Producătorul german de automobile Mercedes-Benz şi furnizorul de componente pentru maşini Robert Bosch au convenit să plătească un total de circa 6 milioane de dolari pentru a soluţiona un proces privind promovarea vehiculelor diesel, anunță Reuters.
Potrivit acordului propus, Mercedes-Benz va plăti 2,8 milioane de dolari în restituiri către consumatori, iar fiecare consumator calificat din Arizona va primi până la 625 de dolari per vehicul, a precizat procurorul general din Arizona, Mark Brnovich.
”Arizona cere adevărul în publicitate, pentru a ajuta consumatorii să ia cele mai informate decizii pentru ei înşişi”, a declarat acesta.
Mercedes-Benz, care a negat acuzaţiile şi nu a făcut nicio admitere a vinovăţiei, va plăti, totuși, 2,7 milioane de dolari în penalităţi, iar Robert Bosch, care a afirmat, de asemenea, că nu şi-a recunoscut răspunderea sau abaterea, va plăti penalităţi de 525.000 de dolari, conform statului Arizona.
”Odată cu acordul, compania face încă un pas către soluţionarea diferitelor proceduri legate de diesel… şi evită costurile suplimentare ale litigiilor şi acţiunile îndelungate în instanţă”, a precizat Mercedes-Benz într-un comunicat.
Bosch a confirmat acordul legat de unităţile de control al motorului pentru anumite vehicule diesel Mercedes.
În anul 2020, Mercedes-Benz a fost de acord să plătească 2,2 miliarde de dolari pentru a rezolva o investigaţie de înşelăciune a emisiilor de motorină a guvernului SUA şi reclamaţiile a 250.000 de proprietari de vehicule din SUA. Acordul a inclus o sancţiune civilă de 875 de milioane de dolari aplicată în temeiul Legii privind aerul curat şi 546 de milioane de dolari pentru a repara vehiculele poluante şi a compensa emisiile în exces.
De asemenea, o investigaţie a Departamentului de Justiţie cu privire la problema emisiilor Mercedes rămâne deschisă şi un număr de state din SUA au în desfăşurare investigaţii pentru mediu şi protecţia consumatorilor, a precizat compania în raportul său anual din luna martie.
Mercedes-Benz, cunoscută atunci sub numele de Daimler AG, a fost de acord în anul 2020 să plătească către 250.000 de proprietari până la 3.290 de dolari fiecare, pentru a repara vehiculele poluante.
Vehiculele diesel au fost supuse unei examinări dure în Statele Unite, de când Volkswagen AG a recunoscut în anul 2015 că a instalat un software secret pe 580.000 de vehicule din SUA, pentru a modifica rezultele testelor de poluare.
VW a plătit mai mult de 30 de miliarde de dolari pentru a închide investigaţiile şi pentru a cumpăra vehicule înapoi.
La începutul lunii noiembrie, Bosch a fost de acord să plătească 25 de milioane de dolari pentru a închide ancheta Californiei cu privire la rolul său în scandalurile privind emisiile diesel de la Volkswagen şi Fiat Chrysler Automobiles.
În luna august a acestui an, divizia americană a Fiat Chrysler, în prezent parte a grupului Stellantis, a fost condamnată după ce a pledat vinovată de conspiraţie criminală şi a plătit aproximativ 300 de milioane de dolari pentru a închide o anchetă de mai mulţi ani a Departamentului de Justiţie al SUA privind frauda legată de emisiile diesel.