FRF demarează negocierile pentru numirea lui Gheorghe Hagi ca selecționer

Federația Română de Fotbal a demarat oficial procedura pentru numirea lui Gheorghe Hagi în funcția de selecționer al echipei naționale. Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a anunțat joi că a primit mandat din partea Comitetului Executiv pentru a începe negocierile cu managerul Farului Constanța.
Anunțul vine după încheierea mandatului lui Mircea Lucescu.
O fereastră de oportunitate pentru Hagi
Într-o conferință de presă, Răzvan Burleanu a confirmat că propunerea a venit din partea Comisiei Tehnice și a fost validată de forul superior. „Am fost mandatat astăzi de către Comitetul Executiv să demarez discuțiile pentru numirea noului selecționer în persoana domnului Gheorghe Hagi”, a declarat președintele FRF.
Șeful fotbalului românesc a explicat că numirea lui Hagi este o intenție mai veche, care nu s-a putut materializa până acum din diverse motive. Or, contextul actual pare să fie favorabil pentru ambele părți.
„După cum știți, de-a lungul timpului ne-am dorit foarte mult să putem să lucrăm în interesul echipei naționale a primei reprezentative cu domnul Gheorghe Hagi. Din păcate, pentru ambele părți, aș putea spune, de fiecare dată nu s-a putut”, a precizat Burleanu.
Acum, însă, lucrurile par să stea diferit. „De data aceasta considerăm că e o fereastră de oportunitate pentru ca Gică Hagi să se întoarcă la echipa națională”, a adăugat oficialul.
Obiectiv clar: calificarea la Campionatul European
Răzvan Burleanu și-a exprimat încrederea că Hagi este cea mai bună variantă pentru banca tehnică a României în acest moment. El a menționat dialogul constant pe care l-a avut cu „Regele” pe teme legate de dezvoltarea fotbalului românesc. „Am avut un dialog foarte intens, constant, pe diferite subiecte legate de dezvoltarea fotbalului și permanent l-am întâlnit, l-am regăsit ca fiind foarte pasionat și foarte determinat de ceea ce face. Astfel încât sunt încrezător că este cea mai bună opțiune în momentul de față pentru prima reprezentativă”, a completat Burleanu.
Obiectivul noului selecționer va fi unul singur și foarte clar: calificarea la următorul turneu final.
Mai exact, drumul spre performanță începe din toamnă, odată cu meciurile din Liga Națiunilor, și va continua cu preliminariile pentru Campionatul European. „Fiecare selecționer lucrează cu acest obiectiv de a obține o performanță sportivă la următorul turneu final. asa ca, practic, intrăm începând această toamnă în această traiectorie prin Liga Națională și apoi prin campania de calificare pentru următorul Campionat European. (…) Obiectivul cu siguranță va fi acesta: de a califica echipa națională la următorul turneu final european”, a spus președintele FRF.
Când va fi numit noul selecționer
Federația nu vrea să piardă timpul, mai ales că urmează o perioadă importantă pentru echipă. Noul antrenor trebuie să înceapă cât mai repede monitorizarea jucătorilor, atât din campionatul intern, cât și din străinătate. Urmează meciurile amicale din luna iunie, considerate o etapă de pregătire pentru Liga Națiunilor din toamnă.
Răzvan Burleanu a oferit și un orizont de timp pentru finalizarea negocierilor.
„Nu avem neapărat o presiune a timpului. Noi ceea ce ne dorim ca administrație este să avem cât mai repede un selecționer la nivelul primei reprezentative, care să poată să înceapă monitorizarea tuturor jucătorilor din țară, din străinătate, mai ales atunci când practic ai un selecționer nou”, a explicat el.
Și a continuat: „Îți dorești acest lucru pentru a putea să câștigi cât mai mult timp pentru a pregăti meciurile din luna iunie, meciurile amicale, care sunt o etapă foarte importantă pentru a pregăti Liga Națiunilor din toamnă. Obiectivul cu care lucrăm este ca săptămâna viitoare să putem să finalizăm aceste discuții, dar nu întotdeauna depinde doar de noi”, a încheiat Burleanu.









