Furtuna și vremea rea au făcut prăpăd la Craiova

De Jurnalul Național Actuale Meteo 268 citiri
4 min citire

Inrolare trafic.ro




 

Craiova a fost martora unei furii a naturii de neimaginat duminică seara, după codul roșu de ploi și vijelii, lăsând în urmă un peisaj de prăpăd. Ploaia torențială a inundat străzi întregi, iar vântul puternic a smuls acoperișuri de pe clădiri și a distrus mai multe corturi amplasate pe esplanada Teatrului Național „Marin Sorescu”.

 Cele mai afectate zone din oraș

În urma părădului dezlănțuit duminică seară la Craiova, Cartierul 1 Mai și zona catedralei Sfântul Dumitru au fost printre cele mai grav afectate zone. Bucăți de acoperiș au fost doborâte la pământ de rafalele de vânt, lăsând locuitorii cu casele și proprietățile deteriorate. Echipele de intervenție s-au aflat pe teren și au lucrat continuu pentru a evalua pagubele și pentru a oferi asistență celor afectați.

În acest sens, cetățenii din Craiova au primit mai multe mesaje RoAlert cu avertizări privind pericolul și necesitatea de a rămâne în siguranță în casele lor. Ploaia torențială a avut un impact extrem de serios și asupra Grădinii Botanice din Craiova, acolo unde apa lacurilor a refulat din cauza cantității excesive de precipitații.

Autoritățile locale, în colaborare cu forțele de intervenție, s-au mobilizat pentru a face față acestei situații critice, dar și pentru a asigura protecția cetățenilor și minimizarea pagubelor. De asemenea, circulația tramvaielor a fost întreruptă, iar pasajele au fost închise, având ca scop evitarea accidentelor.

Astfel, „Pentru moment, circulația tramvaielor a fost întreruptă, iar pasajele – subteran și suprateran – au fost închise traficului. Avem mai multe acoperișuri căzute și copaci doborâți în diferite zone ale Craiovei, dar echipe mixte acționează permanent pentru a debarasa, în măsura în care condițiile meteo le permit.

Rugăm cetățenii să respecte avertizările meteo, iar pentru cazuri deosebite să sune la Telefonul Cetățeanului 0251.984.”, a transmis Primăria Craiova.

Incidente generate din cauza ploii torențiale și a furtunii

Din fericire, din cauza avertismentelor meteo de Cod Portocaliu și Roșu anunțate din timpul zilei, autoritățile s-au putut pregăti să facă față pentru ce este mai rău. În anumite momente ale serii, s-au acumulat cantități de apă de 70…90 l/mp, potrivit Meteoplus.

Din informațiile furnizate de Agerpres, rafalele de vânt puternic au smuls mai mulți copaci, unul dintre aceștia căzând chiar în curtea Serviciului de Ambulanță Județean Dolj.

De asemenea, vântul a rupt mai multe panouri publicitare din curtea Spitalului Județean de Urgență. Cu consecințe și mai grave, acoperișurile și alte elemente de construcție de la 13 blocuri și 4 case au fost doborâte, lăsând locuitorii într-o situație disperată.

Pe Calea Severinului din Craiova, un alt incident notabil a avut loc atunci când un copac a căzut peste un rastel de butelii într-o stație PECO, necesitând intervenția promptă a echipei de pompieri din Craiova, care a sosit la fața locului cu o autospecială.

Primarul municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, a luat măsuri urgente pentru a face față situației de urgență, anunțând ultimele intervenții din oraș.

În afirmaţiile sale, „S-a oprit circulaţia tramvaielor. Sunt inundate mai multe zone din oraş. Din cauza vântului au căzut mai multe acoperişuri.
S-au închis pasajele Universităţii şi Bariera Vâlcii. Toate echipajele noastre sunt în teren pentru a descongestiona străzile de obiectele luate de vânt şi pentru a trage apa din zonele inundate (CAO).
Canalul Râului a depăşit cota de avarie. Pentru cazuri deosebite folosiţi telefonul cetăţeanului 0251/984”, a anunţat primarul Craiovei.

 

Sursa – playtech.ro

TAGGED: ,