Depistarea rapidă a stenozei carotidiene salvează vieți de la AVC

Accidentul vascular cerebral (AVC) este una dintre principalele cauze de deces și dizabilitate în România, dar riscul poate fi evaluat printr-o metodă rapidă și neinvazivă. O ecografie Doppler carotidiană vizualizează vasele de sânge care duc la creier și poate oferi indicii clare despre pericolul unui eveniment vascular. „În câteva minute pot să îmi fac o idee dacă există o problemă și cât de mare este riscul„, subliniază dr. Bogdan Rotaru, medic primar neurolog la Hyperclinica MedLife Favorit, potrivit HotNews.

Spre deosebire de investigațiile invazive necesare pentru arterele coronare, screeningul carotidian este mult mai accesibil. Potrivit informațiilor publicate de HotNews, această evaluare ajută la stabilirea pașilor următori, de la simpla monitorizare și tratament până la trimiterea către chirurgie vasculară în cazurile severe.

Semnele de alarmă care nu trebuie ignorate

Mulți pacienți ajung la neurolog după ce au trăit un episod care i-a speriat: o amorțeală pe o parte a feței, o mână pe care nu au putut-o mișca pentru câteva zeci de minute sau o tulburare scurtă de vorbire. Chiar dacă aceste simptome dispar de la sine, ele nu trebuie trecute cu vederea. „E bine să fie investigate de un medic neurolog„, spune dr. Rotaru. Acestea pot fi semnele unui atac ischemic tranzitoriu (AIT), un „mini-AVC” care poate anunța un eveniment major.

RecomandăriTESTE-RAPIDE ANTIDROG, Soluția ideală pentru depistarea rapidă a drogurilor, care pune la dispoziție pe teste-rapide.ro, teste antidrog cu o precizie de peste 99%

În aceste situații, Dopplerul carotidian devine esențial. Investigația poate arăta dacă una dintre arterele carotide, principalele vase care „hrănesc” creierul, este îngustată de o placă de aterom. „Contează și procentul de stenoză, contează și aspectul plăcii„, explică medicul. Unele plăci sunt stabile și calcificate, în timp ce altele sunt „mai moi” și au un risc mai mare să se rupă, provocând un AVC.

Ce arată ecografia: de la 50% în sus, riscul devine relevant

Ecografia Doppler folosește ultrasunete pentru a evalua arterele carotide și vertebrale, „câte două pe fiecare parte„, precizează dr. Rotaru. Odată cu vârsta și în funcție de stilul de viață, pe pereții acestor artere apar depozite numite plăci de aterom. Deși sunt asociate cu colesterolul, medicul nuanțează: „Plăcile de aterom au o structură mai complexă. Conțin și colesterol, dar nu este colesterolul problema principală, sunt și altele: hipertensiunea arterială, fumatul, diabetul zaharat, sedentarismul și factorii genetici„.

Pe buletinul de analiză, pacientul va vedea un procent de stenoză (îngustare). „Dacă placa e mică, procentul devine nesemnificativ, e 10%-20%. Dar de la 50% în sus începe să fie relevantă„, spune neurologul. O stenoză de 50%-60% poate însemna monitorizare și tratament, dar în unele cazuri, cum ar fi cel al unui pacient cu o placă de 55% cu aspect instabil, se poate discuta despre o intervenție chirurgicală pentru a reduce riscul.

RecomandăriBeneficii și diferențe pentru consumul de lapte fără lactoză

Pașii următori: monitorizare, tratament sau operație

Ecografia Doppler nu este o investigație de rutină, dar devine utilă după 40 de ani pentru persoanele cu risc: fumători, hipertensivi, diabetici sau cei cu antecedente familiale. „Nu e o investigație de rutină pentru toată lumea„, subliniază dr. Rotaru. Dacă se identifică plăci de aterom, pentru stenozele mici se recomandă schimbarea stilului de viață și tratament medicamentos.

Pentru stenozele mari, pacientul poate fi trimis la chirurgie vasculară, unde există două opțiuni principale. „Varianta clasică înseamnă că se deschide la nivelul gâtului artera, se scoate placa de aterom și se pune un petic sintetic. Varianta endovasculară este o intervenție prin cateter, cu montarea unui stent în interiorul vasului„, explică medicul. Alegerea depinde de profilul pacientului. „Ambele au avantaje și dezavantaje, nu e una neapărat cu mult mai bună.„

Poate fi prevenit? Rolul stilului de viață și al controalelor periodice

Pacienții întreabă frecvent dacă stenoza poate scădea prin schimbarea stilului de viață. „Din nefericire, stenoza nu scade„, afirmă dr. Rotaru. Vestea bună este că poate fi stabilizată. „Oamenii care au fost conștiincioși să nu mai fumeze, să-și urmeze tratamentul corect, au stabilizat placa mulți ani. Am avut pacienți care, an de an, vin la control și la care am constatat o stabilizare a stenozei fără să aibă niciun eveniment ischemic cerebral.„

RecomandăriCum au ajuns românii să schimbe teama de stomatolog pe tehnologia de ultimă generație

Amânarea controalelor este periculoasă. Medicul povestește cazul unei paciente care a revenit după o pauză prea mare: „O doamnă căreia îi spusesem să vină anual a venit după cinci ani și stenoza crescuse semnificativ„. Aceasta „deja intrase în altă categorie de risc și trebuia să fie mult mai atentă.„

Mituri demontate: durerea de cap, un simptom rar în AVC

O temere frecventă este legătura dintre durerile de cap și un posibil AVC sau o tumoră. „Multe AVC-uri nu dau durere de cap„, clarifică dr. Rotaru. Simptomele sunt adesea „mute”: vorbire încetinită, o jumătate de față căzută sau slăbiciune la o mână. Nici tumorile cerebrale nu se manifestă frecvent prin durere. „Probabilitatea ca manifestarea unei tumori să fie durerea de cap este extrem de mică„, spune medicul. „În 98%-99% din cazuri, o durere de cap nu e dată nici de AVC, nici de anevrism, nici de tumoră. Are cauze mult mai comune, din fericire.„

În schimb, simptomele care trebuie să trimită pe oricine la urgență sunt amorțeala pe o parte a corpului, tulburări de vorbire sau probleme de vedere care persistă. „Nu pierdem timpul dacă avem astfel de simptome, sunăm la ambulanță!„, insistă neurologul.

Pentru persoanele cu istoric familial, testele genetice pot oferi o imagine a riscului individual. „Testele genetice nu spun că o să faci boala cu siguranță sau că nu o să o faci deloc, dar ne situează undeva față de riscul mediu din populația generală„, explică dr. Rotaru. Provocarea, spune el, rămâne comunicarea eficientă, astfel încât „medicul și pacientul să formeze o echipă„.