miercuri, 10 iunie 2026 Columbus25°CParțial noros

Caută în Jurnalul Național

Sport

Decizie finală la CFR Cluj. Ce salariu uriaș i se pregătește lui Daniel Pancu

Horatiu Popa · 25 aprilie 2026 · Actualizat: 08:05
Daniel Pancu CFR Cluj

CFR Cluj a luat decizia finală în privința lui Daniel Pancu. Antrenorului i s-a propus un nou contract, cu o clauză care îi poate dubla instant salariul.

REZUMAT:

  • CFR Cluj vrea să-l păstreze pe Daniel Pancu și în sezonul următor.
  • Salariul antrenorului se va dubla, ajungând la 30.000 de euro pe sezon.
  • Condiția esențială este calificarea echipei în cupele europene.

Patronul a pus mâna pe telefon și a tranșat situația

Totul a fost stabilit direct de patronul Neluțu Varga, care l-a contactat pe agentul antrenorului, Giovani Becali.

Impresarul a dezvăluit la Fanatik detaliile discuției și oferta concretă pe care Varga i-a transmis-o lui Pancu. Mai exact, dacă echipa ajunge în cupele europene, contractul actual, de 15.000 de euro, se va dubla automat pentru stagiunea următoare. Patronul ardelenilor pare mai hotărât ca niciodată să continue proiectul.

„Am vorbit cu Neluțu acum 3 zile, i-am dat un telefon, să îl întreb dacă e mulțumit. A spus, ‘Giovanni, întreabă-l pe Daniel Pancu dacă s-au aranjat salariile. Și spune-i lui Daniel că dacă intrăm în cupele europene, i se dublează contractul’.”

Pancu cere întăriri masive pentru performanță

Daniel Pancu a preluat echipa într-un moment critic, din zona retrogradării, și a reușit să o ducă în lupta pentru un loc de cupă europeană. Performanța sa nu a trecut neobservată de conducerea clubului.

Câți bani primesc U Cluj și Craiova în finala Cupei României. Surpriza uriașă pentru jucătoriRecomandăriCâți bani primesc U Cluj și Craiova în finala Cupei României. Surpriza uriașă pentru jucători

Însă, pentru a ataca obiective și mai îndrăznețe, antrenorul a transmis deja o listă de cerințe. Potrivit aceluiași Giovani Becali, Pancu a cerut aducerea a 5-6 jucători noi, cu salarii de 20.000 de euro pe lună, fie că sunt transferați definitiv sau împrumutați. Patronul Neluțu Varga pare dispus să facă eforturi financiare, asigurându-l pe agent că nu va renunța la club: „Eu nu dau acest club niciodată, nu abandonez, mă duc până în pânzele albe”.

Ultimatum uriaș pentru armata americana. Ce decizie a luat Bulgaria la granita cu RomâniaRecomandăriUltimatum uriaș pentru armata americana. Ce decizie a luat Bulgaria la granita cu România

Și se pare că oferta l-a convins pe antrenor. „Am vorbit cu Pancu, mi-a spus ‘Am stat cu patronul și m-a încântat’”, a mai declarat impresarul.