Un pergament ars recuperat din orașul roman Herculaneum și-a dezvăluit conținutul după aproape 2000 de ani, relatează BBC.
Acest document a fost carbonizat în urma erupției vulcanului Vezuviu din anul 79 d.Hr.
Pentru că este prea fragil pentru a putea fi deschis fizic, oamenii de știință au folosit imagini obținute cu raze X și Inteligență Artificială pentru a-l desfășura virtual.
Operațiunea a dezvăluit parțial textul din interior, organizat pe rânduri și coloane.
Cei implicați în activitatea de examinare a acestei relicve spun că este nevoie de multă muncă pentru a face pergamentul complet lizibil și a-i descifra, astfel, conținutul, dar estimează, pe de altă parte, că rezultatele sunt foarte promițătoare.
Astfel, „Suntem încrezători că vom reuși să citim aproape întregul pergament. Este prima dată când putem spune asta cu mare încredere”, a declarat Stephen Parsons, șeful proiectului Vesuvius Challenge.
Acest proiect este o competiție internațională ai cărei participanți încearcă să descifreze pergamentele găsite la Herculaneum.
Această competiție este finanțată de multi-miliardarul Elon Musk
Papirusurile din Herculaneum au așteptat zeci de ani apariția tehnologiei care să le poată citi și descifra
Sute de pergamente carbonizate au fost descoperite în Herculaneum.
Oraşul Pompeii a fost îngropat sub mai mulți metri de cenușă vulcanică
Precum celebrul său vecin Pompeii, acest oraș a fost îngropat sub mai mulți metri de cenușă vulcanică.
În trecut, pe când tehnologia de examinare nedistructivă nu devenise un instrument de lucru al istoricilor și arheologilor, unele dintre documentele găsite aici au fost deschise, dar s-au sfărâmat în bucăți.
Biblioteca Bodleian a Universității Oxford deține câteva dintre aceste pergamente.
Considerate ilizibile, acestea au fost lăsate neatinse timp de zeci de ani.
În precizările sale, „Nu am fost niciodată convinși până acum că vreuna dintre tehnici ar fi suficient de sigură sau de eficientă pentru a obține informații din pergamente”, a explicat Nicole Gilroy, șefa departamentului de conservare.
Însă posibilitățile oferite de tehnologia contemporană i-au determinat echipa de savanți să scoată din depozit unul dintre prețioasele pergamente.
Acesta a fost plasat într-o cutie special concepută și dus la Diamond Light Source din Oxfordshire.
Cum este desfășurat virtual și citit un papirus de 2000, ars într-o erupție vulcanică?
În interiorul unei mașini gigantice, numită sincrotron, electronii sunt accelerați până aproape de viteza luminii pentru a produce un fascicul puternic de raze X care poate sonda documentul fără a-l deteriora.
În explicaţiile sale, „Dispozitivul poate ‘vedea’ lucruri la o dimensiune de câteva miimi de milimetru”, a explicat Adrian Mancuso, directorul departamentului de științe fizice de la Diamond Light Source.
După reconstrucția 3D, trebuie identificate straturile din interiorul pergamentului. Acesta conține aproximativ 10 m de papirus.
În plus, „Trebuie să ne dăm seama care strat este diferit de stratul următor, astfel încât să putem derula digital”, a precizat dr. Mancuso.
Ulterior, Inteligența Artificială este utilizată pentru a detecta cerneala antică.
Procesul este dificil, întrucât atât papirusul, cât și cerneala sunt din carbon.
Inteligența Artificială caută cele mai mici semne că ar putea exista cerneală. Aceasta este apoi reprodusă digital, scoțând literele ‘la lumină’.
Primele indicii din papirusul carbonizat arată că textul este o operă filosofică
În opinia sa, „Putem spune că întregul pergament este plin de text. Acum putem lucra pentru a-l face să apară mai clar. Vom trece de la o mână de cuvinte la pasaje cu adevărat substanțiale”, a menționat șeful proiectului Vesuvius Challenge.
Unele litere sunt deja vizibile în textul antic, iar echipa de oameni de știință crede că este vorba, în acest caz, despre o operă de filosofie.
Anul trecut, o altă echipă Vesuvius Challenge a reușit să expună aproximativ 5% dintr-un pergament de la Herculaneum.
Și în acest caz, fragmentul avea un conținut filosofic: potrivit specialiștilor conținutul reprezintă o mostră de filosofie epicureică (a filosofului grec Epicur, n.r.), conform căreia împlinirea poate fi găsită în plăcerea lucrurilor de zi cu zi.
Este posibil ca pergamentul din custodia Bibliotecii Bodleian să aibă același subiect
Elon Musk a anunțat că donează 3 milioane de dolari pentru descifrarea papirusurilor de la Herculaneum
Fundația lui Elon Musk a alocat trei milioane de dolari pentru studiile despre Roma antică, arată un anunț recent, făcut de Andrea Stroppa, reprezentantul multi-miliardarului în Italia.
Finanțarea include un milion de dolari pentru proiecte arheologice și de conservare a patrimoniului cultural roman.
Alte două milioane de dolari sunt destinate concursului Vesuvius Challenge, pentru cercetări menite să dezvăluie semnificația documentelor antice datând din anul 79 d.Hr., anul erupției Vezuviului.
Peste 1.800 de suluri de papirus arse au fost descoperite în secolul al XVIII-lea în Herculaneum.
Sursa – www.antena3.ro