Ilie Bolojan exclude demisia și avertizează PSD înaintea deciziei din 20 aprilie

Premierul Ilie Bolojan exclude categoric o demisie din fruntea Guvernului și transmite un mesaj ferm către partenerii de coaliție de la PSD. El a declarat că „ultimul lucru de care are nevoie România este o criză politică”, în contextul în care social-democrații au anunțat că vor decide pe 20 aprilie dacă mai rămân la guvernare. Tensiunile sunt la cote maxime.
Criză politică, ultimul lucru necesar
Într-o intervenție la G4Media, șeful Executivului a subliniat contextul complicat prin care trece țara. „În condiţiile de astăzi şi în situaţia în care ne găsim, atât din punct de vedere al situaţiei economice şi bugetare interne, dar şi punct de vedere al contextului global, ultimul lucru de care are nevoie România este o criză politică. Nu pledez pro domo, ci pur şi simplu fac o constatare”, a declarat Ilie Bolojan. problemele curente, de la combustibil și energie la investiții, sunt prioritare.
Dar ce se va întâmpla concret dacă partenerii de coaliție chiar pleacă? Premierul a fost clar.
RecomandăriIlie Bolojan exclude demisia și anunță ce nu va fi sigur pe 1 iunie„Nu vreau să speculez ce se va întâmpla după. Haideţi să vedem cum se derulează lucrurile în perioada următoare. Pentru că, cel puţin pentru mine, în această perioadă, datorită problemelor care vin în fiecare zi, de la combustibil, la energie, la investiţii, la probleme economice şi aşa mai departe, cea mai importantă problemă este ca în aceste zile, cât timp am această responsabilitate, să fac ceea ce trebuie pentru România”, a mai spus Bolojan.
Responsabilitatea pe umerii PSD
Liderul PNL (partidul care l-a propulsat în funcția de premier) aruncă responsabilitatea direct în curtea social-democraților. Bolojan a explicat că nu poate decide el ce va face PSD, dar a ținut să precizeze că „cei care vor genera o criză politică – şi asta poate să facă PSD-ul, conform anunţurilor pe care le-au făcut – dacă fac asta, îşi vor asuma întreaga răspundere pentru acest lucru”.
O mișcare pe care Bolojan o consideră pur politică.
RecomandăriIlie Bolojan exclude demisia si ataca PSD O tehnica electorala de a fugi de raspundere„În condiţiile în care doar vii şi clamezi declanşarea unei astfel de acţiuni fără să ai nicio motivaţie este o acţiune politică pe care trebuie să-ţi asumi (…) Spun că dacă PSD generează această criză trebuie să şi-o asume”, a adăugat premierul.
Nicio demisie la orizont
Iar în cazul în care PSD sau AUR ar depune o moțiune de cenzură, șeful Executivului are un răspuns ferm și refuză să plece înainte de un vot în Parlament. „Nu se pune problema unei demisii, dată fiind situaţia în care suntem şi responsabilitatea pe care am angajat-o atunci când am acceptat să fiu premier. Sper să nu avem o criză politică pentru că nu este bine pentru România. În momentul în care s-ar întâmpla o astfel de ipoteză, haideţi să vedem cum vor evolua lucrurile. Nu cred că este cazul acum să fac speculaţii pe această temă. Avem alte probleme în momentul de faţă”, a punctat Bolojan.
Acesta a reiterat că a încercat să mențină un echilibru în coaliție. „Pentru că atunci când eşti premierul unei coaliţii, în primul rând eşti premierul României şi nu al unui partid sau altul. Şi toate deciziile care s-au luat până acum de către Guvernul României au avut acordul coaliţiei”, a conchis el.
RecomandăriIlie Bolojan avertizează. Salarii mai mari la stat, doar cu reduceri de personalReplica social-democraților
Numai că social-democrații văd lucrurile puțin diferit. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat că pentru partidul său ar fi fost „mai simplu” să rămână în opoziție, dar au ales să intre la guvernare pentru stabilitate. E drept că liderul PSD a admis că lucrurile nu au fost perfecte. „Asta nu înseamnă că deciziile din coaliţie, din Guvern, din care şi PSD-ul face parte, au fost întotdeauna cele mai bune”, a spus el.
Mai mult, Grindeanu a lăsat de înțeles că o stabilitate de fațadă poate fi mai dăunătoare. „Dacă continuăm doar de dragul unei stabilităţi care poate fi reinstaurată într-o perioadă foarte scurtă, s-ar putea să aduci mult mai mult damage întregului context”, a argumentat liderul PSD.
Decizia finală a social-democraților este așteptată pe 20 aprilie. Atunci vor stabili dacă rămân sau nu în Coaliție. Iar declarațiile de până acum ale mai multor lideri indică o singură direcție: ieșirea de la guvernare.






