Meteorologii de la Ease Weather au actualizat prognoza meteo specială pentru luna noiembrie 2024, anunțând că iarna își va face simțită prezența mai devreme decât ne așteptam. Primii fulgi de nea sunt așteptați în București pe 25 și 26 noiembrie, iar românii se pregătesc pentru o tranziție bruscă de la temperaturile blânde de început de lună la frigul specific iernii.
Cum va fi vremea în București în luna noiembrie?
În primele zile ale lunii noiembrie, Bucureștiul se va bucura de o vreme blândă, cu temperaturi de până la 19 grade Celsius. Această căldură neobișnuită va dura până în jurul săptămânii 11-17 noiembrie, când se vor instala nori de ploaie, iar vântul va deveni mai insistent.
Se estimează că temperaturile vor scădea treptat, ajungând la maxim 12 grade Celsius în săptămâna 18-24 noiembrie, când vremea va fi caracterizată de ploi și vânt moderat.
Această schimbare bruscă a vremii va pregăti terenul pentru prima ninsoare din București, care este așteptată să apară spre sfârșitul lunii, odată cu scăderea temperaturilor sub pragul înghețului.
Primii fulgi de zăpadă așteptați în Capitală
Conform prognozei actualizate, meteorologii au anticipat că prima ninsoare din București va cădea pe 25 și 26 noiembrie. Aceasta va aduce un peisaj de iarnă în capitală, în contrast cu zilele calde de început de lună.
Vremea rece va persista, iar românii se vor adapta la condițiile specifice sezonului rece, cu tot ce implică: îmbrăcăminte călduroasă, pregătirea casei pentru iarnă și, bineînțeles, bucuria fulgilor de nea.
Ce ne așteaptă în iarna 2024-2025
Sezonul rece se apropie cu pași repezi, iar climatologul Roxana Bojariu sugerează că iarna 2024-2025 va fi mai caldă decât în anii anteriori, cu o cantitate redusă de zăpadă.
Deși este posibil să avem zăpadă de Crăciun la munte, șansele de a vedea ninsoare în zonele de câmpie sunt destul de mici. Roxana Bojariu subliniază că prognoza pe termen lung nu poate prezice exact zilele în care va ninge, ci doar să ofere o imagine generală asupra condițiilor meteo. Astfel, ne pregătim pentru o iarnă cu caracteristici atipice, dar nu lipsită de surprize meteorologice.
”Pentru iarna care vine nu poți să spui în ce zi o să ningă, când o să plouă. Nu e științific, nu ai bază științifică. Poți să spui doar cum va fi în general iarna.
Caracteristici generale care nu sunt esențiale pentru omul obișnuit. Informațiile, așa cum arată acum, pentru că se vor actualiza, ne sugerează că vom avea o iarnă totuși în zona noastră mai caldă ca în mod obișnuit.
Atenție, asta nu înseamnă că nu vor exista episoade punctuale cu condiții severe, însă ele vor fi limitate în timp și probabilitatea este mică să dea caracteristica iernii.
Vom avea zăpadă de Crăciun la munte, sigur vom avea undeva, dar la zona de câmpie probabilitatea e relativ mică”, a declarat Roxana Bojariu, precizează Gândul.ro.
Sursa – playtech.ro