luni, 20 aprilie 2026

Caută în Jurnalul Național

Timp Liber

Marele premiu la jocul 6/49, de peste 1,72 milioane de euro, a fost câştigat duminică

Delia Matei · 08 februarie 2021 · Actualizat: 07:31
loto

Marele premiu la jocul 6 din 49, în valoare de peste 1,72 milioane de euro, a fost câştigat duminică, a anunţat Loteria Română, într-un comunicat de presă transmis, luni, AGERPRES.

Biletul norocos a fost jucat în Bucureşti, în sectorul 3, şi a fost completat cu trei variante simple la Loto 6/49 şi o variantă la Noroc, preţul biletului fiind de 18,50 lei.

În contextul Loteriei Române, valoarea câştigului este de 8.420.611,68 lei (peste 1,72 milioane de euro).

Un bucureștean a câștigat 12,9 milioane de euro cel mai mare premiu Loto din istorie
RecomandariUn bucureștean a câștigat 12,9 milioane de euro cel mai mare premiu Loto din istorie

Loteria Română precizează că acesta este primul câştig de categoria I obţinut în acest an la Loto 6/49. Ultima dată, premiul de categoria I la Loto 6/49 a fost câştigat în data de 6 decembrie 2020 şi a fost în valoare de 7.130.807,28 lei.

Iar conform Regulamentului privind organizarea şi administrarea jocurilor loto, câştigătorul are la dispoziţie 90 de zile, începând cu data tragerii, pentru a-şi revendica premiul.