În ce constă schema de ajutor, de peste 500 de milioane de euro, pentru producţia de medicamente, în România?

De Jurnalul Național 390 citiri
4 min citire

 

În prezent, reprezentanţii fabricilor de medicamente din România le cer autorităţilor măsuri şi politici ţintite pentru a încuraja producţia, astfel încât pacienţii să nu aibă de suferit. Ministrul Finanţelor a anunţat în acest sens o schemă de ajutor de stat de peste 500 de milioane de euro care ar urma să aibă un impact major în industria farmaceutică.

Concret, toate măsurile dezbătute în cadrul conferinţei organizate de Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice au fost susţinute inclusiv de premierul Marcel Ciolacu. Acesta a atras atenţia că tratamentele generice şi biosimilare reprezintă 20% din cheltuielile Casei de Sănătate pentru medicamente.

Medicamentele generice şi biosimilare au contribuit semnificativ la optmizarea bugetară și au un potențial pe care România nu îl valorifică suficient în comparație cu alte state europene, precum Polonia sau Germania. Eficiente şi cu preţuri mici medicamentele generice şi cele biosimilare sunt cheia pentru tratarea unui numar mai mare de pacienţi.

În afirmaţiile sale, „Costurile pentru medicamentele inovative reprezintă 80% din cheltuielile casei (n.r. CNAS) şi 20% cele generice”, a declarat Marcel Ciolacu, prim-ministrul României.

În acest sens, România are câteva zeci de fabrici care produc doar medicamente generice. De aceea premierul Marcel Ciolacu recunoaşte că sunt necesare investiţii în suţinerea producţiei de medicamente.

Practic, „Ele în acest moment trebuiesc protejate, nu trebuie să picăm în panta de a limita adaosurile şi mai mult decât ce facem acum”, a mai precizat premierul.

De altfel, ministrul Finanţelor a anunţat noi investiţii care să susţină producția în industria farmaceutică.

În explicaţiile sale, „Noi, la nivelul guvernului, am iniţiat și a fost aprobat prin hotărâre de guvern o schemă de ajutor de stat cu o valoare de peste 500 de milioane de euro, în care activitatea de producție de medicamente farmaceutice și activitatea farmaceutică este susținută. De la 10 milioane de euro, valoare minimă, până la 100 de milioane de euro, deci cât de curând, sper eu, undeva în luna mai, început de luna iunie, să putem să deschidem apelul de proiecte”, a anunţat Marcel Boloş, ministrul de Finanţe.

În contextul sanitar, medicamentele generice şi biologice sunt soluţia terapeutică pentru cei mai mulţi pacienţi cu afecţiuni cronice. Mai ales că asistam la un proces de îmbătrânire, iar nevoia de tratamente este tot mai mare.

La rândul său, „Acoperă toată paleta de arii terapeutice, inclusiv mă refer la cele oncologice, pentru că multe dintre medicamentele oncologice sunt medicamente generice, și lucru acesta trebuie să fie foarte clar. Medicamentele generice reprezintă sau accesul la medicamente genetice reprezintă o prioritate și pentru Ministerul Sănătății și în general pentru politica din cadrul Uniunii Europene”, a explicat Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii.

În contextul medicamentos, „Toate politicile pe care le auzim discutate aici, de tip licitații centralizate, blindbiding şi aşa mai departe, nu vor afecta decât medicația generică, unde există competiție între mai multe molecule. Saving-urile vor fi sau vom încerca să facem saving din acel 20% nu din cel 80%. În România se construieşte o singură fabrică, recunosc că noi suntem deschizătorii de drum aici”, a susţinut Mihai Fugarevici, Director General STADA România.

Aşadar, semnalele de alarmă dar şi măsurile promise de autorităţi au fost lansate în cadrul conferinţei „Sustenabilitatea și predictibilitatea sistemului de sănătate – rolul medicamentelor generice si biosimilare” , organizată de Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice (APGMR).

Sursa – www.antena3.ro

Plata pensiilor în luna mai. Anunțul făcut de Poșta Română

Plata pensiilor în luna mai. Anunțul făcut de Poșta Română. Persoanele în vârstă care primesc pensia prin Poșta Română nu [...]

O nouă scumpire lovește românii din plin. Ce taxă se triplează de luna viitoare

O nouă scumpire lovește românii din plin. Ce taxă se triplează de luna viitoare. Șoferii care obișnuiesc să folosească parcarea [...]

Cum îți construiești un fond de urgență care chiar funcționează

Un fond de urgență nu e despre frică. E despre libertate. Nu-l faci pentru că ești pesimist, ci pentru că [...]

Vârsta de pensionare crește. Cine sunt românii vizați

Guvernul are în vedere majorarea vârstei de pensionare pentru beneficiarii pensiilor speciale, ca parte a unui proces mai amplu de [...]