În noaptea de vineri spre sâmbătă, Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă va fi oprită controlat

135

Din data de 23 ianuarie, încep manevrele de reducere pentru Unitatea 1 CNE Cernavodă care va fi oprită controlat în noaptea de vineri spre sâmbătă (22 spre 23 ianuarie 2021) pentru realizarea unor lucrări de remediere, ca urmare a apariţiei unei defecţiuni la circuitul tehnologic clasic/secundar al acesteia, a informat joi producătorul de energie Nuclearelectrica (SNN).

Astfel, reprezentanţii SNN amintesc că oprirea controlată a Unităţii 1, anunţată iniţial pentru noaptea de 15 spre 16 ianuarie 2021, a fost amânată pentru a asigura producţia de energie electrică necesară Sistemului Energetic Naţional pe fondul înregistrării unor temperaturi deosebit de scăzute.

Atât amânarea opririi controlate, cât şi oprirea controlată nu impactează securitatea nucleară, personalul sau populaţia, lucrările de remediere realizându-se cu respectarea procedurilor specifice, dă asigurări compania.

Însă, SNN va comunica data la care Unitatea 1 va fi reconectată la Sistemul Energetic Naţional.

Sursa: Agerpres
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata