Generalul Ștefan Dimofte, veteran al celui de-Al Doilea Război Mondial, a murit la 104 ani

Generalul de brigadă în retragere Ștefan Dimofte, veteran al celui de-Al Doilea Război Mondial, a murit la 104 ani, iar decesul său a fost anunțat sâmbătă de Forțele Terestre Române. Odată cu dispariția lui se pierde nu doar un nume din istoria Armatei, ci și una dintre puținele mărturii directe rămase despre campaniile purtate de România atât pe Frontul de Est, cât și pe Frontul de Vest.

În practica memoriei publice, astfel de dispariții înseamnă că istoria nu mai poate fi verificată prin vocea celor care au trăit-o. La 104 ani, Ștefan Dimofte traversase mai bine de un secol de istorie românească, de la nașterea sa, la 15 martie 1922, în fosta comună Gloduri, astăzi Izvorul Berheciului, județul Bacău, până la statutul de Cetățean de Onoare al municipiului Iași și al comunei Rădășeni, județul Suceava.

Pentru public, miza nu este doar una simbolică. Veteranii celui de-Al Doilea Război Mondial sunt martori ai unei perioade în care România a luptat, succesiv, în două alianțe și pe două fronturi. Iar când unul dintre ultimii supraviețuitori dispare, se închide și o sursă directă de înțelegere a unui conflict care a marcat generații întregi de familii, militari și comunități.

Ștefan Dimofte a urmat Școala Primară în localitatea natală și apoi Școala Normală „Vasile Lupu” din Iași. În toamna anului 1939 a fost admis la Școala Militară de Maiștri Militari Armurieri de pe lângă Arsenalul Armatei, în paralel cu cursuri de liceu industrial. În 1942 a susținut bacalaureatul, pe care l-a absolvit „printre primii din liceu”, după cum avea să povestească el însuși mai târziu.

Ștefan Dimofte a luptat pe Frontul de Est și de Vest

Parcursul său militar acoperă exact una dintre cele mai complicate secvențe din istoria României. La 1 martie 1944 a plecat pe front și a luptat inițial pe Frontul de Est, trecând prin Turnu Măgurele, Galați, Tecuci, Bârlad, Iași și Basarabia. După 23 august 1944, a continuat războiul pe Frontul de Vest, în Ardeal, Ungaria și Cehoslovacia, în perioada 1944-1945.

Într-o mărturie reluată de Cancan, Ștefan Dimofte descria fără retorică începutul acelui drum:

„Am dat bacalaureatul în anul 1942, absolvind printre primii liceul. Pe 1 martie 1944 am plecat pe front. Am ajuns la Turnu Măgurele, apoi la Galați, Tecuci, Bârlad și Iași. Ne-am apropiat de Basarabia, unde războiul cu rușii era în plină desfășurare.”

Și schimbarea de front de după 23 august 1944 a rămas consemnată tot în cuvintele sale, utile astăzi tocmai pentru că vin de la un participant direct, nu dintr-un manual:

„După 23 august 1944 am primit ordin să mergem la bateriile care se retrăgeau. Pe toate drumurile erau mașini și armament de fabricație germană, abandonate. În perioada 1944-1945 am luptat pe Frontul de Vest, în Ardeal, Ungaria și Cehoslovacia și, cu voia lui Dumnezeu, am scăpat teafăr și nevătămat.”

Pentru faptele de arme a fost decorat cu Medalia „Bărbăție și Credință” și Medalia „Serviciul Credincios”. Nu sunt simple distincții onorifice. Ele marchează, în concret, recunoașterea oficială a participării sale într-un conflict care a presupus retrageri, schimbări de comandament și lupte purtate pe teritorii diferite, într-un interval foarte scurt.

Generalul Ștefan Dimofte și-a continuat cariera militară și civilă

În 1950 a absolvit Școala Militară de Ofițeri Armament și Muniții din București și a primit gradul de locotenent. A continuat cariera militară timp de opt ani, iar după trecerea în rezervă a lucrat ca inspector în cadrul Oficiului Județean de Muncă Iași, până la pensionare.

Dar rolul său public nu s-a oprit odată cu uniforma. A activat în Filiala Județeană Iași a Asociației Naționale a Veteranilor de Război, unde a ocupat funcția de președinte. Pentru comunitatea locală, asta a însemnat mai mult decât o reprezentare ceremonială: a fost una dintre figurile care au ținut vie legătura dintre memoria războiului și generațiile de după 1945.

Recunoașterea publică a venit și din partea autorităților locale. A fost declarat Cetățean de Onoare al municipiului Iași și al comunei Rădășeni, județul Suceava. Față de o simplă mențiune într-un registru militar, aceste titluri arată că biografia sa a depășit cadrul strict al armatei și a intrat în memoria civică a unor comunități.

Forțele Terestre îl numesc „unul dintre ultimii mari eroi”

Mesajul transmis sâmbătă de Forțele Terestre Române fixează și semnificația instituțională a dispariției sale. Reprezentanții instituției au pus accentul pe faptul că generația veteranilor rămași în viață este tot mai redusă, iar fiecare deces înseamnă pierderea unei experiențe istorice care nu mai poate fi înlocuită.

„Drum lin către stele, domnule General (rtr.) Ștefan Dimofte! România se desparte de unul dintre ultimii săi mari eroi. La venerabila vârstă de 104 ani, Generalul Ștefan Dimofte, veteran de război și simbol al onoarei, curajului și iubirii de țară, a plecat dintre noi.

În urma sa rămâne nu doar o biografie impresionantă, ci o adevărată lecție despre sacrificiu, credință, modestie și dragoste de neam. România își pleacă fruntea în fața unui om care a scris istorie prin fapte, nu prin cuvinte. Veșnică recunoștință pentru tot ce ați oferit acestei țări.”

Numai că, din datele făcute publice până acum, nu au fost anunțate încă măsuri concrete ale autorităților privind ceremonii, omagii oficiale sau alte acțiuni dedicate memoriei sale. Nici numărul veteranilor celui de-Al Doilea Război Mondial care mai sunt în viață în România nu este precizat în informațiile disponibile în acest moment.

Faptul sigur rămâne acesta: Ștefan Dimofte, născut la 15 martie 1922 în Izvorul Berheciului, județul Bacău, a plecat pe front la 1 martie 1944, a supraviețuit campaniilor din Est și din Vest și a murit la 104 ani, după o viață petrecută între armată, serviciul public și apărarea memoriei veteranilor din Iași.