luni, 29 iunie 2026

Caută în Jurnalul Național

Externe

Macron raspunde jignirilor lui Trump la adresa sotiei sale si a accentului francez

Ramona Badea · 03 aprilie 2026 · Actualizat: 10:30
Emmanuel Macron

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a reacționat ferm după ce Donald Trump a făcut o serie de remarci ofensatoare la adresa sa și a soției sale, Brigitte Macron. Incidentul s-a petrecut în timpul unui prânz privat organizat la Washington, unde liderul american a mimat un accent francez și a ironizat relația cuplului prezidențial.

Replica de la Seul

Aflat într-o vizită oficială în Coreea de Sud, Emmanuel Macron a fost tranșant. Liderul francez a declarat joi că respectivele comentarii sunt „nici elegante, nici la nivelul așteptat”.

Mai mult, a precizat că nu are de gând să intre într-o polemică, deoarece afirmațiile lui Trump „nu merită un răspuns”.

Ce a declanșat de fapt scandalul

Dar ce anume a inflamat spiritele la Paris? Comentariile controversate au fost făcute la Casa Albă, în cadrul unui prânz la care au participat lideri religioși și oficiali americani. În acest context, Trump a criticat aliații din NATO pentru lipsa de implicare în conflictul cu Iranul, acuzând Franța că nu a oferit sprijin militar în Golf.

Pe un ton batjocoritor, președintele SUA a povestit cum ar fi cerut ajutor Franței, imitând presupusul răspuns al lui Macron într-un accent francez caricatural. Și nu s-a oprit aici. Liderul american a făcut referire și la un incident din mai 2025, când un videoclip filmat în Vietnam (care a devenit viral la acea vreme) părea să o arate pe Brigitte Macron împingându-și soțul înainte de a coborî din avion.

Val de indignare în politica franceză

Declarațiile au provocat, cum era de așteptat, reacții dure în Franța. Yaël Braun-Pivet, președinta Adunării Naționale, a calificat comentariile drept „nepotrivite”, subliniind gravitatea contextului internațional actual.

Iar Manuel Bompard, liderul partidului La France Insoumise, a sărit în apărarea președintelui. El a afirmat că atacurile personale și referirile la familia acestuia sunt „absolut inacceptabile”.

Presa franceză a relatat pe larg incidentul. Cotidianul Le Figaro a descris totul, drept „o nouă ieșire controversată” a președintelui american.