Geaca de piele purtată de actrița Olivia Newton-John în filmul „Grease” va fi scoasă la licitație

Geaca de piele și o pereche de pantaloni purtate de Olivia Newton-John în filmul „Grease”, lansat în anul 1978, vor fi scoase la licitație, sâmbătă, de casa Julien’s Auctions, cu scopul de a strânge bani pentru centrul de tratament oncologic pe care actrița l-a fondat, potrivit Reuters.

Costumația apare în faimosul duet „You’re the One That I Want” al Oliviei Newton-John cu actorul John Travolta și a marcat tranziția personajului Sandy Olson în filmul „Grease”, regizat de Randal Kleiser. Întreaga costumație este estimată la 200.000 de dolari.

„Pantalonii au un fermoar rupt și a fost nevoie să fie cusuți pe mine pentru că au fost făcuți în anii 1950”, a declarat Olivia Newton-John pentru Reuters.

Actrița în vârstă de 71 de ani, ce a fost diagnosticată cu o tumoare malignă la sân pentru a treia oară, scoate la vânzare peste 500 de obiecte. Printre acestea se numără scenariul original al fimului „Grease”, estimat la 4.000 de dolari, și rochia roz purtată de Olivia la premiera filmului „Grease”, în Los Angeles, estimată între 3.000 și 5.000 de dolari.

Cu toate că timpul petrecut pentru alegerea obiectelor a fost îndelungat, decizia de a le scoate la vânzare a fost ușoară, a declarat actrița.

„Am realizat odată cu trecera timpului, în special când te confrunți cu multe încercări, că nu obiectele sunt cele importante. Mi-a luat câteva luni să fac ordine prin cutiile de depozitare, dar a fost o aventură distractivă. Mi-a luat mult timp să sortez și am început să mă gândesc că tocmai ce voi scoate la licitație geaca din «Grease» și pantalonii pentru centrul meu de tratament oncologic din Australia”, a adăugat Olivia.

Actrița a anunțat că se luptă pentru a treia oară cu cancerul de sân, prima dată fiind diagnosticată în anul 1992.

Astfel, o parte din profitul obținut în urma licitației va fi donată centrului Olivia Newton-John Cancer Wellness & Research Centre din Melbourne, Australia.

Actriţa născută în Marea Britanie a devenit celebră cu rolul Sandy din musicalul „Grease”, în care a jucat alături de John Travolta, Stockard Channing şi Jeff Conaway. Lansat în vara anului 1978, filmul „Grease” a obţinut încasări de aproape 400 de milioane de dolari pe plan mondial, devenind musicalul cu cele mai mari câştiguri din toate timpurile.

De atunci, artista a lansat şi numeroase piese de succes. A fost recompensată cu patru premii Grammy şi nominalizată la trofeele Globul de Aur, pentru rolul din filmul „Grease” (1978).

Actriţa, care locuieşte în prezent în SUA, a spus că după al treilea diagnosic de cancer a apelat şi la un tratament cu ulei de canabis, contra durerilor, adăugând că speră ca în viitor remediul să fie disponibil şi în ţara ei natală.

Sursa: News24.ro.

Sursa Aici

Loading...
Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata