Dacă aliaţii lui Donald Trump sunt surprinși de îngheţarea livrărilor de arme către Ucraina, cine s-ar afla în spatele deciziei?

Despre o îngheţare a livrărilor de arme a SUA către Ucraina, această măsură neașteptată alimentează îngrijorările și frustrările, inclusiv în rândul unor republicani de vază, care consideră că un oficial de rang înalt de la Pentagon pare să aibă o influenţă excesivă.
Concret, suspendarea livrărilor ar fi fost decisă de şeful Departamentului pentru Politici al Pentagonului, Elbridge Colby, şi de un cerc restrâns de consilieri, ca urmare a unui presupus calcul că anumite stocuri de arme din Statele Unite sunt pe cale să se epuizeze.
Chiar şi aliaţii preşedintelui american Donald Trump s-au declarat dezamăgiți de această măsură şi au acuzat oficiali precum Colby că au acționat fără să informeze Congresul și restul administrației.
Aceştia au remarcat că decizia de a opri livrările de arme pare să fi fost luată fără o coordonare adecvată în cadrul administraţiei, după ce reducerile masive de personal în cadrul Consiliului Naţional de Securitate au micşorat acest organism politic cândva puternic.
Astfel, „Cred că totul este opera directorului de politici al Departamentului Apărării, acest Colby. Practic, nu avem un consilier pentru securitate naţională. Nici măcar nu sunt sigur că (secretarul de stat Marco) Rubio a fost consultat în această chestiune. Există diviziuni interne în Casa Albă”, a declarat congresmenul republican Michael McCaul.
„Există diviziuni interne între Casa Albă şi Pentagon”
Această măsură a provocat nedumerire în Ucraina şi a ridicat întrebări peste Atlantic cu privire la faptul dacă Statele Unite se retrag definitiv din sprijinul militar acordat armatei ucrainene – tocmai când Trump părea deschis la ideea de a trimite mai mult ajutor pentru a proteja Ucraina de bombardamentele ruseşti.
Casa Albă, chestionată inclusiv de congresmeni republicani
Alesul republican Brian Fitzpatrick, fost agent FBI și membru al Comisiei de informaţii din Camera Reprezentanţilor, i-a scris marţi lui Trump și i-a solicitat o informare de urgenţă din partea Casei Albe şi a Pentagonului cu privire la suspendarea ajutorului militar, care a fost aprobat în timpul administraţiei fostului președinte democrat Joe Biden.
Un oficial american a declarat sub acoperirea anonimatului că decizia a luat prin surprindere inclusiv Departamentul de Stat, care nu a fost consultat în această chestiune. Alţi doi oficiali americani au confirmat că Pentagonul nu a solicitat niciun aviz din partea Departamentului de Stat, Ambasadei SUA la Kiev sau echipei emisarului special al Statelor Unite pentru Ucraina şi Rusia, Keith Kellogg, înainte de a retrage un transport de arme care se afla deja în Polonia. Unii membri ai Statului Major Interarme s-au opus opririi ajutorului militar.
De altfel, Casa Albă şi Departamentul de Stat au respins ideea că suspendarea livrărilor de muniţie i-a luat prin surprindere pe oficialii administraţiei Trump. „Este fals”, a declarat un oficial de la Casa Albă, sub rezerva anonimatului.
„Preşedintele şi oficialii de rang înalt se aşteaptă ca Departamentul Apărării să revizuiască periodic alocările de ajutoare pentru a se asigura că acestea sunt în conformitate cu agenda America First”, a spus acest oficial. El nu a precizat însă când anume preşedintele Trump şi consilierii săi au fost informaţi despre decizia de a opri livrarea armelor, spunând doar că ştiau „înainte de articolul” publicat marţi de Politico.
Contactat pentru a lămuri rolul său în luarea acestei decizii, Elbridge Colby nu a oferit niciun comentariu până la publicarea articolului. Într-o declaraţie transmisă marţi seara de un purtător de cuvânt al Casei Albe, Colby a declarat că Pentagonul „continuă să ofere preşedintelui opţiuni solide pentru continuarea ajutorului militar acordat Ucrainei, examinând riguros şi adaptând abordarea sa şi menţinând în acelaşi timp pregătirea forţelor armate americane”.
Nedumerire în Ucraina
Pe de altă parte, diplomaţii europeni şi echipa preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski încearcă să afle de ce Statele Unite au îngheţat brusc ajutorul. Nici Ucraina și nici Uniunea Europeană nu au fost informate în prealabil, potrivit unui consilier ucrainean și unui oficial european.
Acest episod subliniază rolul important pe care Elbridge Colby îl joacă în Pentagon şi cât de strict sunt luate deciziile în anumite părţi ale Departamentului Apărării, notează Politico.
Fiind unul dintre puţinii oficiali cu experienţă în fosta administrație Trump, Colby „înţelege cum circulă documentele în clădire într-un mod în care majoritatea celorlalţi oameni care se află acolo acum pur şi simplu nu înţeleg”, explică un fost oficial de la Pentagon. „Conducerea Pentagonului a fost golită, iar majoritatea oamenilor de acolo nu au nicio experienţă în guvernare, ceea ce este valabil şi pentru Consiliul Naţional de Securitate” de la Casa Albă, adaugă fostul oficial.
Cine este Elbridge Colby
Elbridge Colby a fost unul dintre principalii autori ai Strategiei de Apărare Naţională din anul 2018, în timpul primei administraţii Trump. El se ocupă totodată de revizuirea Pentagonului asupra pactului AUKUS, cu Australia şi Regatul Unit, o reevaluare care a surprins, de asemenea, oficialii-cheie din administraţia Trump.
Analist geopolitic și specialist în securitate națională, Elbridge Colby este fiul fostului director al CIA William Colby. Prezentându-se drept „realist”, el insistă pentru concentrarea Statelor Unite asupra contracarării Chinei, pe care o consideră principala amenințare la adresa țării sale. În acest sens, Colby propune ca Statele Unite să-și reducă resursele în Europa și Orientul Mijlociu și să le redirecționeze către Asia.

Elbridge Colby Foto: Profimedia
În opinia sa, Ucraina trebuie ajutată, dar aliații europeni trebuie să-și asume obligații mai mari atât pentru țara atacată de Rusia lui Putin, cât și pentru securitatea lor.
Revista Foreign Policy îl descrie ca fiind „cea mai puternică și poate cea mai convingătoare voce de la Washington care pledează pentru o abandonare totală a Europei, a NATO și (a amenințării reprezentate de – n.r) Rusia în favoarea provocării tot mai mari reprezentate de China”.
Sursa: www.libertatea.ro









