În recuperarea tezaurului național din Rusia, Uniunea Europeană a afirmat că sprijină țara noastră

De Jurnalul Național Actuale Bani 186 citiri
7 min citire

Inrolare trafic.ro




În luna noiembrie 2023 s-au împlinit 107 ani de când tezaurul în aur al României din Primul Război Mondial a fost trimis spre păstrare la Moscova. De atunci și până astăzi, deși Moscova nu a mai recunoscut în mod oficial, au existat eforturi diplomatice românești pentru recuperarea lui. Și astăzi mulți se întreabă dacă recuperează România tezaurul național din Rusia, deși Uniunea Europeană sprijină țara noastră.

S-au împlinit 107 ani de când România a rămas fără tezaur

Majoritatea românialor au învățat, într-o anume măsură, despre celebrul tezaur în aur al României, pierdut la Moscova, după Primul Război Mondial. Astfel că povestea începe în anul 1916, după ce România, supusă presiunilor Marii Britanii și Franței, lua decizia de a intra în război.

România, încolțită din două părți avea să cedeze și presiunilor făcute de Moscova, prin intermediul amabsadorului rus la București, Generalul Mossolov, de a proteja aurul românesc, prin trimiterea lui la Moscova.

Așa cum descria episodul și ambasadorul Dr. Ion I. Jinga, reprezentant permanent al României pe lângă Consiliul Europei, presiunea unei potențiale invazii, aveau să ducă la luarea acestei decizii:

Astfel, „În vara anului 1917, România se aștepta la o ofensivă militară masivă din partea Puterilor Centrale.

Într-un astfel de mediu tensionat, în iulie 1917, ambasadorul Rusiei i-a scris ministrului român de finanțe că guvernul rus i-a acordat toate puterile necesare pentru a semna protocoalele privind evacuarea în Rusia a valorilor mobiliare aparținând Băncii Naționale și altor instituții publice din România.”, scrie Ion I Jinga.

Din acest moment, guvernul de la București va face toate demersurile, într-un ritm rapid, iar ulterior întregul tezaur românesc lua drumul Moscovei, unde se află și astăzi, la 108 ani de la acel moment.

Dar, potrivit acordurilor ruso-române, toate problemele istorice, inclusiv problema rezervei de aur românești, au fost lăsate în afara domeniului de aplicare a tratatului politic privind relațiile de prietenie și cooperare dintre Rusia și România, semnat în iulie 2003, lucru de altfel reamintit de Ministerul rus de Externe.

În 2004, a fost formată o comisie mixtă neguvernamentală de istorici pentru a efectua cercetări cuprinzătoare asupra relațiilor ruso-române, inclusiv asupra problemei rezervei de aur lipsă, directorul Institutului de Istorie Generală al Academiei Ruse de Științe, Aleksandr Chubarian, și membrul Academiei Române Ioan Aurel Pop fiind numiți copreședinții comisiei.

„De atunci, comisia s-a reunit de mai multe ori în sesiuni plenare, alternativ la Moscova și la București.

Ultima a avut loc în orașul-stațiune românesc Sinaia. Partenerii au convenit să intensifice activitatea, inclusiv crearea unor grupuri comune de experți pentru a studia documentele aferente recuperate din arhive.

Rezultatele intermediare ale acestei munci care necesită timp și efort vor fi rezumate atunci când comisia se va reuni din nou pentru o reuniune de amploare la Moscova, în a doua jumătate a anului 2017.”, preciza Ministerul rus de Externe, în 2016.

Mugur Isărescu despre cum recuperează România tezaurul național din Rusia

Anul trecut, în noiembrie, Guvernatorul Băncii Naționale, Mugur Isărescu readucea în discuție această problemă, la ani buni după ce s-au tot tergiversat demersurile politice și diplomatice de rezolvare a acestui litigiu extrem de important pentru România.

În cadrul alocuțiunii de la acel moment, Isărescu accentua ideea că „România are o revendicare istorică și juridică pe deplin valabilă”:

În afirmaţiile sale, „Ne-am propus să organizăm o serie de evenimente care să confirme, mai ales pe plan internațional, că România are o revendicare istorică și legală pe deplin valabilă asupra depozitului său de aur evacuat la Moscova în 1916-1917”,  declara guvernatorul băncii centrale în cadrul unui simpozion în noiembrie 2023.

Odată cu aceste declarații, tot la acel moment BNR lansa la nivel inernațional demersurile către cancelariile europene pentru lobby în acest litigiu, privind „comoara furată de ruși”. Dar, cu toatea astea, se pune întrebarea dacă recuperează România tezaurul național din Rusia?

UE susține demersul, dar recuperează România tezaurul național din Rusia?

La daor câteva luni de la decalrațiile lui Mugur Isărescu, grupul de europarlamentari români a avut o intervenție în Parlamentul European pe marginea acestui extrem de delicat subiect, somând încă odată Rusia să returneze întregul tezaur românesc furat în urmă cu aproape 108 ani.

Discursul rerpezentantului român al grupului de europarlamentari avea să fie ținut în fața reprezetanților CE, în prezența Elisei Ferreira, comisarul european pentru coeziune şi reforme, care a declarat că „Uniunea Europeană e pregătită să sprijine autorităţile române”:

„Aţi invitat Comisia Europeană să ia cuvântul în legătură cu returnarea tezaurului naţional al României de către Rusia.

Tezaurul a fost transferat imperiului ţarist pentru a fi protejat, însă nu a fost returnat niciodată în întregime României, nici de URSS, nici de Federaţia Rusă.

Uniunea Europeană e pregătită să sprijine autorităţile române în recuperarea integrală a tezaurului dacă acestea o vor solicita”, a declarat Elisa Ferreira, comisarul european pentru coeziune şi reforme.

Cel mai vehement în discurs a fost Eugen Tomac, eurodeputatul român, reprezentantul PMP în Parlamentul European, care declara la finalul intervenției comisarului, că „Sunt onorat că avem în PE o dezbatere dedicată exclusiv acestui subiect”, reamintind că, de fapt, „O parte din bunurile culturale şi religioase au fost returnat în perioada sovietică, însă aurul României este si astăzi sechestrat în Rusia, peste 91,5 tone de aur”.

Deși încă multă lume se mai întreabă și azi dacă recuperează România tezaurul național din Rusia, demersurile la nivel european, precum și lobby-ul făcut, atât de Ministerul de Externe, precum și de grupurile de politicieni români, pun presiune pe Moscova, dar care și la acest moment spune că „este treaba istoricilor să caute rezerva de aur a României în Rusia.”

Sursa – playtech.ro