Dacă eşti student în România, vei primi bani de la Stat, cu o singură condiție pusă

De Jurnalul Național 333 citiri
3 min citire

 

În acest an pentru studenți români, autoritățile vin în sprijinul acestora cu un nou program numit „Primul student din familie”.

„Primul student din familie”

Programul „Primul student din familie” care ca scop facilitatea accesului la învățământul superior celor care provin din grupuri defavorizate. Cu ajutorul acestui program, elevii au acces la diverse măsuri didactice creșterii accesului la studiile universitare.

Însă, unul dintre marile avantaje ale acestui program este faptul că elevii beneficiază de majorarea burselor sociale sau de merit. Noul program este gândit pentru a crește accesul la învățământul universitar și pentru a sprijini tinerii care vor să urmeze o anumită facultate.

În precizările sale, „Orice tânăr din România care își dorește să urmeze cursurile universitare și îndeplinește condițiile necesare ar trebui să poată să facă acest lucru. Prin lansarea în consultare publică a Programului «Primul student din familie», reafirm angajamentul Ministerului Educației de a îmbunătăți politicile de acces în învățământul superior și de a sprijini categoriile de elevi și studenți care au cea mai mare nevoie de susținere.

Decizia de a urma studiile universitare nu este atât de simplă, ci implică o serie de factori, care țin atât de disponibilitățile financiare ale familiilor și aparținătorilor, cât și de contextul social și cultural din care provin potențialii candidați. Prin programe de tipul «Primul student din familie» abordăm întocmai aceste aspecte”, a declarat Ministrul Educației, doamna Ligia Deca.

 

Va avea 350 de lei în plus la bursă

Ministrul educaţiei, a informat că bugetul total,  alocat pentru acest nou program este de 50 de milioane de euro, din care contribuția Uniunii Europene este de 42 de milioane de euro FS+. Ghidul solicitantului stabilește că, în cadrul programului, pe perioada participării la activitățile acestuia, elevii și studenții pot beneficia de suplimentarea bursei sociale/ de merit cu 350 de lei/ lună.

Mai mult, programul vizează acordarea de ajutor elevilor din grupurile defavorizate, inclusiv prin sprijinirea și consilierea lor în tranziția de la liceu la universitate.

De exemplu, sunt luați în calcul tinerii din mediul rural, acolo unde probabilitatea ca elevul să fie primul care merge la facultate este cu mult mai mare decât în cazul celor din mediul rural.

Aşadar, măsurile dedicate creșterii accesului la studii universitare vizează:

-Măsuri de tip „punte” în vederea sprijinirii tranziției la studiile universitare, începând cu clasa a XI-a;
-Măsuri pentru combaterea reducerii abandonului universitar în rândul studenților proveniți din familii cu un nivel scăzut de educație;
-Măsuri dedicate accesibilizării instituțiilor de învățământ superior, inclusiv prin achiziția de echipamente IT și dezvoltarea de instrumente specifice procesele educaționale care includ studenți cu dizabilități.

 

Sursa – playtech.ro

Fosta șefă Google și Yahoo vrea să petreci mai puțin timp pe telefon. Și crede că AI-ul poate face asta posibil

Marissa Mayer, una dintre cele mai influente figuri ale tehnologiei din ultimele două decenii, are un nou obiectiv: să ne [...]

„Pierdeți bani și noroc!” Zodiile lovite de karmă în mai 2025

Previziuni explozive pentru perioada 14–20 mai. Ce trebuie să știe fiecare zodie În plină efervescență politică, cu alegerile prezidențiale pe [...]

Noul post care dă timpul înapoi pentru românii crescuți cu televizor alb-negru

Seriale legendare, desene animate clasice și atmosfera de altădată au revenit pe micile ecrane! Dacă ai crescut cu televizorul alb-negru, [...]

Ce faci când ești copleșit de rate. 3 soluții cu efect rapid

Ce faci când ești copleșit de rate. 3 soluții cu efect rapid. Când ratele lunare devin apăsătoare și nu mai [...]