Marte se transformă într-o groapă de gunoi a oamenilor?

În timp ce căuta semne de viață pe suprafața prăfuită și stâncoasă a craterului Jezero de pe Marte, roverul Perseverance de la NASA a făcut o descoperire neașteptată: gunoaie provenite de la oameni. 

Astfel că, echipa care se ocupă de roverul Perseverance a scris pe Twitter că a observat ceea ce părea a fi o bucată din pătura termică folosită pentru a proteja roverul de temperaturile extreme pe care le-a experimentat în timpul aterizării.

„A fost o surpriză să găsim asta aici”, având în vedere că etapa de coborâre a robotului a avut loc la aproximativ 2 km distanță, a precizat echipa. „Aceasta bucată a aterizat aici după sau a fost adusă de vânt?”

Însă, aceasta nu este singura bucată de gunoi descoperită pe Marte. În luna aprilie, elicopterul Ingenuity a surprins o imagine a gunoaielor spațiale create de om – trenul de aterizare care a ajutat atât elicopterul cât și roverul Perseverance să ajungă pe Marte.

marte
FOTO: NASA/JPL-Caltech

„Perseverance a avut cea mai bine documentată aterizare pe Marte din istorie, cu camere care au surprins tot procesul”, a precizat Ian Clark, un fost inginer de sisteme Perseverance, care conduce în prezent operațiunea de transportare a mostrelor de pe Marte pe Pământ la JPL din California de Sud, citat de bussinesinsuder.com.

„Aceste imagini fie dovedesc încă o dată faptul că sistemele noastre au funcționat așa cum credem noi că funcționează, fie oferă noi informații de inginerie pe care le putem folosi. Și chiar dacă nu, imaginile sunt fenomenale.”

Așadar, misiunea principală a roverului Perseverance este să caute semne de viață pe craterul Jezero.

De asemenea, deșeurile spațiale au devenit o preocupare tot mai mare pentru agențiile spațiale. Fragmentele din misiuni lăsate în urmă în spațiu – cum ar fi cizme, lopeți și vehicule întregi pe care misiunile Apollo le-au lăsat pe Lună – pot contamina corpuri planetare, altfel imaculate.

Sursa: Digi24.ro
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata