Încă trei decese cauzate de gripă, raportate la Sibiu

Încă trei decese s-au înregistrat la persoane confirmate cu virusul gripal A, noua pneumonie care face ravagii în România și pentru care s-a emis stare de alertă epidemică.
Încă trei persoane care au fost diagnosticate cu gripă au murit, transmitea, marți, directorul Direcției de Sănătate Publică Sibiu, Horațiu Cojocaru. Numărul total al deceselor cauzate de gripă în ultimele zile ajunge la șase. Potrivit noilor informații, pe lângă cele trei decese survenite la sfârșitul săptămânii trecute, alte trei decese ale unor pacienți cu gripă au avut loc luni.
Este vorba de o pacientă în vârstă de 77 ani, cu domiciliu în județul Sibiu, confirmată cu virus gripal A, cu pneumonie cu virus gripal A, limfom non-hodkin cu celule B, diabet zaharat tip 2 și accident vascular cerebral ischemic, internată în secția de boli infecțioase.
În plus, un alt pacient, bărbat în vârstă de 73 ani, cu domiciliul în județul Sibiu, a fost confirmat cu virus gripal A. Acesta suferea și de afecțiuni cardiace și pulmonare, cu afecțiuni hepatice cronice, internat în secția de boli infecțioase și ulterior în ATI.
De asemenea, un alt bărbat în vârstă de 62 ani, cu domiciliul în județul Sibiu, a fost confirmat cu virus gripal A și a murit. Acesta avea și afecțiuni cardiace cronice, boală pulmonară cronică obstructivă li pneumonie, era internat în secția de boli infecțioase ți ulterior în ATI. Aceste 3 noi decese s-au produs în data de 9 ianuarie și au fost transmise către DSP Sibiu în data de 10 ianaurie.
Alexiu: Prevenţia începe cu vaccinarea şi cu masca, lucruri pe care nimeni nu le spune de frică să nu scadă în sondaje
Preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie din Bucureşti, Sandra Alexiu, a precizat că prevenţia împotriva gripei începe cu vaccinarea şi cu purtarea măştii de protecţie, precizând că nimeni nu spune aceste lucruri de teamă să nu scadă în sondajele de opinie. În plus, expertul în sănătate publică Ioana Stăncel a precizat că trebuie administrate antibiotice atunci când este confirmată o infecţia bacteriană şi numai la indicaţia medicului, avertizând că nu trebuie realizate stocuri de antibiotice acasă.
De asemenea, Sandra Alexiu a fost întrebată, luni, la Prima News, ce înseamnă această alertă epidemiologică şi care este diferenţa faţă de epidemia de gripă.
“Există diferenţe mai degrabă la nivel administrativ. Noi ştim deja, numărul de cazuri a crescut în proporţie suficientă pentru a fi declarată starea de epidemie. Avem un număr de cazuri de gripă, din păcate, se iau în calcul la diagnostic doar cele care sunt diagnosticate prin test PCR, în realitate sunt mult mai multe, pe care noi le catalogăm drept gripă clinic. Nu ştim cu ce tip de virus, dar ştim că sunt pentru că efectuăm teste rapide. Diferenţa între cele două tipuri de stări este legată de chestiuni administrative, legată de diverse măsuri de izolare. Deocamdată, la acest nivel se constată o creştere a numărului de cazuri mai repede decât de obicei”, a precizat Sandra Alexiu.
Mai mult, Ioana Stăncel a fost întrebată, tot la Prima News, ce trebuie să facă o persoană care are simptome de gripă sau de COVID.
“În primul rând, ar trebui ca, în funcţie de starea de sănătate, să ia legătura cu medicul de familie, să urmeze sfaturile medicului de familie, dacă sunt forme uşoare sau medii, să urmeze tratamentul, medicaţia la domiciliu şi izolarea pentru că izolarea este esenţială pentru a se reface persoana, pentru a avea organismul resursă să se refacă şi este esenţială şi pentru întreruperea transmiterii comunitare. Dacă este o formă mai gravă, atunci se prezintă la spitalele care au unităţi de primire urgenţe, precizând de la triaj simptomatologia în aşa fel încât să fie direcţionat pe circuitele pentru bolile cu transmitere respiratorie, să nu inducă o creştere a numărului de cazuri sau un focar chiar în locul de aşteptare la unităţile de primiri urgenţe. De asemenea, dacă se poate, să se evite ieşirea în comunitate pentru următoarele 5-7 zile cel puţin, să evite la transportul în comun, să evite locurile aglomerate, mall-uri, farmacii, locurile de muncă şi nu neapărat la ieşirea din spaţiul propriu, să poarte mască de protecţie în aşa fel încât să-i protejeze pe cei din jur de transmiterea virusurilor”, a mai spus Ioana Stăncel.
Sandra Alexiu a mai adăugat că gripa poate fi prevenită cu vaccinare şi cu purtarea măştii de protecţie.
“Prevenţia începe cu vaccinarea şi cu masca, lucrurile pe care nimeni nu le spune de frică că scade în sondaje. Asta este realitatea. Ar fi trebuit ca profesorii să fie instruiţi să poarte mască, pentru că, în primul rând, se protejează pe ei şi protejează copiii şi, ceea ce e cel mai important, dau acest semnal educativ, că masca e un lucru important. Prevenţia gripei înseamnă să te vaccinezi contra gripei, înainte să înceapă sezonul de preferat, dar nu e o problemă nici dacă a început sezonul, pentru că, vedeţi, anul ăsta sezonul a început mai devreme.
Noi o să avem gripe până în martie, aprilie, dacă nu cumva şi mai mult, şi o să crească numărul de cazuri şi o să se înteţească numărul de decese. Ne ferim de asta dacă suntem vaccinaţi şi dacă purtăm masca atunci când intrăm într-o colectivitate, fie că e în clasă, fie că e în autobuz, în troleibuz, în tren, în supermarket, când e vreo promoţie şi este toată lumea în supermarket trebuie să purtăm mască pentru că altfel o să luăm de la cineva, de la oricine, pentru că e foarte simplu, în aer se răspândesc picăturile care transferă gripa, COVID-ul şi celelalte infecţii de sezon.
Dacă nu porţi mască, o şi dai, o şi iei, infecţia respectivă. Poate e mai important decât să te speli pe mâini tot timpul şi să ai geluri cu alcool la toate intrările, mai important ar fi să ofere cineva măşti pentru că poate sunt oameni care nu ştiu sau poate că sunt oameni care nu îşi permit să ia tot timpul măşti”, a mai spus Sandra Alexiu.









