Familia Lucescu mulțumește public după funeralii Am simțit că nu suntem singuri

Elena și Răzvan Lucescu, împreună cu întreaga familie, au transmis luni un mesaj de recunoștință tuturor persoanelor și instituțiilor care le-au fost alături după decesul antrenorului Mircea Lucescu. Comunicatul a fost transmis în exclusivitate agenției Mediafax, prin intermediul organizatorului funeraliilor.
„Am simțit ceva ce nu credeam posibil în mijlocul unei asemenea dureri: că nu suntem singuri”, a transmis familia.
În mesajul publicat, familia subliniază sprijinul primit în organizarea ceremoniilor. „Familia Lucescu adresează profunde mulțumiri tuturor instituțiilor publice și private, precum și tuturor profesioniștilor care au contribuit cu înaltă responsabilitate, rigoare și respect la organizarea și desfășurarea ceremoniei funerare dedicate iubitului nostru Mircea Lucescu. Fără sprijinul lor, nu i-am fi putut cinsti memoria așa cum se cuvine”, se arată în comunicatul de presă.
RecomandăriFamilia Lucescu mulțumește public instituțiilor după funeraliile de la BelluMircea Lucescu, unul dintre cei mai importanți antrenori din istoria fotbalului românesc, s-a stins din viață marți seara. Înmormântarea a avut loc vineri, la Cimitirul Bellu, cu onoruri militare.
Un val de căldură sufletească
Trupul neînsuflețit al antrenorului a fost depus încă de miercuri la Arena Națională, unde mii de oameni au venit să-i aducă un ultim omagiu. Joi, la stadion a fost prezent și premierul Ilie Bolojan. În plus, autoritățile au decis ca noul stadion al echipei Dinamo să poarte numele Mircea Lucescu.
„Într-adevăr, nu am fost singuri nicio clipă. De când am aflat primele vești despre starea lui de sănătate și până după înmormântare, s-a revărsat spre noi un val de căldură sufletească: mesaje, gânduri și gesturi care ne-au ținut în picioare”, a mai transmis familia.
RecomandăriTrafic blocat vineri în București pentru funeraliile lui Mircea LucescuSoția și fiul antrenorului au adăugat: „Îl vom purta mereu în inimile noastre. Știm că îl veți purta și voi”.
Lista recunoștinței: De la Biserică și Guvern la Poliție și Jandarmerie
Familia a ținut să mulțumească în mod special mai multor instituții cheie. Pe listă se află Biserica Ortodoxă Română, Biserica „Sfântul Elefterie”, dar și preoții și Corul „Tronos”, care au oficiat slujba de înmormântare. Mulțumiri au fost adresate și Guvernului României, prin instituțiile sale, pentru sprijinul acordat.
Și Federația Română de Fotbal, condusă de Răzvan Burleanu, a fost menționată pentru implicarea constantă și pentru găzduirea ceremoniilor naționale de la Arena Națională.
RecomandăriRăzvan Lucescu a interzis jucătorilor de la PAOK să vină la funeraliile tatălui săuUn rol important în desfășurarea evenimentelor l-au avut și forțele de ordine. Familia Lucescu a mulțumit Cancelariei Onorurilor, Regimentului de Gardă și Protocol din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și Comenduirii Garnizoanei București. si, au fost transmise aprecieri către Poliția Română, în special Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și Brigăzii Rutiere, dar și Jandarmeriei Române, pentru profesionalismul cu care au asigurat buna desfășurare a ceremoniei.
Sprijin logistic și medical
Pe lista de mulțumiri se regăsesc și alte entități care au oferit sprijin logistic și medical. Serviciul de Ambulanță București-Ilfov (SABIF) a fost prezent pentru a asigura asistența medicală pe întreaga durată a ceremoniei. Primăria Municipiului București a fost menționată pentru punerea la dispoziție a Arenei Naționale și a facilităților necesare.
Familia a transmis recunoștință și personalului Secției de Anatomie Patologică din cadrul Spitalului Universitar de Urgență București, Administrației Cimitirului Bellu și firmelor de pază privată implicate.
În final, mesajul a inclus mulțumiri pentru firma Beligi Servicii Funerare, reprezentată de Andrei Cristea, pentru „profesionalismul și dedicarea manifestate pe întreaga durată a organizării evenimentului”. Aceeași companie a organizat și funeraliile fostului șef de stat Ion Iliescu.






