Gabriela Ciot propune federalizarea negociată a UE. Ce ar însemna pentru România și bugetul european
La Bruxelles, unde joi, 18 iunie, a început summitul Consiliului European, discuția despre viitorul Uniunii Europene trece dincolo de agenda oficială cu Ucraina, competitivitate, buget, apărare, migrație și Orientul Mijlociu. În acest cadru, Gabriela Ciot, profesor la Facultatea de Relații Internaționale a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, județul Cluj, susține că blocul comunitar ar avea nevoie de o „federalizare negociată” pentru a ieși din logica actuală a gestionării crizelor și a deveni un actor politic și strategic autonom.
În practică, asta ar însemna transferul unor competențe strategice, precum apărarea, energia și tehnologia, de la capitalele naționale la nivelul Uniunii. Miza pentru România nu este teoretică: orice mutare de acest tip ar influența felul în care Bucureștiul își negociază interesele în dosare mari, de la bugetul UE 2028-2034 și fondurile europene până la poziția pe securitate, într-un moment în care Uniunea discută și deschiderea primului grup tematic de capitole în negocierile de aderare cu Ucraina și Republica Moldova, ambele state candidate din iunie 2022.
Ideea vine pe un teren deja sensibil politic. În România, dezbaterea despre suveranitate este folosită frecvent în discursul eurosceptic, iar o formulă care mută atribuții spre Bruxelles poate fi prezentată drept o pierdere de control. Numai că propunerea Gabrielei Ciot nu pleacă de la desființarea statului-națiune, ci de la o împărțire diferită a competențelor, cu păstrarea identităților politice, culturale și constituționale ale statelor membre.
Propunerea pleacă de la ideea că modelul actual și-a atins limitele
Gabriela Ciot, fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe și nume luat în calcul pentru funcția de comisar european, leagă această formulă de slăbiciunea Uniunii într-o competiție globală dominată, în ordinea indicată de ea, de Statele Unite, China și Federația Rusă. Iar comparația relevantă este chiar cu ambiția declarată a Bruxelles-ului: Uniunea are putere economică, dar nu și relevanța politică și strategică pe care încearcă să o obțină.
Potrivit Adevarul, Gabriela Ciot spune că actuala metodă interguvernamentală, în care guvernele naționale păstrează controlul decisiv, și-ar fi consumat capacitatea de a livra răspunsuri rapide și coerente. În locul unei simple revizuiri tehnice, ea propune o negociere politică de amploare, mai largă decât cele care au dus la Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului sau la Tratatul de la Maastricht.
„Formula pe care cred că ar trebui să mergem sau noul concept este acela (…) de federalizare negociată, care poate să devină nucleul conceptual al unei reflecții originale asupra viitorului Europei. Pentru că eu consider că aceste limite ale interguvernamentalismului (…) au fost atinse”, a explicat Gabriela Ciot.
Pentru cititorul român, traducerea este directă: dacă o parte din deciziile-cheie ar urca la nivel european, România ar putea câștiga dintr-o voce comună mai puternică în fața marilor puteri, dar ar avea mai puțin spațiu de manevră în negocierea strict națională a unor politici.
România ar avea de cântărit între influență mai mare în bloc și autonomie mai mică în unele decizii
Cele trei domenii indicate explicit sunt apărarea, energia și tehnologia. Pentru România, toate au greutate imediată. În apărare, tema se leagă de securitatea regională și de războiul din Ucraina. În energie, de regulile europene și de capacitatea statelor de a-și proteja interesele într-o piață comună. În tehnologie, de competiția cu economiile mari, unde UE încearcă să reducă dependențele externe.
Și aici apare primul câștig posibil pentru un stat mediu precum România: într-o Uniune care negociază mai unitar, puterea de negociere a Bruxelles-ului ar crește față de formula actuală, în care răspunsul comun este adesea încetinit de veto-uri și de interese divergente. Dar există și costul politic intern. Partidele suveraniste ar putea folosi această dezbatere ca probă că decizia se mută dinspre Parlament și Guvern către instituțiile europene.
Gabriela Ciot susține însă că cele două niveluri de suveranitate nu se exclud.
„Discuția ar putea să meargă înspre o redefinire a suveranității europene, pentru că cele două nu se exclud: cea națională și cea europeană (…) Iar prin această federalizare, scopul principal ar fi de a obține o legitimitate politică directă, ceea ce ar facilita și reprezentarea interesului comun european.”
Acesta este, de fapt, punctul central al disputei: dacă suveranitatea comună întărește statele membre într-o lume dominată de superputeri sau dacă le slăbește controlul democratic intern.
Extinderea spre Ucraina și Republica Moldova pune presiune pe arhitectura actuală a Uniunii
Discuția nu apare întâmplător exact acum. La summitul început joi, 18 iunie, liderii europeni au pe masă și deschiderea primului grup tematic de capitole pentru Ucraina și Republica Moldova. O Uniune mai mare, cu noi state membre și cu priorități de securitate mai apăsate decât în trecut, complică și mai mult modelul de decizie bazat aproape exclusiv pe compromis între guverne.
Dar propunerea de „federalizare negociată” încearcă să răspundă și altei probleme: competitivitatea scăzută a Uniunii Europene. Nu există în datele publicate acum o măsură exactă a acestui decalaj, însă faptul că tema este pe agenda formală a summitului arată că liderii recunosc o slăbiciune structurală, nu doar un episod punctual.
Gabriela Ciot leagă această reconfigurare și de o „fereastră de oportunitate” creată de ordinea internațională în schimbare.
„Uniunea Europeană, deși are o importantă putere economică, vedem că nu reușește să își obțină un loc de actor global pe scena internațională (…) liderii Europei nu fac în prezent decât un management al crizelor”, a afirmat ea.
Pentru București, dezbaterea se suprapune peste negocierile despre banii europeni
România intră în această discuție dintr-o poziție activă, nu de spectator. Președintele Nicușor Dan a inițiat negocierile pentru viitorul buget al Uniunii Europene 2028-2034 și coordonează grupul „Prietenii Coeziunii”, cerând mai mulți bani și reguli mai flexibile. Asta înseamnă că orice schimbare a modului în care se iau deciziile la nivel european poate influența direct și felul în care Bucureștiul își apără interesele la masa bugetară.
Iar pentru cetățean, efectul cel mai concret rămâne acesta: dacă o Uniune mai integrată decide mai repede și finanțează mai coerent priorități comune, impactul se vede în investiții, securitate energetică și capacitatea de reacție la crize. Dacă negocierile duc însă la blocaje politice sau la un nou conflict între state și Bruxelles, costul se mută în întârzieri, reguli neclare și tensiuni interne.
Deocamdată, conceptul de „federalizare negociată” nu figurează pe agenda oficială a summitului de la Bruxelles, dar discuția despre o Uniune „cu mai multe viteze” sau a „cercurilor concentrice” este deja prezentă între liderii europeni reuniți joi, 18 iunie.
