciuri din istoria fotbalului. Această incursiune nostalgică este un mod de a te bucura de fotbal în afara stadionului și de a le arăta celor mai tineri cum jucau legendele sportului rege în urmă cu zeci de ani. Alfredo Di Stefano, Roberto Baggio, Michel Platini, Johan Cruyff, Ronaldo, Zinedine Zidane, Cristiano Ronaldo, Lionel Messi, Diego Maradona, Pele sunt numele celebre din topul celor mai buni jucători din toate timpurile. Caută-le meciurile de la echipele de club și de la selecționatele naționale și te vei bucura de un adevărat regal fotbalistic.

Printre cele mai frumoase meciuri de fotbal din toate timpurile sunt: Real Madrid- Liverpool 3-1 în 2018, Italia – Brazilia 3-2 în anul 1982, Barcelona – Real Madrid 5-0 în 2010, Liverpool – Alaves 5-4 în 2001, Brazilia – Germania 1-7 în 2014, Germania – Anglia 1-5 în 2001, Anglia – Germania de Vest 4-2 în 1966, Brazilia – Italia 4-1 în anul 1970, Rangers – Celtic 5-1 în 2000 și Celtic – Rangers 5-1 în 2016 și Italia – Franța 1-1 în 2006. 

Bucură-te de fotbal chiar și în afara stadionului și sărbătorește victoriile echipelor favorite la competițiile importante ce se vor desfășura în anul 2021.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata