Jurnalul Național
Știri și analize

Caută în Jurnalul Național

Educaţie

Elevii din şcolile particulare autorizate vor beneficia de burse de performanţă şi de burse de merit

Ioana Munteanu · 06 aprilie 2022 · Actualizat: 14:01
1573859513_elevi-scoala-profesori.dwo4tcu9q7-1000x600

Parlamentari de la toate partidele au depus la Camera Deputaților un nou proiect de lege. Acesta se află în consultare publică până la data de 2 mai anul curent.

Astfel, proiectul depus de parlamentari prevede ca elevii din școlile private acreditate să primească burse de merit și burse de performanță, așa cum primesc și elevii din școlile de stat.

”Elevii de la cursurile cu frecvenţă din învăţământul preuniversitar, inclusiv cei din unităţile şcolare particulare autorizate/ acreditate, beneficiază lunar de burse de de performanţă şi de burse de merit”, se scrie în proiectul de lege.

Estonia spune „da” tehnologiei în școli, elevii pot folosi telefoanele și beneficiază de AI
RecomandariEstonia spune „da” tehnologiei în școli, elevii pot folosi telefoanele și beneficiază de AI

Inițiatorii susţin că există discriminare în ceea ce îi privește pe elevii școlilor private, care, cu toate că învață foarte bine și merg la olimpiade, nu primesc burse de merit.

Plata burselor trebuie să se facă până pe data de 25 a lunii

Un alt proiect de lege depus, totodată, la Camera Deputaţilor propune ca plata tuturor tipurilor de bursă să se efectueze lunar, în avans, până pe data de 25 a lunii anterioare celei pentru care se acordă.

„Consiliile locale şi consiliile judeţene stabilesc anual cuantumul şi numărul burselor până la data de 1 august pentru anul şcolar în curs”, mai arată iniţiativa legislativă.

Care sunt şcolile din România în care elevii au obținut nota 10 la Evaluarea Națională 2023?
RecomandariCare sunt şcolile din România în care elevii au obținut nota 10 la Evaluarea Națională 2023?

Iniţiatorii precizează în expunerea de motive a proiectului că în prezent bursele elevilor şi ale studenţilor sunt frecvent plătite cu întârziere de către autorităţile publice, „creând adevărate probleme sociale beneficiarilor şi denaturând scopul pentru care au fost instituite”.

„Spre exemplu, conform unor informaţii apărute în presa locală, în municipiul Târgu-Mureş elevii care beneficiază de bursă de excelenţă nu au primit bursele timp de un an”, menţionează iniţiatorii.

Ce bursă primește un elev

În urmă cu câteva luni, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a transmis că un număr de 660.000 de elevi vor beneficia de burse în acest an. Acestea vor fi împărţite pe şase categorii:

De ce rămân goale locurile la Farmacie. Datele care arată cine va resimți primul lipsa specialiștilor
RecomandariDe ce rămân goale locurile la Farmacie. Datele care arată cine va resimți primul lipsa specialiștilor

-de performanţă,

-de merit,

-de studiu,

-socială,

-profesională,

-“Bani de liceu”.

„Bursa de performanţă – 500 de lei, bursa de merit – 200 de lei, bursa de studiu – 150 de lei, mai mult decât a fost anul trecut bursa de merit, iar bursa de studiu se dă tuturor elevilor care îndeplinesc condiţiile şi au medie peste 7,50. (…)

A patra categorie este bursa socială unde am crescut de la câţiva lei la 100, iar în prezent este 200 de lei, să fie direcţionată către acei elevi care sunt într-adevăr în dificultate.

A cincea categorie este bursa profesională, 100.000 de elevi beneficiază de bursă profesională, tot de 200 de lei pe lună, iar a şasea categorie este bursa de “Bani de liceu” – 250 de lei pe lună, alţi 23.000 de elevi pot beneficia”, declara Sorin Cîmpeanu la acel moment.