Jurnalul Național
Știri și analize

Caută în Jurnalul Național

Razboi Iran

Iran a folosit un satelit chinez pentru a spiona și lovi baze americane

Catalin Barbu · 15 aprilie 2026 · Actualizat: 10:17
satelit chinezesc

Iranul a obținut și a folosit în secret un satelit de spionaj chinezesc pentru a monitoriza ținte militare americane din Orientul Mijlociu. Informația provine dintr-o investigație Financial Times, care a analizat documente militare iraniene scurse.

Satelitul a fost preluat de Forța Aerospațială a Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) direct pe orbită.

Ce baze au fost monitorizate

Documentele arată că satelitul, denumit TEE-01B, a fost preluat de IRGC la finalul anului 2024, după lansarea sa din China. Liderii militari iranieni l-au folosit pentru a supraveghea baze americane cheie, atât înainte, cât și după atacuri cu drone și rachete. Jurnalele consultate de FT arată că satelitul a capturat imagini ale bazei aeriene Prince Sultan din Arabia Saudită pe 13, 14 și 15 martie. Chiar pe 14 martie, președintele american Donald Trump a confirmat că avioane americane de la acea bază au fost lovite, cinci aeronave de realimentare fiind avariate.

Dar lista țintelor a fost mult mai lungă. Satelitul a supravegheat și baza aeriană Muwaffaq Salti din Iordania, zone din apropierea bazei navale a Flotei a 5-a a SUA din Bahrain și aeroportul din Erbil, Irak. Pe listă s-au mai aflat Camp Buehring și baza aeriană Ali Al Salem din Kuweit, baza militară Camp Lemonnier din Djibouti și aeroportul internațional Duqm din Oman.

Monitorizarea nu s-a limitat la obiective militare. Infrastructura civilă din Golf, precum portul de containere Khor Fakkan și uzina de energie Qidfa din Emiratele Arabe Unite, a fost si spionată. Complexul industrial Alba din Bahrain, una dintre cele mai mari topitorii de aluminiu din lume, a intrat și el în vizorul satelitului.

Un contract de 36,6 milioane de dolari

Experții citați de FT susțin că TEE-01B reprezintă un salt major pentru capacitățile de supraveghere ale Iranului. Satelitul poate obține imagini la o rezoluție foarte mare, comparabilă cu cele comerciale occidentale, permițând identificarea precisă a avioanelor, vehiculelor sau a modificărilor de infrastructură. „Acest satelit este în mod clar folosit în scopuri militare, fiind operat de Forța Aerospațială a IRGC, nu de programul spațial civil al Iranului”, a declarat Nicole Grajewski, expertă în Iran la Sciences Po.

Potrivit documentelor, acordul pentru preluarea controlului asupra sistemului satelitar a fost semnat în septembrie 2024. Contractul, parafat de un general de brigadă al IRGC, a avut o valoare de aproximativ 250 de milioane de yuani, echivalentul a 36,6 milioane de dolari.

Satelitul a fost construit și lansat de compania chineză Earth Eye Co, printr-un model de export numit „in-orbit delivery”. Mai exact, nava spațială a fost transferată clientului iranian abia după ce a ajuns pe orbită. Ca parte a înțelegerii, IRGC a primit și acces la stațiile terestre operate de Emposat, un furnizor din Beijing care oferă servicii de control și date satelitare. Acest aranjament oferă Iranului o dispersare strategică a infrastructurii sale spațiale, în condițiile în care instalațiile interne au fost lovite în repetate rânduri.

China neagă acuzațiile

Dezvăluirile vin pe fondul unei cooperări tot mai intense între Iran, China și Rusia în domeniul spațial și militar. Statele Unite urmăresc atent companiile chineze de sateliți suspectate că sprijină actori din Orientul Mijlociu care amenință securitatea americană. granița dintre sectorul spațial civil și cel militar din China este considerată tot mai neclară.

Contactate de Financial Times, ministerele chineze de Externe și Comerț, precum și companiile Earth Eye și Emposat, nu au oferit un răspuns. Ambasada Chinei la Washington a respins însă acuzațiile, afirmând că Beijingul se opune „dezinformării speculative și insinuante” și că susține dialogul și pacea, fără a contribui la escaladarea conflictelor.