Jennifer L. Armentrout a lansat un nou roman de excepție: Din sânge și cenușă

43

O nouă serie literară este pe cale să cucerească toți iubitorii genului fantasy: Blood and Ash, de Jennifer L. Armentrout. Poți comanda deja primul volum de pe LIBREX, la un preț foarte bun și te poți bucura de o lectură diferită, ce te va ține în suspans preț de câteva ore. Autoarea nu este la primul succes literar, fiind recunoscută în special pentru romanul Să nu spui niciodată pentru totdeauna.

Înainte de a-ți prezenta noua serie și primul volum din aceasta, vrem să îți spunem câteva cuvinte despre autoare. Jennifer L. Armentrout este o scriitoare de origine americană, care locuiește în West Virginia (Charles Town). Îi place să petreacă mult timp scriind și meditând la următoarele volume, astfel că dedică opt ore pe zi acestor activități. În rest, este pasionată de filme cu zombie și petrece timpul alături de soțul său și de cățelul lor. Un lucru interesant de menționat este faptul că autoarea și-a descoperit pasiunea pentru scris în timpul orelor de matematică: scria pe ascuns diverse nuvele.

Așa cum am menționat deja, autoarea nu este la primul succes literar. Îi place să abordeze în special genurile fantasy si science fiction, iar unul dintre romanele sale, Obsidian, o să fie ecranizat în viitorul apropiat. Autoarea are contracte cu edituri foarte cunoscute, dar și cu publicații independente, iar unele dintre scrierile sale sunt în regim self-publishing.

La LIBREX, poți descoperi cele mai cunoscute volume ale autoarei: Ruină și blestem, Rămâi cu mine, seria Titanii și multe altele. Toate aceste scrieri sunt încadrate în categoria Young Adult, însă pot fi citite cu succes de către toți pasionații genului fantasy.

Așa cum ți-am spus și mai sus, îți vom vorbi și despre cea mai nouă serie a lui Jennifer L. Armentrout, Blood and Ash. Este o serie ce te va captiva, iar dacă nu ai mai citit până acum nimic din genul fantasy, te va face să îți dorești să lecturezi și alte romane asemănătoare. În prima carte a seriei, Din sange si cenusa, ne este prezentată protagonista: Poppy. Aceasta este aleasă pentru a schimba destinul oamenilor, însă a simțit dintotdeauna că viața ei nu contează. Poppy este o Fecioară solitară: nu trebuie privită, atinsă și nici măcar nu trebuie să i se vorbească. Toate gesturile considerate normale îi sunt interzise, în timp ce așteaptă Ziua Ascensiunii. În tot acest timp, singurele persoane care interacționează cu Poppy sunt gardienii din castelul în care locuia, iar unul dintre ei o determină să își dorească altceva de la viață: să înceapă să trăiască. Din acel moment, în Poppy se dă o luptă interioară: să își urmeze instinctul și să fie considerată nedemnă sau să își păstreze promisiunea și datoria față de semenii săi? Poți afla toate acestea dacă vei citi cartea Din sânge și cenușă!

Așa cum ai putut observa, nu am vrut să îți dezvăluim prea multe detalii, însă suntem siguri că o să îți placă această carte și că vei dori să le citești și pe celelalte din serie.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata