Jurnalul Național
Știri și analize

Caută în Jurnalul Național

Politică

Ministrul Miruță dă asigurări clare despre trupele SUA în România

Silviu Ungureanu · 30 martie 2026 · Actualizat: 21:00
trupe americane

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a oferit luni clarificări ferme privind prezența trupelor și a echipamentelor americane suplimentare pe teritoriul țării. Potrivit acestuia, avioanele americane nu vor fi implicate în operațiuni militare și nu vor pleca înarmate de aici, eliminând riscul ca România să fie considerată țară cobeligerantă.

Garanții cerute punctual de la americani

Totul a pornit de la o solicitare a Statelor Unite pentru sprijin în operațiuni logistice, o cerere analizată și aprobată de autoritățile române doar după impunerea unor condiții stricte. Mai exact, ministrul Apărării a cerut lămuriri punctuale despre modul în care vor fi utilizate avioanele desfășurate în România.

„Atunci când am primit la Ministerul Apărării solicitarea din partea Statelor Unite, eu am pus o rezoluție pe acea solicitare și am revenit către ei cu o rugăminte de a clarifica. Este vreun scenariu în care avioanele care sunt permise la Otopeni și Kogălniceanu să plece încărcate cu armament de pe teritoriu național? Și răspunsul a fost nu. Deci avem certitudinea că aceste avioane nu vor pleca înarmate din România, ca să se poată cumva interpreta că România e țară cobeligerantă”, a spus Miruță luni la Euronews.

Radu Miruta trimite Corpul de Control la Metrorex. Ministrul Transporturilor convoaca AGA
RecomandariRadu Miruta trimite Corpul de Control la Metrorex. Ministrul Transporturilor convoaca AGA

Nivelul de risc nu a crescut

La prima vedere, prezența unor trupe străine ar putea ridica semne de întrebare. Numai că ministrul Apărării susține că nivelul de risc nu s-a modificat.

„Pe nicio analiză făcută și după ce România a permis accesul, nu a apărut vreun parametru care să iasă în evidență și care se ne ducă cu gândul că a crescut gradul de pericol raportat la România”, anunță Miruță.

Mai mult, acesta a precizat că reacțiile diplomatice venite dinspre Iran s-au rezumat la avertismente de natură juridică, nu militară.

Ministrul Energiei dă asigurări – românia nu are probleme cu aprovizionarea cu carburanți
RecomandariMinistrul Energiei dă asigurări – românia nu are probleme cu aprovizionarea cu carburanți

Ce fac, pe bune, militarii americani

Dar ce fac exact acești militari americani veniți în plus la noi în țară? rolul lor este foarte bine definit și strict legat de echipamentele aduse.

„Militarii care au fost anunțați că vin aici sunt mapați capabilităților pe care Statele Unite le aduc aici. Nu sunt mapați altor activități. Adică informarea adusă nouă a fost cu privire la aceste aeronave, cu privire la sisteme de comunicații prin satelit. Operează echipamentele pentru care au primit aprobarea să o facă”, a explicat ministrul.

Echipamentele includ, așadar, aeronave și sisteme de comunicații prin satelit (esențiale pentru operațiuni logistice complexe). Iar pentru a înlătura orice dubiu, Miruță a subliniat că nu există niciun risc ca personalul american să fie implicat în operațiuni militare directe.

Ministrul Apărării Radu Mîruță numește politicienii pe care nu i-ar vota niciodată
RecomandariMinistrul Apărării Radu Mîruță numește politicienii pe care nu i-ar vota niciodată

Declarațiile vin într-un context tensionat, ministrul Apărării menționând separat și că „România a spus că nu trimite trupe. Nici nu s-a cerut ca aceasta să trimită trupe în Iran”.