După Putin, miza rămâne Ucraina și securitatea României. De ce schimbarea liderului nu garantează pacea
O eventuală ieșire a lui Vladimir Putin (74 de ani) din scenă nu ar însemna automat nici democratizarea Rusiei, nici încheierea rapidă a războiului din Ucraina, afirmă politologul Isabelle DeSisto (Universitatea Princeton). Evaluarea mută discuția de la speculațiile despre sănătatea liderului de la Kremlin la întrebarea care contează pentru Europa de Est: cine ar prelua puterea și cu ce reflexe politice.
Mai precis, Isabelle DeSisto susține că o prăbușire a lui Putin nu ar veni, cel mai probabil, dinspre opoziția rusă din exil, ci din interiorul cercului său intim, unde potențialii succesori proveniți din FSB sau armată sunt descriși ca la fel de ultranaționaliști. Pentru statele de la granița estică a Uniunii Europene, inclusiv România, asta înseamnă că o schimbare de nume la vârful Kremlinului nu ar garanta o Rusie mai previzibilă decât cea de astăzi.
O schimbare la Kremlin ar putea păstra aceeași linie dură
Miza este direct legată de securitatea regională. Dacă puterea ar fi preluată de oameni formați în aparatul de forță, din servicii sau armată, conflictul cu Ucraina nu ar intra automat într-o fază de detensionare. Iar pentru capitalele europene, calculul strategic se schimbă: speranța unei rezolvări interne rapide, odată cu dispariția lui Putin, riscă să fie o ipoteză falsă.
Isabelle DeSisto spune limpede că nu vede în anturajul actual al liderului rus o alternativă moderată.
„Eu nu văd niciun candidat, niciun lider rus, nu văd pe nimeni din cercul său că ar fi un om mai bun decât el. Adică, să fiu bine înțeleasă, nu vreau să spun că președintele Vladimir Putin este bun. Nu, nu este un om bun, el este un criminal de război. Doar că întregul cerc din jurul lui Vladimir Putin este format din ultranaționaliști, din fanatici, oameni care sunt și ei tot criminali de război.”
Această concluzie are o consecință practică. O eventuală tranziție de putere la Moscova ar putea aduce nu o deschidere politică, ci o luptă internă între facțiuni care împărtășesc aceeași cultură de forță. Datele disponibile până acum nu indică existența unui succesor clar pregătit de Putin, iar DeSisto explică această absență prin ceea ce numește problema „prințului moștenitor”: liderul se teme de orice posibil înlocuitor care i-ar putea grăbi sfârșitul politic.
Opoziția din exil rămâne slabă după moartea lui Navalnîi
Dacă speranța unei schimbări nu vine din interiorul regimului, ce șanse are opoziția? Potrivit analizei citate de Adevarul, foarte puține, cel puțin pe termen scurt. Opoziția rusă din exil este descrisă drept fragmentată, iar după moartea lui Alexei Navalnîi, golul de leadership a devenit și mai vizibil.
DeSisto îl prezintă pe Navalnîi ca pe un lider cu o forță personală pe care restul opoziției nu a reușit să o reproducă. Slăbiciunea nu ține doar de lipsa unei organizații unite, ci de faptul că susținerea pentru Navalnîi era, în mare parte, legată de persoana lui. Asta complică orice încercare de a transforma nemulțumirea față de Kremlin într-o alternativă politică coerentă.
„Nu vreau să spun că ai săi colegi nu sunt buni sau că nu se implică. Mulți dintre ei sunt foarte curajoși și profesioniști, sunt oameni care înfruntă un tiran ca Putin și își asumă riscuri absolut uriașe. Dar nu sunt ca el, nu sunt ca Navalnîi. El avea mulți susținători în Rusia care nu erau atât de fani ai organizației, cât erau fanii lui personal.”
Și problema nu este doar de imagine. Există conflicte între facțiuni, iar exemplele invocate sunt scandalul legat de Leonid Volkov, colaborator al lui Navalnîi, care a scris o scrisoare pentru a ajuta un oligarh rus să evite sancțiunile Uniunii Europene, dar și disputele dintre Mihail Hodorkovski și Maxim Katz. Pentru un public care caută un reper clar, această fragmentare reduce și mai mult capacitatea opoziției de a influența o tranziție reală de putere.
Pericolul pentru Putin ar veni din interior, nu din stradă
Analiza lui DeSisto se sprijină pe un tipar mai larg al regimurilor autocratice. În astfel de sisteme, amenințarea majoră pentru lider nu vine, de regulă, din proteste de stradă, ci din cercul apropiat, acolo unde se acumulează rivalități, frici și calcule de supraviețuire. În cazul Rusiei și al fostei Uniuni Sovietice, această logică are și un precedent istoric: lideri eliminați sau înlăturați prin intrigi de palat, nu prin competiție electorală.
Dar politologul nu prezintă ipoteza ca pe o certitudine. Ea insistă asupra lipsei de predictibilitate și asupra faptului că informațiile care ies din Rusia sunt puține, contradictorii și contaminate de propagandă.
„În ce mă privește, pe baza informațiilor la care am reușit să ajung, din ce am citit, am văzut, am discutat, înclin să cred că Putin ar putea să sfârșească ucis chiar de către cineva din cercul său de putere. Însă nu am o certitudine că va fi 100% așa.”
Iar această precauție contează. În lipsa unor date verificabile, zvonurile despre boala gravă a lui Putin, despre cancer, despre moartea lui sau despre înlocuirea cu sosii nu sunt credibile, spune DeSisto. Faptul că liderul rus călătorește cu medicul său nu reprezintă, în sine, o dovadă de cancer, iar existența unei boli nu spune automat nimic despre momentul unei schimbări de regim.
Ce înseamnă pentru Europa și pentru România
Pentru statele vecine Rusiei și pentru aliații NATO de pe flancul estic, mesajul central este sobru: o eventuală instabilitate la vârful Kremlinului poate aduce mai multă incertitudine, nu mai puțină. Rusia rămâne o țară producătoare și exportatoare de petrol, iar infrastructura sa energetică este vizată de atacurile ucrainene tocmai pentru a-i slăbi capacitatea de a susține războiul. O criză internă la Moscova, suprapusă peste acest conflict, ar putea complica relațiile cu Occidentul și reacția statelor din jur.
Numai că analiza disponibilă nu oferă nume concrete ale unor succesori și nici un scenariu operațional clar despre cum ar reacționa armata sau serviciile în cazul unui vid de putere. Ce indică ea, totuși, este limita unei așteptări frecvente în Europa: că dispariția lui Putin ar rezolva, aproape de la sine, problema. Din datele și declarațiile publice de până acum, această ipoteză nu se susține.
Alexei Navalnîi a murit în închisoare, iar slăbirea opoziției după dispariția lui este unul dintre faptele care fac astăzi mai probabilă o succesiune controlată de oameni din interiorul sistemului, nu o ruptură democratică produsă din afara lui.
