Înainte de primirea pensiei de urmaș, ar putea primi integral, timp de doi ani, pensia celui decedat

De Jurnalul Național 256 citiri
4 min citire

Timp de doi ani, moștenitorii legali ar putea primi integral, pensia persoanei decedate, înainte să primească pensia de urmaș prevăzută de lege, după cum se arată într-o propunere legislativă înregistrată miercuri la Senat.

În conformitatea propunerii menţionate, se are în vedere modificarea și completarea Legii nr. 263/2010 în sensul că persoanele care vin la moșternire vor putea primi integral pensia celui decedat, timp de doi ani, în anumite condiții, înainte de a începe să primească pensia de urmaș.

Astfel, pensia moștenită, așa cum este prevăzută în documentul menționat pentru a fi introdusă în legislație, s-ar cuveni persoanelor care se află în drept să îl moștenească pe cel care a decedat, dacă acesta îndeplinea cel puțin una dintre următoarele condiții:

-îndeplinea stagiul complet de cotizare, iar decesul a avut loc cu doi ani înainte de accesarea pensiei pentru limită de vârstă, respectiv 61 de ani la femei și 63 de ani la bărbați, conform legislației în vigoare; și/sau

 

-îndeplinea vârsta legală cu stagiu complet de cotizare, conform legislației în vigoare, iar decesul a avut loc în intervalul de până la doi ani, după data accesării drepturilor de pensie cuvenite pentru limită de vârstă, respectiv 63-65 de ani la femei și 65-67 de ani la bărbați.

Abia după trecerea celor doi ani de zile de la acordarea pensiei moștenite din momentul decesului persoanei se va trece la pensia de urmaș, aplicabilă în prezent.

Pensia de urmaș se cuvine, conform legii, copiilor și soțului supraviețuitor, dacă cel decedat era pensionar sau îndeplinea condițiile pentru a putea ieși la pensie.

Din punct de vedere a legislației în vigoare, „soțul supraviețuitor are dreptul la pensie de urmaș pe tot timpul vieții, la împlinirea vârstei standard de pensionare, dacă durata căsătoriei a fost de cel puțin 15 ani”.

Cu toate acestea, chiar și în cazul în care durata căsătoriei este mai mică de 15 ani, dar a fost de cel puțin 10 ani, cuantumul pensiei de urmaș cuvenit soțului supraviețuitor se diminuează, potrivit legii, “cu 0,5% pentru fiecare lună, respectiv cu 6,0% pentru fiecare an de căsătorie în minus”.

Copiii, în schimb, au dreptul la pensie de urmaș astfel:
 

-până la vârsta de 16 ani;

-dacă își continuă studiile într-o formă de învățământ organizată potrivit legii, până la terminarea acestora, fără a depăși vârsta de 26 de ani; dar și

-pe toată durata invalidității de orice grad, dacă aceasta s-a ivit în perioada de până la împlinirea vârstei de 16 ani ori pe perioada în care își continuă studiile, până la terminarea acestora, fără a depăși însă vârsta de 26 de ani.

După cum se arată în cadrul textului proiectului, această propunere legislativă vine ca o “compensare pe care o primește moștenitorul persoanei decedate pentru anii de contribuție la sistemul de pensii pentru asigurarea dreptului la securitate și asistență socială, la o viață demnă și independentă a urmașului”. Așa cum am menționat deja, după doi ani de la primirea acestei pensii moștenite, moștenitorii legali vor beneficia automat de pensia de urmaș, așa cum este ea deja prevăzută în lege.

De altfel, propunerea legislativă trebuie să treacă de ambele Camere ale Parlamentului pentru a fi adoptată. Ulterior, preşedintele statului trebuie să promulge legea, iar propunerea să fie publicată în Monitorul Oficial pentru ca prevederile sale să intre în vigoare.

 

Sursa: digi24




Câți bani poți scoate de la bancomat. Limitele schimbate în 2025

Câți bani poți scoate de la bancomat. Băncile intensifică eforturile de a reduce utilizarea numerarului, având în vedere preferința românilor [...]

Ajutorul de deces în 2025. Sume și documente necesare

Contrar informațiilor vehiculate recent, ajutorul de deces nu a înregistrat o creștere semnificativă în acest an. Această afirmație este eronată, [...]

Poate Trump să redenumească Golful Mexic în Golful Americii?

Planul președintelui SUA de a modifica numele unei zone maritime stârnește controverse Președintele american Donald Trump a reiterat în discursul [...]

Injecțiile pentru slăbit ar putea preveni 42 de boli, inclusiv demența!

Medicamentele GLP-1RA ar putea avea beneficii extinse pentru sănătate Persoanele cu diabet care utilizează medicamentele incluse în injecțiile pentru slăbit [...]