Jurnalul Național
Știri și analize

Caută în Jurnalul Național

Externe

Fostul şef al MI6, Alex Younger, vorbeşte despre diferenţele de opinii dintre Donald Trump şi Vladimir Putin

Ioana Matei · 25 februarie 2025 · Actualizat: 09:39
fostul-sef-al-mi6-acesta-e-un-moment-psihologic-pentru-putin-el-asteapta-de-ani-intregi-sa-vina-trum.webp

 

Alex Younger, fostul şef al Serviciului Secret de Informaţii al Marii Britanii (MI6), a declarat luni seară că „acesta e un moment psihologic pentru Putin. El așteaptă de ani întregi să vină Trump”, spunând că Trump este oportunitatea ruşilor şi reprezintă „un mare avantaj”, potrivit BBC.

Fostul şef MI6, Alex Younger, a vorbit luni seară, la BBC, despre contextul actual dintre Statele Unite şi Rusia. Acesta a catalogat situaţia ca fiind un „moment psihologic pentru Putin”.

Fostul ministru Alexandru Nazare, audiat la DNA în dosarul vaccinurilor anti-COVID
RecomandariFostul ministru Alexandru Nazare, audiat la DNA în dosarul vaccinurilor anti-COVID

Astfel, „Cred că acesta este un moment psihologic pentru Putin. El aşteaptă de ani ca Trump să vină şi, dacă Trump se dovedeşte a nu fi oportunitatea pe care ruşii o aşteaptă, ei nu mai au un alt plan. Deci vorbim de un mare avantaj”, a declarat fostul şef MI6.

Relaţiile internaţionale sunt reglementate de lideri puternici și prin acorduri directe

Alex Younger consideră că trăim într-o eră nouă, în care, în mare parte, relațiile internaționale nu vor mai fi reglementate de reguli și instituții multilaterale, ci de lideri puternici și prin acorduri directe, amintindu-şi de Tratatul de la Ialta, din 1945.

În opinia sa, „Mă gândesc la Tratatul de la Ialta, de la finalul lui 1945, unde trei oameni puternici, aşa cum erau ei la aceea vreme, aflaţi la conducerea a trei ţări mari şi puternice, au decis soarta ţărilor mici. Cred că acesta este mindset-ul lui Donald Trump, cu siguranţă şi al lui Putin şi al lui Xi Jinping. Dar nu este şi mindset-ul Europei”, a adăugat acesta.

Alexis Tsipras, fostul premier grec, revine în politică. Anunță un nou partid pe 26 mai.
RecomandariAlexis Tsipras, fostul premier grec, revine în politică. Anunță un nou partid pe 26 mai.

Acesta a punctat şi diferenţele dintre cei doi lideri mondiali

Acum, însă, „problema este că Trump şi Putin vorbesc despre lucruri diferite. Trump crede că aici este vorba despre teritoriu, tipic pentru el pentru că el este un om de afaceri în domeniul imobiliar. Este vorba despre teritoriu. Îi dăm Rusiei teritorii în schimbul păcii. În mintea lui Putin nu vorbim despre teritorii, ci despre suveranitate. Putin a spus foarte clar, atunci când a început acest război, că existenţa Ucrainei ca ţară liberă şi suverană este un afront de neacceptat la adresa securităţii Rusiei. A spus că el nu se va opri până când Ucraina nu va mai fi o ţară. Asta este cu totul altceva”, a afirmat Younger.

Younger a adăugat, întrebat cât de îngrijoraţi ar trebui să fim, că acesta a fost un mare semnal de alarmă pentru Europa.

„Eu cred că, pentru europeni, este un mare semnal de alarmă”

În contextul european, „Oricum ai privi asta, cu tot praful, fumul şi oglinzile înşelătoare, chiar dacă nu ştiu cum se va termina, un lucru ştiu sigur, că Europa va avea parte de mai multe la final, decât avea la început. […] Motivul pentru care nu trebuie să ne facem mari griji este că noi, Europa, parte a NATO, suntem de zece ori mai bogaţi decât Rusia şi, în mod cert avem capacitatea de a ne crea forţele militare necesare pentru a ne opune, dar, dacă nu facem asta, atunci, da, va fi un coşmar”, a declarat acesta.

Fostul șef adjunct SIS Alexandru Bălan condamnat la 1 an și 6 luni de închisoare
RecomandariFostul șef adjunct SIS Alexandru Bălan condamnat la 1 an și 6 luni de închisoare

„Trump a spus deja că Putin nu ar trebui să aibă senzaţia că câştigă. Pare să înţeleagă această idee deşi accept că tonul său s-a schimbat. A greşit destul de mult în Afghanistan, deşi i-a pus asta în cârcă lui Joe Biden. A renunţat la “fermă” înainte să înceapă negocierea şi asta a dus la un fiasco. Nu poate repeta un asemenea fiasco”, a adăugat Younger.

Fostul şef a încheiat spunând că „trebuie să încheiem un acord cu orice preţ. Dacă plecăm şi apoi să punem totul în cârca europenilor, atunci avem o problemă”.

Sursa – www.antena3.ro