sâmbătă, 02 mai 2026 ☀️Columbus3°CSenin

Caută în Jurnalul Național

Politică

Iranul exportă 16 milioane de barili de petrol prin Strâmtoarea Ormuz

Cristina Badea · 18 martie 2026 · Actualizat: 13:15
export Iran petrol

Iranul a reușit să exporte peste 16 milioane de barili de petrol de la începutul lunii martie, trecând prin Strâmtoarea Ormuz, deși una dintre cele mai importante rute energetice ale lumii este, în practică, închisă pentru mare parte din traficul comercial. Datele de monitorizare maritimă arată că, în prima jumătate a lunii, cel puțin 89 de nave au traversat strâmtoarea, dintre care 16 erau petroliere.

O strâmtoare închisă doar pentru unii

La prima vedere, situația pare paradoxală. E drept că aproximativ 20 de vase au fost atacate în zonă, ceea ce a dus la oprirea majorității traficului comercial prin acest coridor important. Și totuși, exporturile iraniene au demonstrat o „reziliență continuă”, Teheranul reușind nu doar să profite de pe urma vânzărilor, ci și să își protejeze propriul canal de export.

Cum vine asta? Unii analiști sunt de părere că blocada nu este totală. „Strâmtoarea nu este pur și simplu închisă”, a explicat Kun Cao, director de clienți la firma de consultanță Reddal. În opinia sa, traficul este mai degrabă „închis selectiv pentru anumite nave, în timp ce continuă să funcționeze pentru exporturile iraniene și pentru un set restrâns de mișcări tolerate ale unor nave non-iraniene”.

Iranul exportă 1,8 milioane de barili pe zi profitând de blocajul din Ormuz
RecomandariIranul exportă 1,8 milioane de barili pe zi profitând de blocajul din Ormuz

Nave iraniene, chineze și „fantome”

Iar cifrele confirmă această strategie. Peste o cincime dintre cele 89 de nave care au tranzitat Strâmtoarea Ormuz între 1 și 15 martie erau considerate afiliate Iranului. Alte nave aveau legături cu China și Grecia, China rămânând, de altfel, principalul cumpărător al petrolului iranian.

O parte dintre aceste traversări au fost realizate în regim „dark” (fără semnalizare completă), o tactică menită să evite sancțiunile occidentale și supravegherea autorităților. Analize anterioare au arătat că unele vase aflate în apropierea strâmtorii s-au declarat ca fiind legate de China sau având echipaje integral chineze, doar pentru a diminua riscul unui atac.

În ultimele zile, pe fondul unor negocieri diplomatice intense, și nave cu legături cu India și Pakistan au reușit să treacă. Ministrul indian de externe, Subrahmanyam Jaishankar, a confirmat că trecerea a două nave indiene a fost posibilă în urma unor discuții cu Iranul. Se pare că Teheranul a creat „un coridor sigur” de-a lungul coastei sale, prin care anumite nave pot trece „cu cel puțin un anumit nivel de intervenție diplomatică”, după cum a afirmat Richard Meade, editor-șef la Lloyd’s List.

Avertisment AIE pierdem 12 milioane barili de petrol pe zi vine raționalizarea
RecomandariAvertisment AIE pierdem 12 milioane barili de petrol pe zi vine raționalizarea

Jocul dublu al Washingtonului

Dar care este poziția americanilor în toată această ecuație? Pe de o parte, președintele Donald Trump a făcut presiuni asupra aliaților pentru a trimite nave militare și a redeschide strâmtoarea. Pe de altă parte, administrația sa a admis că permite trecerea petrolierelor iraniene pentru a evita o criză globală.

Secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, a declarat tranșant pentru CNBC că „navele iraniene au reușit deja să iasă, iar noi am permis asta pentru a alimenta restul lumii”.

În același timp, Statele Unite au lovit ținte militare pe insula Kharg, un punct-cheie pentru rețeaua petrolieră iraniană. Numai că Trump a precizat că, pentru moment, infrastructura petrolieră a Iranului a fost cruțată.

Șeful AIE avertizează că pierdem 12 milioane de barili de petrol pe zi
RecomandariȘeful AIE avertizează că pierdem 12 milioane de barili de petrol pe zi

Prețul petrolului, la niveluri record

Pe piața liberă, efectele conflictului au fost imediate. Prețul țițeiului a crescut cu peste 40% de la începutul războiului, depășind pragul de 100 de dolari pe baril.

Analiștii ING avertizează însă că, dacă strategia Teheranului este să provoace presiune economică prin scumpirea energiei, numărul navelor pe care le va lăsa să treacă prin Strâmtoarea Hormuz ar putea rămâne foarte limitat. Astfel, una dintre cele mai importante artere energetice ale lumii continuă să funcționeze doar parțial, sub un control strict dictat de interesele strategice ale Iranului.