Miguel Díaz-Canel admite schimbări urgente în Cuba. Ce reforme pregătește Havana în plină criză

Președintele Cubei, Miguel Díaz-Canel, a declarat joi că economia țării are nevoie de „schimbări urgente și necesare”, într-o reuniune convocată rapid a Comitetului Central al Partidului Comunist, unde a admis că dificultățile nu mai pot fi puse doar pe seama embargoului american, ci și a problemelor interne.

În practică, mesajul înseamnă că Havana încearcă să grăbească reforme pentru sectorul privat și pentru atragerea investițiilor venite de la milioanele de cubanezi plecați în străinătate, într-un moment în care economia insulei este descrisă drept cea mai gravă criză din memoria recentă. Unele pene de curent depășesc 30 de ore, iar lipsurile nu se opresc la electricitate: sunt raportate penurii de alimente, combustibil, apă potabilă și medicamente.

Miza politică este mai mare decât lista de măsuri economice. Pentru conducerea de la Havana, reformele ar trebui să evite un colaps economic complet și, în același timp, să păstreze controlul politic al regimului comunist, la mai bine de șase decenii după adoptarea acestui model.

Díaz-Canel a spus explicit că există „obstacole care nu vin din exterior, nici din blocadă”, indicând „încetineala, birocrația și normele care-i împiedică pe cei care vor să producă”, dar și „decizii pe care le-am amânat”. Este o schimbare de ton importantă pentru un sistem care a pus, istoric, accentul aproape exclusiv pe presiunea SUA.

Havana vrea mai mult spațiu pentru privat, dar economia rămâne dominată de stat

Printre direcțiile anunțate se află stimularea sectorului privat și o autonomie mai mare pentru întreprinderile de stat, care reprezintă aproximativ 80% din activitatea economică. Procentul arată cât de limitat rămâne, de fapt, spațiul non-statal: patru cincimi din economie sunt încă în mâna statului, iar orice reformă reală depinde de ce libertate va fi lăsată acestor companii și actorilor privați.

Numai că o parte dintre măsuri nu sunt complet noi. Unele reforme, inclusiv ideea de a oferi mai multă autonomie companiilor de stat, reiau propuneri mai vechi. Asta contează pentru populație și pentru investitori, fiindcă problema Cubei nu mai este doar formularea reformei, ci punerea ei efectivă în practică.

Potrivit Euronews, reformele urmau să fie aprobate tot joi de Adunarea Națională, instituția care parafează legislația, după votul din Partidul Comunist. Nu a fost anunțată însă, până acum, lista completă a măsurilor și nici calendarul lor de aplicare, ceea ce lasă deschisă întrebarea esențială pentru economie: cât de repede se transformă declarațiile în reguli noi pentru afaceri, investiții și aprovizionare.

În discursul său, liderul cubanez a invocat modelele din China și Vietnam, două state comuniste care au deschis economia către piață și capital extern fără să renunțe la controlul politic. Comparația este relevantă tocmai fiindcă Havana sugerează că vrea aceeași combinație: flexibilizare economică fără schimbare de regim.

„Situația cere schimbări urgente și necesare.”

Și tot Díaz-Canel a admis costul politic al acestor decizii. Liderul cubanez a spus că „unele dintre reforme nu vor avea consens absolut, dar nu pot fi amânate”, semn că anticipează rezistență internă, inclusiv din partea segmentelor conservatoare din aparat.

Presiunea externă a crescut, iar Washingtonul lasă deschisă ideea unei relații mai bune

Criza actuală s-a agravat după blocada petrolieră impusă de președintele Donald Trump în ianuarie. Dacă embargoul comercial american durează de peste șase decenii, noua presiune pe combustibil a lovit direct funcționarea economiei: curent mai puțin, transport mai dificil, aprovizionare și mai slabă.

Michael Bustamante, președintele secției de studii cubaneze la Universitatea din Miami, a explicat pentru AFP că autoritățile cubaneze „sunt într-o poziție incomodă de a face schimbări ale modelului lor economic, aparent din cauza presiunii exercitate asupra lor de către Statele Unite”.

„Spatele lor este lipit de zid ca niciodată.”

Dinspre Washington a venit și un semnal politic. JD Vance, vicepreședintele Statelor Unite, a declarat: „Suntem de fapt în discuții cu guvernul cubanez chiar acum despre cum ar putea să-și schimbe modalitățile pentru a schimba asta. Dacă iau decizii inteligente, vom avea o relație mult mai bună cu acea insulă.” Formula lasă loc de negociere, dar nu precizează ce așteaptă exact SUA dincolo de o schimbare de politică economică.

Dar aici apare limita principală a anunțului de la Havana. Reformele economice ar putea să nu fie suficiente dacă Washingtonul urmărește, de fapt, schimbări mai largi de conducere sau de orientare politică. Informațiile disponibile până acum nu clarifică acest punct.

Populația oscilează între neîncredere și speranță minimă

Reacția din societate arată de ce reformele nu vor fi judecate după discursuri, ci după efectele din viața de zi cu zi. Iris (58 de ani), femeie de serviciu, a spus că a stat 12 ore fără curent electric acasă și a catalogat anunțurile drept „o minciună”.

„Am făcut asta de 67 de ani și se înrăutățește în fiecare zi”, a afirmat ea. Declarația rezumă ruptura dintre mesajul oficial și experiența multor cubanezi, pentru care lipsurile s-au acumulat ani la rând.

Iar mediul privat, chiar dacă este unul încă restrâns față de ponderea de 80% a statului în economie, vede în aceste măsuri o posibilă gură de aer. Mario Gonzales (32 de ani), managerul unui restaurant din Havana, a spus că reformele „oferă speranță, o șansă care poate sau nu să se materializeze”.

Mesajul său surprinde exact dilema momentului: pentru antreprenori, orice relaxare a regulilor poate conta, dar fără energie, combustibil și aprovizionare stabilă, spațiul pentru afaceri rămâne fragil.

Discursul lui Díaz-Canel s-a încheiat cu o formulă care arată că puterea încearcă să justifice o schimbare de curs prin presiunea socială acumulată: „Când viețile oamenilor devin atât de grele, guvernul are responsabilitatea de a schimba ceea ce trebuie schimbat, în loc să încerce să explice criza.” Joi, după aprobarea din Partidul Comunist, următorul pas anunțat era votul din Adunarea Națională.