Cum se poate face cerere pentru pensie comunitară în Italia.

De Jurnalul Național 416 citiri
2 min citire

Potrivit noilor reglementării cei zece ani munciți în Italia se vor lua în calcul, așa încât statul român să îți deschidă dreptul la pensie.

Mai mult decât atât, este bine de știut că românii stabiliți definitiv peste hotare și care nu mai doresc să se întoarcă în șara noastră, pot depune dosarul pentru pensionare direct în țara în care se află, iar acolo îi vor fi calculați și anii munciți în România.

Un alt aspect important și bine de știut este că pensia din România poate fi mutată în orice alt stat european. Astfel că, dacă la bătrânețe vă decideți să plecați din România, puteți să vă transferați pensia în țara în care vă stabiliți.

Mai exact, pentru a primi pensia în străinătate, solicitanții trebuie:

– să deschidă un cont la orice bancă de pe teritoriul statului de domiciliu;

– să comunice detaliile bancare (adresa completă a beneficiarului, denumirea şi adresa băncii beneficiarului, codul SWIFT/BIC al băncii beneficiarului, acolo unde este cazul, numărul de cont bancar) casei teritoriale de pensii în evidența căreia se află dosarul de pensie (prin intermediul declarației de transfer).

Cum se poate face cerere pentru pensie comunitară în Italia:

– online, pe site-ul INPS, unde este necesar să vă înregistrați și să vă creați un cont;

– sunând la numerele de telefon: 803164 ,apelabil gratuit de la un telefon fix, 06164164, apelabil de la un telefon mobil);

– adresând-vă unei instituții de asistență denumită „Patronato”, care acordă gratuit asistență lucrătorilor.