Unele modificări semnificative se vor aduce în legea pensiilor. Însă această schimbare va afecta atât pensionarii viitori, care vor ieși la pensie după 1 septembrie 2024, cât și pensionarii aflați deja în plată.
Casa Națională de Pensii Publice a anunțat o schimbare majoră în legislația privind pensiile
Daniel Baciu, șeful instituției, a confirmat că se va efectua o a doua recalculare pentru anumite categorii de pensionari, afectând pe cei care beneficiază de sporuri pentru care se plătesc contribuții.
Această modificare marchează o schimbare esențială în abordarea calculului pensiilor. Până în prezent, sporurile pentru care se plătesc contribuții nu erau luate în considerare la determinarea cuantumului pensiilor. Cu toate acestea, noua regulă vine să corecteze acest aspect.
Aceste sporuri includ venituri brute care provin din sporuri cu caracter nepermanent, cum ar fi al 13-lea salariu, acorduri globale sau diverse prime și sporuri primite sporadic pe parcursul activității.
Concret, de la 1 septembrie 2024, aceste sporuri vor fi luate în calcul la calculul pensiilor, cu condiția ca asupra lor să fi fost datorate și achitate contribuții de asigurări sociale.
În precizările sale, „Există și o noutate în noua lege a pensiilor, faptul că acele venituri brute care includ și sporurile cu caracter nepermanent, și aici mă refer la al 13-lea salariu, la acordul global, la diferite prime și sporuri pe care le-au primit sporadic în activitate și nu au avut acel caracter permanent, lună de lună.
Aceste sporuri nu sunt în prezent luate în calcul, pentru că nu au această frecvență de caracter permanent, și noi intenționăm ca de la 1 septembrie să le luăm în calcul la calculul pensiilor, cu condiția ca asupra acestor sporuri să se fi datorat și să se fi achitat contribuții de asigurări sociale”, a declarat şeful CNPP.
Schimbarea va afecta atât pensionarii viitori, care vor ieși la pensie după 1 septembrie 2024, cât și pensionarii aflați deja în plată.
În contextul CNPP, numărul de 4.752.548 de pensionari, în luna martie 2024, iar pensia medie a fost de 2.247 de lei
Un număr de 4.752.548 de pensionari era înregistrat în martie 2024 în România, cu 3.890 persoane mai puţine comparativ cu luna precedentă, iar pensia medie a fost de 2.247 de lei, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).
Valoarea totală a drepturilor de pensie cuvenite s-a ridicat la aproape 10,68 miliarde lei.
Din totalul pensionarilor, 636.266 aveau perioade lucrate în agricultură, pensia medie fiind de 637 de lei.
Din datele statisticilor CNPP, din totalul pensionarilor din sistemul public de pensii, numărul celor care s-au pensionat la limita de vârstă era de 3.812.232 de persoane, dintre care 2.189.608 femei, în timp ce pensia medie se situa la 2.505 de lei.
Pensie anticipată au primit, în martie 2024, un număr de 5.089 de persoane (3.156 de lei, pensie medie), pensie anticipată parţială 88.869 de persoane (2.302 de lei pensia medie) şi pensie de invaliditate 394.470 de persoane (pensie medie de 961 lei), dintre care 44.952 de persoane pentru gradul I de invaliditate (828 lei, pensie medie).
În aceeaşi lună, pensia de urmaş s-a acordat unui număr de 451.769 persoane (1.176 lei pensia medie), în timp ce ajutor social au primit 119 de pensionari (531 de lei, în medie).
Sursa – www.antena3.ro