Divizarea iranienilor privind o invazie americană, la cald

În casele, atelierele și micile afaceri din Iran, discuția despre o eventuală intrare a trupelor americane nu mai este una teoretică. Planificatorii militari americani au pregătit opțiuni pentru o operațiune terestră, posibilitate pe care președintele Donald Trump nu a exclus-o. În societatea iraniană, reacția este împărțită între refuzul unui nou război și acceptarea intervenției ca ultimă șansă de schimbare politică.

Iranienilor li se schimbă astfel perspectiva de securitate și calculul politic. Pentru unii, o invazie ar însemna infrastructură distrusă și populație civilă lovită, mai ales după ce „războiul de 40 de zile” nu a dus la căderea regimului. Alții, după aproape 50 de ani sub Republica Islamică, iau în considerare o intervenție tocmai pentru că celelalte căi au eșuat.

Miza este directă. O operațiune terestră ar deschide un front militar și ar adânci ruptura internă: între cei care resping regimul, dar ar apăra țara în fața unei invazii, și cei care consideră că schimbarea nu mai poate veni din interior.

Pe linia oficială, mesajul Teheranului este unul de descurajare militară. Generalul de brigadă Mohammad Akrami-Nia, purtător de cuvânt al armatei iraniene, a avertizat că intrarea trupelor americane pe teritoriul Iranului ar declanșa un răspuns militar.

„Dacă americanii pun piciorul pe una dintre insulele noastre, îi vom ținti cu siguranță pe propriul nostru pământ.”

În același registru, deputatul iranian Ahmad Bakhshayesh Ardestani a amenințat că Teheranul ar putea lansa operațiuni terestre împotriva aliaților SUA din Golf, inclusiv Kuweit și Bahrain, dacă forțele americane ar intra în Iran.

Opoziția față de regim nu înseamnă sprijin pentru o invazie

Ali (36 de ani), muncitor în construcții, spune că percepția s-a schimbat după conflictul descris drept „războiul de 40 de zile”, care nu a reușit să răstoarne regimul de la Teheran. El evaluează că un nou cost ar cădea tot pe civili, iar utilitatea militară a unei noi intervenții este pusă sub semnul întrebării.

„Majoritatea oamenilor pe care îi cunosc sunt împotriva războiului. Înainte de războiul de 40 de zile, unii susțineau acțiunea militară pentru că credeau că ar putea duce la prăbușirea sistemului. Dar când acest lucru nu s-a întâmplat, mulți s-au răzgândit. Acum cred că acest guvern nu va cădea din cauza războiului și că oamenii de rând vor suferi doar.”

Și Morteza (38 de ani), mecanic, se plasează în aceeași zonă de tensiune: se opune regimului din punct de vedere economic, dar spune că o intervenție străină i-ar schimba imediat poziția. Ar intra în armată pentru a apăra țara și familia, din teama că prăbușirea puterii ar deschide un viitor incert.

„Iranul este casa noastră și cunoaștem această țară mai bine. E ca și cum cineva ar intra cu forța în casa ta. Încerci să-l scoți afară prin orice mijloace. Dacă forțele americane intră în Iran, m-aș alătura armatei iraniene pentru a-mi apăra țara și familia.”

Această situație arată o linie de fractură importantă: opoziția față de Republica Islamică nu înseamnă automat acceptarea unei intervenții americane. Pentru o parte a populației, naționalismul și reflexul de apărare a teritoriului cântăresc mai mult decât ostilitatea față de regim.

Alții, după aproape 50 de ani sub Republica Islamică, au epuizat celelalte opțiuni

Există însă și iranieni care văd într-o prezență militară americană o variantă de încercat, tocmai pentru că soluțiile anterioare nu au produs schimbare. Cum relatează Euronews, această tabără își condiționează sprijinul de două lucruri: să nu fie distrusă infrastructura țării și intervenția să ducă la căderea Republicii Islamice sau la un acord cu Statele Unite.

Jamshid (44 de ani), proprietar de chioșc de ziare, formulează această miză în termeni pragmatici. Pentru el, o intrare a trupelor americane ar fi acceptabilă doar dacă nu ar ruina țara și dacă ar forța o schimbare de regim sau un acord care să permită Iranului „să devină ceva asemănător Chinei după Mao”.

Parichehr (46 de ani), avocat, merge în aceeași direcție și leagă această opțiune de blocajul politic prelungit.

„De aproape 50 de ani, poporul iranian a experimentat viața sub Republica Islamică. Am încercat diferite moduri de a îmbunătăți situația, dar când toate căile par închise, oamenii încep să se gândească că poate ar trebui testată o altă opțiune. Chiar dacă nu cunoști toate consecințele unei noi căi, s-ar putea să preferi totuși să nu continui pe același drum”, a spus avocatul de 46 de ani.

Contextul care a dus la această ruptură internă este escaladarea tensiunilor dintre SUA și Iran după eșecul unui acord interimar la începutul lunii. Ulterior, ostilitățile au fost reluate. Experiența conflictului numit „războiul de 40 de zile” apasă acum asupra felului în care este judecată eficiența unei intervenții: pentru unii a fost proba că regimul nu cade prin război, pentru alții dovada că presiunea militară singură nu ajunge și ar trebui dusă mai departe.

Deocamdată, tabloul rămâne acesta: opțiuni militare americane pregătite, Donald Trump nu exclude o operațiune terestră, există avertismente iraniene cu răspuns militar și o societate împărțită între apărarea țării și speranța că o intervenție externă ar putea forța schimbarea politică.

Ce urmează depinde de decizia Washingtonului privind activarea acelor opțiuni terestre și de răspunsul anunțat de Teheran în cazul în care trupe americane ar intra pe teritoriul iranian.