Antreprenorul Jared Isaacman, nominalizat de președintele Donald Trump pentru a conduce NASA, va trebui să răspundă miercuri unor întrebări din partea senatorilor americani cu privire la modul în care va încerca să păstreze un echilibru între dorința administrației Trump de a trimite echipaje pe Marte și programul emblematic al agenției spațiale americane pentru Lună, informează Reuters, potrivit Agerpres.
Dorinţa de a trimite echipaje pe Marte sau programul emblematic al agenției spațiale americane pentru Lună
Jared Isaacman, CEO-ul companiei procesatoare de plăți Shift4 Payments, este un partener apropiat al companiei SpaceX a magnatului Elon Musk și a zburat de două ori în spațiu ca astronaut privat la bordul vehiculelor dezvoltate de această firmă.
Miliardarul se află miercuri la Washington pentru o audiere de confirmare în fața Comitetului Senatului Statelor Unite pentru Comerț, Știință și Transport, în cadrul căreia opiniile contradictorii privind programele către Lună și Marte, ca destinații pentru astronauții americani, se vor afla în centrul atenției.
Jared Isaacman ar urma să coordoneze 18.000 de angajați și un buget de aproximativ 25 de miliarde de dolari
Dacă va fi confirmat în funcția de director al NASA, atunci Jared Isaacman, în vârstă de 42 de ani, va coordona 18.000 de angajați și un buget de aproximativ 25 de miliarde de dolari, concentrat în mare parte pe revenirea astronauților americani pe Lună, în cadrul programului Artemis. Donald Trump a inițiat acest program spațial în timpul primului său mandat de președinte al Statelor Unite.
În viziunea sa, „Mi-e greu să mă gândesc la o greșeală mai catastrofală pe care am putea să o facem în spațiu decât să îi spunem Chinei comuniste: ‘Luna este a voastră. America nu va conduce această cursă””, a spus senatorul Ted Cruz în declarația sa prin care a deschis audierile de miercuri.
Prin nominalizarea lui Jared Isaacman, cei doi și-au fixat atenția către Marte
Însă președintele american și Elon Musk, care a cheltuit 250 de milioane de dolari pentru a sprijini campania electorală a lui Donald Trump și care a susținut nominalizarea lui Jared Isaacman, și-au fixat atenția către Marte, ca prioritate națională, ridicând astfel întrebări cu privire la programul lunar al NASA, pentru care au fost angajate miliarde de dolari.
Jared Isaacman, prins între presiunile NASA și viziunea lui Trump și Musk
Aceste opinii cu privire la „Planeta Roșie” ar putea complica procesul de confirmare a lui Jared Isaacman, care va trebui să găsească un echilibru între presiunea intensă din partea legislatorilor și a NASA de a menține parcursul programului lunar și presiunea lui Trump și a lui Musk de a îi duce pe astronauții din Statele Unite pe planeta Marte.
În afirmaţiile sale, „Vom prioritiza trimiterea de astronauți americani pe Marte”, a declarat Jared Isaacman în fața comitetului de audiere. „Pe parcurs, vom deține în mod inevitabil capacitățile pentru a ne întoarce pe Lună și de a determina beneficiile științifice, economice și de securitate națională ale menținerii unei prezențe umane pe suprafața lunară”, a adăugat el.
Cei patru astronauți desemnați să participe la misiunea Artemis 2 a NASA – care presupune o survolare a Lunii în anul 2026, înainte de o misiune ulterioară de aselenizare – au stat în locuri aflate pe primul rând în sala în care are loc audierea de miercuri.
Proiectul Artemis, vizează revenirea astronauților americani pe Lună
AFP reamintește că proiectul Artemis, anunțat în 2017 în timpul primului mandat al președintelui Donald Trump, vizează revenirea astronauților americani pe Lună și, mai ales, stabilirea unei prezențe umane durabile pe satelitul natural al Terrei, în vederea pregătirilor pentru viitoarele misiuni spațiale spre planeta Marte.
Însă din cauza costurilor astronomice și a numeroaselor întârzieri acumulate, mai multe voci critice din sânul noii administrații americane au cerut o revizuire completă a programului Artemis sau chiar anularea sa.
Incertitudinile au fost sporite de cuvintele rostite de președintele Donald Trump, care a promis că ‘va înfige drapelul american în scoarța planetei Marte’. El a făcut această promisiune de mai multe ori după revenirea sa la Casa Albă în luna ianuarie, fără să menționeze programul spațial spre Lună.
Contează și apropierea sa ideologică de antreprenorul Elon Musk, pentru care ‘Planeta Roșie’ a devenit o adevărată obsesie. Elon Musk, renumit pentru previziunile sale care sunt uneori exagerat de optimiste, prevede să plaseze racheta sa Starship pe Marte încă din 2026 și să lanseze misiuni cu echipaj uman spre această planetă încă din 2028.
O abandonare a programului lunar Artemis, la care numeroase țări sunt partenere, ar fi un veritabil seism pentru sectorul spațial.
Sursa – www.antena3.ro